Carti Carti de istorie Recomandat

Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea, de James Lacey şi Williamson Murray (II)

Douazeci de batalii„Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea”, de James Lacey şi Williamson Murray

Editura Polirom, Colecția Hexagon, Iași, 2013
Traducere de Andra Hancu si Radu Andriescu

Prima parte aici.

În bătălia navală de la Trafalgar (1805) flota engleză a trimis-o pe fundul mării pe cea combinată franco-spaniolă care dorea să-l asiste pe Napoleon şi pe a sa Grande Armée care ar fi trebuit transportată peste Canalul Mânecii în Anglia pentru a o supune, cum făcuse ducele de Normandia în 1066 „Pentru Marea Britanie, bătălia de la Trafalgar a marcat ascensiunea sa la rangul de superputere mondială. Controlul său asupra mărilor, care a durat un secol, i-a permis să-şi menţină şi să-şi sporească imperiul. În plus, ca putere navală dominantă şi graţie revoluţiei industriale, ca forţă economică principală a perioadei, Marea Britanie a fost capabilă (în pofida câtorva excepţii notabile, războiul din Crimeea, războaiele pentru unificarea Germaniei) să menţină pacea în Europa- Pax Britannica- de la căderea lui Napoleon până la începutul Primului Război Mondial” O pace relativă, am adăuga noi, având în vedere că în acest interval nu a trecut măcar un deceniu fără unul sau mai multe războiae europene, e drept, de mai mici dimensiuni decât cel izbucnit în 1914.

Una din bătăliile apropaite sufletului celor doi istoric americani este cea de la Vicksburg (1863) din timpul Războiului de Secesiune care totusi nu credem ca a avut o importanta decisiva pentru istoria militara a lumii ci mai degraba un punct de cotitura in desfasurarea conflictului civil inter-american. De remarcat este si totala harababura din sistemul de comanda al confederatilor, destul de asemanator cu cel al britancilor din America din timpul Razboiului de Independenta sau cu cel francez din timpul Razboiului de Sapte ani intre Franta si Marea Britanie care a dus la pierderea Canadei de catre Franta. In plus, in acele vremuri comunicatiile erau foarte greu de stabilit, astfel incat deciziile militare trebiua luate pe loc, nemastepand raspunsurile comandamentelor supreme. In functie de abilitatea comandantilor de pe teren, se decidea rezultatul unei lupte sau alta. In explicatiile dezvoltate in capitolul dedicat bataliei de pe Marna din vara anului 1914 autorii remarca foarte pertinent „statele moderne au fost capabile sa isi mobilizeze puterea populara si economica intr-un grad nemaintalnit in istorie pana atunci. In esenta, prin imbinarea entuziasmului popular al Revolutiei Franceze cu puterea economica a Revolutiei Industriale, statele moderne au putut duce un razboi la o scara fara precedent pana atunci in istorie si au supravietuit. Cu cateva exceptii, nimeni nu a banuit (inaintea izbucnirii Primului Razboi Mondial-n.m) rezistenta statelor (…) Pentru strategii si liderii militari, mesajul era clar: castigi repede sau te confrunti cu un colaps economic si politic.”[1]Bataia de pe Marna din vara anului 1914 a reprezentat cea mai importanta sansa ratata de germani de a ocupa Parisul in timpul Primului Razboi Mondial ( o vor reusi abia in iunie 1940) dar pe care pierzand-o, au facut atat ca razboiul sa se prelungeseasca foarte mult, patru ani de zile de masacre continue dar si in cele din urma sa extenueze Germania determiandn victoria Antantei. De aceea a si fost aleasa ca punct de referinta, singura mare batalie din La Grande Guerre (cum era numit de francezi inainte de cel de al Doilea Razboi Mondial)

Coperta ediției americane
Coperta ediției americane

Pentru cei doi istorici militari americani bătălia pentru Anglia (sau, mai degraba, tehnic vorbind  deasupra Angliei) din 1940 a reprezentat un alt punct de cotitura in derularea celui de a Doilea Razboi Mondial la fel ca si celebrele batalii de la Midway din 1942 din largul Oceanului Pacific, in apropierea atolului cu acelasi nume intre fortele combinate ale Japoniei si Statelor Unite si Kursk din vara anului 1943, ultima sfortare a Germaniei pe frontul rasaritean ramasa in istoria militara drept cea mai mare confruntare intre tancuri (Prohorovska). În ajunul Bataliei pentru Anglia, s-a înregistrat pentru posteritate, nu numai pentru clipa istorică decisivă pe care o trăia Marea Britanie în preajma asaltului forţelor naziste, magistralul discurs al lui Winston Churchill „Ceea ce generalul Weygand a numit Bătălia pentru Franţa s-a încheiat. Acum stă să înceapă Bătălia pentru Anglia. De această luptă depinde supravieţuirea civilizaţiei creştine. (..) Întreaga furie şi întreaga putere ale inamicului se vor îndrepta către noi foarte curând. Dacă însă dăm greş, lumea întreagă, inclusiv Statele Unite, inclusiv tot ceea ce am ştiut şi la care am ţinut, se va scufunda în abisul unui nou Ev Întunecat, mai sinistru şi probabil mai prelungit din cauza ideilor ştiinţei denaturate. Să ne luăm aşadar, sarcinile în primire şi să ne comportăm astfel încât, dacă Imperiul Britanic şi Commonwealt-ul său durează o mie de ani, atunci să se spună Acesta a fost cel mai glorios moment al lor.” In stransa conexiune cu aceasta rezistenta eroica a aviatorilor britanici (dar si cehosolvaci, polonezi, canadieni si americani- si aceasta inainte ca SUA sa intre in mod oficial in razboi) o alta turnanta categorica in derularea celui de al Doilea Razboi Mondial a reprezentat-o debarcarea pe plajele normande din 6 iunie 1944. De altfel Churchill si prin aceasta revenire (precum general Mac Arthur in Filipine pe teatru din Pacific) isi tinea cuvantul dat poporului francez in 1940 „Noapte buna: dormiti ca sa capatati putere pentru dimineata. Pentru ca va urma dimineata”. Este greu de crezut ca fortele germane si slab echipate, dominate din aer de aviata aliat, slab coordonate (cele din dreptul Normandiei erau comandate direct de Hitler aflat la doua mii de kilometri, amuzant si relevant pentru felul cum se desfasoara istoria militara- si prin detalii edificatoare: in dupa-masa de 6 iunie Hitler isi facea siesta si nu a putut fi deranjat pentru a da ordinul de redesfasurare a trupelor sale dragi, SS)

Ultimele doua exemple alese de James Lacey si Williamson Murray, confruntarea intre fortele franceze (mai degraba cele coloniale caci din cei 10.814 de militari doar 1.412 veneau din Franta continentala, 2.969 reprezentau Legiunea Straina, 2.607 de nord-africani si 247 de artileristi africani) si Viet-Min in cadrul celebrei batalii pierdute de Franta la Dien-Bien-Phu in 1954 cat cucerirea unui pod strategi peste Eufrat de trupele americane in cadrul celui de al doilea razboi din Irak nu reprezinta totsui evenimente de magnitudinea celorlate optsprezece. Retrospectiv este greu de inteles ce au dorit francezii atunci cand s-au varat in acea caldare din nord-vestul Indochinei, departe si de bazele lor de aprovizionare dar si de aeroporturile din Saigon care ar fi trebuit sa aprovizioneze garnizoana si, in acelasi timp abandonand inaltimele care inconjurau Dien-Bien-Phu. Lunile care au urmat au fost terbile pentru asediati „Ploiele musonice transformasera  totul intr-o mare de noroi, dezgropand mortii din bataliile anterioare, cadavre in descompunere, pline de viermi; in cateva ore, cei abia ucisi intrau in putrefactie; cei vii trebuiau sa se usureze in transee pline de apa, iar miasmele morti se imbinau cu cele ale dejectiilor plutitoare. Ranitii garnizoanei sufereau ingrozitor in buncarele eftide care ar fi trebuit sa fie echivalentul unui spital; multi zaceau pe unde se nimerea, astepandu-si moartea. Se hraneau cu conserve” Infrangerea de la Dien-Bien-Phu i-a facut pe francezi sa inteleaga faptul ca nu mai pot sustine militar prezenta armata in Indochina si au ajuns la o situatie de compromis, partea de nord a Vietnamului devenind comunista in timp ce sudul ramanea in sfera de influenta occidentala. Semintele viitoarei implicari americane erau astfel aruncatie. In contextul implicarii din ce in ce mai puternice a americanilor in Vietnam, Charles de Gaulle le-a oferit aliatilor americani raportul intocmit de autoritatile franceze in urma infrangerii din nordul Vietnamului insa autosuficienta care a caraterizat multe puteri militare aflate la apogeu a facut ca acest document francez nici macar sa nu fie tradus, fiind trimis direct in arhivele militare. Tabloul sumbru reprodus de cei doi autori in timpul luptelor de la Die-Bine-Phu, departe de a fi unicul, caracteriza toate bataliile descrise, cei doi istorici dovedind si talent literar pentru a zugravi cu multa exactitate dramatismul razboiului in sine si pentru a indeparta cat mai mult posibil orice  imaginea idilica si eroica a confruntarii armate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro.


[1] Pag. 263.

Articole similare

Blood Work (2002): Saptamana Clint Eastwood

Codrut

“Dispariția lui Josef Mengele”, de Olivier Guez. Cain modern rătăcind în America de Sud

Bianca Burada

Nord-Vest, de Zadie Smith

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult