Editorial

Fragment: ”Schije”, de Ioana Baetica Morpurgo

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumulSchije”, de Ioana Baetica Morpurgo, ce a apărut de curând la Editura Polirom, în Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Rănit într-o ambuscadă, Toma părăseşte Baza de Operaţiuni Speciale FOB Tagab-Kutschbach, Afganistan, unde a fost detaşat alături de Forţele Speciale din 2009, şi se întoarce în Celei, satul de baştină. Peste cîteva luni e decorat de preşedintele Traian Băsescu, însă statutul de erou în lupta împotriva terorismului îl resimte incongruent cu situaţia personală – nevasta lui între timp s-a încurcat cu un poliţist şi se hotărăşte să plece cu el în Italia, amintirea prietenului său care a murit pe front îl urmăreşte pretutindeni, satul e cuprins de paralizie. Simpto-mele de PTSD îşi fac loc progresiv în viaţa lui Toma. Singurii oameni cu care reuşeşte să se conecteze cu adevărat acum sînt băieţelul lui de şapte ani, un ţigan cu care a stat în bancă în şcoala generală şi văduva prietenului său, cu care începe o relaţie pur sexuală. Flashbackuri din zona de conflict armat se inserează în viaţa de zi cu zi, alături de antidotul lor – memoria copilăriei. Prima parte din Trilogia H, Schije este un roman despre violenţă, conştiinţă, masculinitate, memorie şi timp. Este un roman despre clişee instituţionalizate, psihologia maselor, dizolvarea identităţii personale. Şi despre supravieţuire.

Fragment în avanpremieră:

Înaintează cu cel mult 15 kilometri pe oră. Toma se află în ultimul tanc din convoi, ceea ce e cel mai nasol, fiindcă iei în primire tot praful ridicat de alea din faţă. Psihologic, e într-o poziţie de preferat – dacă terenul e minat, ăia din faţă o iau în bot. Tancurile sunt ruseşti, lăsate moştenire armatei române de la strămoşii sovietici şi sunt blindate doar pe carcasă – pe dedesubt, canci! Că pe vremea comuniştilor inamicul era aşteptat să pice din cer, să vină prin aer, nu să planteze IED-uri pe margini de uliţe. Aşa că cel mai bine e să fii circumspect. De fapt, cel mai bine e să acţionezi ca şi cum n-ai avea nici un blindaj, nici o vestă de protecţie, ca şi cum ai fi în curul gol într-o lume care nu te iubeşte.

Îşi ţine mitraliera la piept – o iubită de care s-a plictisit. Nu mai ţine la ea, nu mai are chef să-i frece trăgaciul. Măcar e de încredere, grad mare de fidelitate şi precizie – produs Heckler & Koch, nu ca amărâţii ăia de la forţele terestre, care tot cu 14,5 sunt dotaţi. Cu mitralierele de 14,5 au tras ruşii în mujahedini acum 20 de ani. Armament de pietoni pe zebră. Să tragi cu el în porumbeii păcii, în speranţe, nu în talibani. Cu un Heckler & Koch altfel stă treaba – îi tragi inamicului fix la plombe.

N-ar trebui să aibă probleme pe traseul ăsta. L-au curăţat de IED-uri acum două luni şi de-atunci toată porţiunea asta din Tagab până în Valea Korengal, în Kunar e supravegheată permanent de ANA şi de Task1. Dacă nu intervine nimic şi nu sunt nevoiţi să schimbe traseul, sunt în siguranţă. Populaţia civilă e în general prietenoasă. Cei din echipa de reconstrucţie sunt în faţă în cinci humvee-uri blindate, alături de genişti. Le vede mitralierele scoase în toate direcţiile prin portiere, ca nişte tentacule ale unor creaturi SF. Se îndreaptă către est, spre O.P. Restrepo2, unde au planificată o shura cu guvernatorul local şi alţi lideri de clan din zonă.

Toma s-a trezit la 4 dimineaţa şi la 4 jumate a raportat la îmbarcare. Cristi era deja pe-un humvee, încărca echipamentul. L-a văzut pe Toma şi i-a trimis un pupic suflat din vârful degetelor. Are ochii încă împăienjeniţi de somn. Când s-a dat trezirea, o visa pe Livia, care stătea îndreptată spre fereastra casei şi îşi prindea sutienul la spate. Părul lung, arămiu îi încurca mişcările. Se ridicase din pat s-o ajute, dar, când a vrut să păşească spre ea, şi-a dat seama că îi lipseau picioarele de la genunchi în jos. Atunci a sunat alarma.

Zgâlţâitul tancului şi zgomotul motorului îl anesteziază. Are căştile pe urechi şi în urechi voci dintr-o altă lume, dintr-un alt timp. Îl cuprinde toropeala. Închide ochii şi încearcă să-şi continue visul. Să-l ducă într-o altă direcţie. Se dă iarăşi jos din pat, Livia e încă acolo, în picioare, cu spatele la el, dar nu mai are nimic pe ea. Lumina îi cade pe umeri şi pe şolduri ca o pulbere gălbuie – aceeaşi culoare ca praful ridicat de roţile de humvee din convoi. Îşi lasă mitraliera pe pat şi o vreme o priveşte fără nici un gând – neagră şi metalică în cearceafurile mototolite.

— Zi: „Vreau să mă fuţi“! Zi-mi asta!

Livia însă nu-i răspunde. Stă nemişcată şi se uită pe fereastră, undeva în grădină, spre viţa-de-vie. Se uită şi el în direcţia în care priveşte ea. Cineva le-a agăţat rufele la uscat pe ramurile gutuiului – rochia ei de mireasă, pantalonii lui de uniformă militară, şorţul de bucătărie al maică-sii imprimat cu banane, portocale şi struguri, un scutec de-al lui Răducu şi o faţă de masă de culoarea cerului. Tancul s-a oprit brusc. Toma deschide ochii.

— Ce-au ăştia, mă…? De ce-au oprit? – Lascu s-a ridicat în picioare şi-a rămas cu gura deschisă de parcă aşa, cu ea căscată, ar auzi mai bine.

— Refacem convoiul, îi răspunde cineva. Ăia din faţă au futut distanţa reglementară.

După cinci minute motorul îşi reia grohăitul şi se urnesc din loc. Livia e tot acolo, la fereastră, o simte, însă n-o mai vede. Dacă închide ochii din nou… dacă se concentrează… O aduce înapoi goală, cu lumina prăfoasă pe şolduri. O cuprinde cu braţele pe sub ţâţe şi-şi îndeasă fruntea în ceafa ei. Miroase a benzină, dar asta nu-l deranjează. Dimpotrivă, îi trage adânc în nări mirosul şi-l resimte puternic, ca pe-un zgomot care-l loveşte în piept. Îi înlătură părul de pe umeri şi-i sărută gâtul de hologramă. Îi simte fesele calde peste penis şi, în loc de excitaţie, îl cuprinde un val de afecţiune pentru ea.

— Te iubesc, Livia, îi şopteşte. Te iubesc rău de tot, să ştii…

Cuvintele n-au sens şi asta, fără să înţeleagă de ce, îl linişteşte. Femeia nu se mişcă din loc şi nu-i răspunde. Toma îşi lasă mâna dreaptă să-i coboare peste sex şi-i caută cu degetul pielea caldă şi umedă. Senzaţia însă e de zăpadă.

— Livia… o cheamă în vis şi o întoarce spre el.

Femeia nu are faţă. Pielea i se întinde de la frunte la bărbie netedă, fără trăsături, ca o cagulă.

Toma tresare şi deschide ochii. Îşi strânge mitraliera în poală peste pulpele amorţite.

— Am ajuns, zice cineva.

__________

  1. Task Force La Fayette – contribuţia militară franceză la ISAF în regiunea Kapisa.
  2. O utpost Restrepo în Valea Korengal, nord-est, aproape de graniţa cu Pakistan.

Despre autoare:

Ioana Baetica Morpurgo s-a născut în 1980. A absolvit Facultatea de Litere din Bucureşti, apoi masteratul de Antropologie Culturală SNSPA. A fost cercetător pe tema culturii tranziţiei în România postcomunistă la Universitatea Exeter, Marea Britanie, unde a şi predat un seminar de „Societăţi Contemporane”. A publicat articole pe teme literare şi socioculturale în reviste precum Romȃnia literară, Dilema Veche, Academia Caţavencu, Observator cultural, New Internationalist, Contemporary Review, Lichtungen, Buchkultur etc. A contribuit cu eseuri şi proză scurtă la diverse antologii – Cartea cu bunici (2007), The Review of Contemporary Fiction (2010), Erotographos 50+1 (2010), Best of: Proză scurtă a anilor 2000 (2013), Poveşti cu scriitoare şi mămici (2014), 10 000 de semne (ICR, 2017). Prima ei carte, Fişă de înregistrare (Polirom, 2004), a fost selectată pentru premiul de debut al României literare. Romanul său Imigranţii (Polirom, 2011) a fost premiat cu bursa de creative writing Kulturkontakt – Viena. Proza sa a fost tradusă în spaniolă, engleză, sîrbă, albaneză, germană şi italiană. Ȋn 2016, într-o tentativă (ratată) de a deraia trenul Brexit din Marea Britanie, a organizat o serie de conferinţe şi dezbateri pe tema Europei – spirit comun. Din 2004 trăieşte în sudul Angliei, unde scrie, cîntă la pian, înoată în ocean şi coordonează un proiect de hedonism al ideilor – Lectures on Everything.

Articole similare

Vernisajul expoziției și lansarea pictoromanului ”Mustața lui Dalí și alte culori”, de Felix Aftene și Lucian Dan Teodorovici la Galeria Artep

Jovi Ene

Avanpremieră editorială: Pe jos de-a lungul Nilului, de Levison Wood

Jovi Ene

Tatăl Nostru carele ești Algoritmul, sfințească-se numele Tău!

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult