Carti Carti de fictiune

Audiatur et altera pars: „Dimineți în Jenin”, de Susan Abulhawa

Cărți pe scurt: „Dimineți în Jenin”, de Susan Abulhawa
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2017
Traducere din engleză de Irina Bojin

Susan Abulhawa este jurnalistă, scriitoare și activistă palestiniană născută și locuind în State, unde părinții ei se refugiaseră în urma războiului din 1967. Cel de șase zile. Când Bernard-Henri Lévi a spus despre „Dimineți în Jenin” că este „o concentrare de clișee antiisraeliene și antievreiești mascate sub forma unei povești de ficțiune”, autoarea a replicat că „acest pop star francez al filozofiei și elitismului intelectual își închipuie că are mai multe drepturi decât mine asupra fermei bunicilor mei”. Un subiect exploziv atât la figurat cât și, destul de des din păcate, la propriu.

De-a lungul istoriei arabii și evreii, rude de sânge, au conviețuit mai mult sau mai puțin fără probleme. Ca o încununare a acestei realități, Emirul Faisal spunea în 1919: „Noi, arabii, privim cu simpatie mișcarea sionistă … Le urăm evreilor un călduros „Bine ați venit acasă!” Aștept nerăbdător și, poporul meu împreună cu mine, privim spre un viitor în care noi vă vom ajuta pe voi și voi ne veți ajuta pe noi”. Sub autoritatea lui, desigur, ceea ce nu s-a mai putut după instituirea în 1920 a mandatului britanic asupra Palestinei. Așa că atunci când evreii nou veniți s-au apucat să se organizeze pe cont propriu, au început conflictele. Mai întâi locale, dar transformate într-un război care, după plecarea în 1948 a englezilor și fondarea statului Israel, a aprins întreaga zonă. Un conflict dominat de ura născută din frustrare, tot mai aprigă pe măsură ce arabii au pierdut în serie și războaiele care au urmat. Și nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost dacă l-ar fi câștigat măcar pe unul dintre ele…

Căci arabii, câți erau, trăiau acolo de opt sute de ani. Pe de altă parte, exact acolo fusese patria evreilor, cea pomenită în Biblie. Tot Biblia ne spune și cum au ajuns s-o stăpânească. Acum aveau iarăși nevoie de o patrie, care să îi apere și unde să se simtă acasă. Numiseră ei patrie și țările în care trăiau dar succesul, uneori remarcabil, al integrării lor a fost constant anulat de vitregiile ale căror victime prioritare erau. Culminând cu ororile nazismului, proaspete încă în sufletele lor și în memoria lumii și despre care nimeni n-avea cum să jure că nu se mai pot repeta. Așadar, comunitatea internațională recunoscându-și partea ei de vină, a decis prin rezoluție ONU înființarea în Palestina a două state, unul arab și celălalt evreu. Iar pentru arabii care urmau să fie dizlocați, a unor tabere de refugiați în zonele adiacente din Iordania și Liban, pornind de la ipoteza că prin înțelegere reciprocă și eventuale compensații lucrurile se vor aranja în timp. Soluție de bun simț (mai ales că alta oricum nu exista) însă care nu a fost acceptată de arabi: „Ori printre noi și sub ascultarea noastră, că loc ar fi, ori, dacă nu, în mare cu ei! În nici un caz un stat al lor pe pământurile noastre!”. De aici războaiele iar printre războaie, terorism! Acestea sunt datele brute ale unei povești care ar putea foarte bine să-și găsească și ea locul în Biblie!

Precizările de mai sus nu aparțin cărții pe care o recenzez, ci istoriei, dar sunt indispensabile în aprecierea demersului autoarei. Acțiunea se petrece pe acest fundal și urmărește evoluția unei familii palestiniene din Ein Hod începând cu sărbătoarea strângerii recoltei de smochine și continuând, în tabăra de refugiați de la Jenin, cu dispariția pe rând, timp de trei generații, a majorității membrilor săi. Uciși de militarii israelieni fără pentru asta altă vină în afara aceleia de a se fi aflat la capătul greșit al puștii. Astfel este descrisă situația, cu știință a dozării efectelor, și nu mă îndoiesc că este posibil ca ea să fie văzută chiar așa de la nivelul cuiva prins în vâltoarea evenimentelor și fără să înțeleagă ce i se întâmplă. Mă tot întreb cum aș reacționa eu dacă brusc ar veni niște străini și m-ar obliga să-mi părăsesc casa, casa mea, viața mea, ca să mă ducă cu forța într-un fel de ceva numit tabără de refugiați. Asta dacă n-aș fi fost cumva împușcat pe drum, cum am auzit că au pățit destui dintre frații și surorile mele. Și atunci ce altceva să fac decât să mă revolt? Oricum, lucrurile sunt foarte, foarte încurcate!

Însă Susan Abulhawa ar trebui să știe să le descurce și să ne spună și nouă cum face, dacă tot s-a apucat să scrie despre asta o carte. Interesant este că din trăirile eroilor ei nu răzbate ura, ci stupoarea: cum să ne facă nouă așa ceva? Cu ce le-am greșit? Nici revolta nu se naște din ură, ci din demnitate rănită. Plus că, în vremurile idilice dinainte de 1948, copilul arab din Ein Hod se putea împrieteni fără probleme cu copilul evreu din Ierusalim. Apoi autoarea introduce și o poveste cu clenci: un anume Ismail, sugar fiind, este furat de lângă mamă și frate de un militar israelian a cărui soție nu putea avea copii datorită violurilor la care fusese supusă de naziști. Așa încât Ismail devine David, atât de David încât niște ani mai târziu, la un punct de control, îl bate cu sălbăticie (și, desigur, fără motiv) pe un anume Yusuf, fără să știe că acel Yusuf e chiar fratele lui. Dar asemănarea lor și o cicatrice providențială îl dau de gol, și David află că e de fapt Ismail. Un Ismail pur sânge, cu toate calitățile neamului și ca singur defect educația greșită. De altfel primul titlu al cărții fusese chiar „Cicatricea lui David”, dovadă a rolului pe care autoarea îl acordă acestui episod persuasiv: „sângele apă nu se face!

Cele de mai sus nu descurcă lucrurile, dar sugerează un element îndeobște evitat în discuții: educația. Dacă unui copil evreu i se bagă în cap că arabii sunt răi și n-au sentimente umane dacă preferă să „se explodeze” ori să arunce cu rachete în capul unor nevinovați în loc să-și vadă de viețile lor, iar unui copil arab că singurul evreu bun e unul mort, eventual înecat în mare, rezultatul e situația de-acum iar cartea de față nu contribuie la îmbunătățirea ei. Dar de pornit trebuie totuși pornit de la situația de-acum: statul Israel există, legal și recunoscut în lume. Un stat palestinian nu există și n-a existat, în vremurile moderne zona aflându-se pe rând sub control otoman, sirian, britanic ori iordanian. Adică nu e vorba de revendicarea de către populația palestiniană a unei teritorialități inexistente și ei nici n-o fac, preferând o conviețuire care, iată, este posibilă. Cei care o fac fiind destul de noile (și ele) state arabe din jur. Plus câteva dintre celelalte state musulmane, arabe sau nu, de unde se vede că problema este mai curând politică și resentimentară decât umanitară. Văzând acestea că nu le merge cu războiul, au încercat ceva punând la cale OEP. Dar Yasser Arafat s-a dovedit prea conciliant, dedulcindu-se până și la un Nobel pentru Pace. Pentru pace, auzi! Chiar și autoarea îl critică pentru asta așa că, în carte, Yusuf și Ismail se pregătesc să devină pe cont propriu martiri. Ce vă spuneam eu despre educație?

Sunt dispus chiar să și jur că atunci când m-am apucat de scris intenționam să fac o recenzie simplă, pe două-trei paragrafe, axată pe idei și corespunzând titlului rubricii mele: „Cărți pe scurt”. Dar cum să scrii despre un text vădit părtinitor fără să îl încadrezi obiectiv în situația de ansamblu? Mai ales că autoarea nu o face, cum ar fi trebuit dacă ar fi vrut să ne convingă de adevărurile sale? Nu s-a putut, așa că în loc de recenzie a ieșit ceea ce vedeți.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Imeu.org)

Articole similare

Un barbat intra in camera, de Nicole Krauss

Delia Marc

Degete mici, de Filip Florian

Jovi Ene

Kadare at his best: ”Generalul armatei moarte”, de Ismail Kadare

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult