Editorial

Fragment în avanpremieră: ”Umbra pierdută”, de Carmen Firan

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul ”Umbra pierdută”, de Carmen Firan, ce a apărut de curând la Editura Polirom, Colecția Ego. Proză. Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

O carte de dragoste şi aventură, o explorare psihologică a emigrantului între două vîrste prins între dileme identitare. Povestea unui cuplu de români stabiliţi la New York, un scriitor şi o bale-rină, care înfruntă cu intensităţi diferite provocările lumii noi. Un roman despre succes şi ratare, despre cum poţi să-ţi împlineşti visul american, dar şi despre capcanele şi anxietăţile oraşului, deopotrivă strălucitor şi devorator de energii.

„Carmen Firan a scris un roman de mare mister, săpînd adînc în relaţia dintre două personaje şi două lumi. Umbra pierdută e un thriller psihologic şi intelectual al zilelor noastre, admirabil scris, cu luciditate şi umor.” (Andrei Codrescu)

„Un roman fascinant despre seducţia visului american şi dilemele emigrantului, despre lumina orbitoare şi reflecţiile necruţătoare ale New Yorkului, o poveste universală în care fiecare se poate, într-un fel, regăsi.” (Isaiah Sheffer)

„Scriitor al lumii, Carmen Firan este o autoare prolifică, reflectînd în proza ei provocările lumii în care a crescut şi oferindu-ne o imagine tulburătoare, din alt unghi, a Americii.” (Midwest Book Review)

Fragment în avanpremieră:

În fundal, desluşi clădirea reconstruită a fostului bloc Scala, prăbuşit la cutremur. Îi trecu un frison pe spate. Chipul Danei se aprinse pe zidul cofetăriei unde în seara de 4 martie 1977 se duseseră să cumpere prăjiturile ei preferate, amandine şi ecleruri. Era neobişnuit de cald pentru timpul acela al anului, o căldură suspectă, cum spusese mama lui, conducându-i la uşă după ce cinaseră împreună în casa veche din Cotroceni. Fred urma s-o conducă acasă, dar mai întâi aveau să se plimbe, era lună plină, parfumul zambilelor şi narciselor înflorite învăluia cartierele rezidenţiale, ţiuiau primii greieri şi ei se opreau din când în când să privească prin geamurile luminate înăuntrul caselor boiereşti cu tavane înalte, candelabre baroce şi biblioteci masive de mahon în zid. Misterul vieţilor din spatele perdelelor îi atrăgea pe amândoi. Câteodată prin ferestrele deschise zăreau şi câte o umbră care se mişca firesc, fără să ştie că e spionată, iar asta le mărea plăcerea.

Cumpăraseră prăjiturile şi din punga de hârtie ieşeau arome de vanilie, ciocolată şi rom.

— Ah, ce bine miroase! a zâmbit Dana trăgând aer puternic în piept. Ca o copilărie proaspătă.

— De ce n-am luat şi savarine? s-a alintat Fred. Mie tot savarinele îmi plac cel mai mult.

— Chiar aşa, de ce n-am luat? De ce n-ai spus? Hai înapoi!

— Lasă acum, şi Fred a tras-o la pieptul lui, a sărutat-o şi câteva clipe a ţinut-o strâns, strâns, atent să nu strivească prăjiturile care umeziseră punga cu căldura lor. Dar deodată Dana s-a desprins şi a fugit înapoi spre cofetărie.

— Stai aici, nu te mişca, aşteaptă-mă, mă întorc imediat.

El nu s-a mişcat. A rămas pe trotuar, zâmbind în urma ei, privindu-i părul lung negru tresăltându-i pe gâtul lung şi picioarele albe şi subţiri de girafă.

„Am ieşit girafă, deşi mi-ar fi plăcut să fiu cal. Caii au ceva blând şi nătâng, lasă impresia libertăţii, dar nu ştiu fugi singuri prea departe. Prea departe de stăpânii lor”, îi spunea Dana şi se strecura în braţele lui.

După ce făceau dragoste îşi lipeau unul de altul trupurile goale şi se strângeau nebuneşte până când simţeau cum le arde pielea şi sânii ei se topeau în pieptul lui. Se jucau „de-a despărţirea”, îşi promiteau să se iubească „de fiecare dată disperat, ca şi cum ar fi ultima oară”. Urmau să se căsătorească în septembrie. Şi maică-sa o adora pe Dana: „Nu puteam să-mi doresc o noră mai bună. Sunteţi făcuţi unul pentru altul. Am să-i dau inelul cu diamant al bunicii cadou de nuntă”. Inelul avea să ajungă în America.

La început a fost vuietul. Un vuiet sinistru care nu semăna cu nimic. Venea de peste tot, din pământ şi din cer. Se auzea lătratul câinilor scoşi la plimbare care smuceau lesele de parcă turbaseră, apoi clănţănit metalic de geamuri, trosnete înfricoşătoare, ca şi cum

s-ar fi desfăcut lumea în bucăţi. Unii au apucat să strige „Cutremur! Îndepărtaţi-vă de clădiri! Fugiţi!!” înainte să se declanşeze cu adevărat calvarul.

Oamenii alergau haotic pe străzi, unii ieşeau din clădiri aproape dezbrăcaţi si se aruncau împleticindu-se în luminile farurilor maşinilor, plesneau ferestre şi pârâiau ziduri, se desprindeau acoperişuri, cupole, pereţi şi toate zburau, se rostogoleau, bufneau pe asfalt împrăştiind aburi şi fum. Prin ferestrele luminate se vedeau candelabrele zbătându-se dintr-un perete în altul, dulapuri masive şi biblioteci în cădere. Fred tocmai pornise în goană spre uşa cofetăriei s-o scoată pe Dana afară, când zgomotul a atins paroxismul. A fost ca explozia unei inimi uriaşe. Blocul vechi cu multe etaje, locuinţe deasupra şi cofetăria Scala la parter s-a clătinat de câteva ori violent şi s-a prăbuşit într-un nor compact de moloz şi praf. S-au stins luminile, cutremurul s-a oprit şi pentru câteva secunde s-a lăsat o tăcere de moarte. Fred a rămas nemişcat, întins cu faţa în jos pe trotuar. Mai ţinea încă strâns punga cu prăjituri strivite.

Doi soldaţi l-au scos cu forţa dintre dărâmături după multe ore în care căutase disperat urma Danei. Se clătina la limita leşinului, cu palmele şiroindu-i de sânge şi ochii injectaţi. Plânsese, vomitase, urlase, dând la o parte cărămizi, bârne, bucăţi de zid şi de carne, resturile unui univers uman descompus, existenţe oprite abrupt în cele mai fireşti tablouri de viaţă.

Nu găsise nimic, nici măcar un pantof sau vreo bucată din bluza ei subţire, o pelerină de ceaţă. Spre dimineaţă leşinase de-a binelea. Unui străin i s-a făcut milă şi l-a condus cu maşina acasă. Abia izbutise să-i murmure la ureche adresa şi leşinase din nou, ce rost avea să-l ducă la spital, toate spitalele erau asaltate de răniţi în stare gravă, prea ocupate pentru a se îngriji de un simplu leşin. Maică-sa aştepta înnebunită de spaimă la fereastră. Când i-a deschis uşa, Fred s-a prăbuşit pe prag.

Spre seară, când s-a trezit să urineze, pe haina aruncată lângă pat rămăsese un fir din părul lung al Danei lipit în dreptul inimii, probabil când îl îmbrăţişase înainte să se întoarcă la cofetărie. A plâns din nou în hohote ţinându-l în podul palmei ca pe un diamant, ca pe o pasăre fragilă pe care o simţea încă pulsând. A căutat prin casă ceva în care să-l pună, a găsit un flacon gol de medicamente şi l‑a înfăşurat înăuntru cu sentimentul că salva o bucăţică din Dana, l-a pus în noptiera de la patul lui, aşa cum unii păstrează o urnă cu cenuşă pe o etajeră. Nu avea să se despartă niciodată de acel flacon cu singura esenţă materială a Danei.

Câteva săptămâni s-a târât ca un robot, nu mânca aproape nimic, zăcea în pat cu perdelele trase sau cu lumina stinsă, refuzând să vorbească. Într-o dimineaţă maică-sa a apărut în uşă, s-a dus şi a tras perdelele, l-a privit îndelung în ochi şi i-a spus simplu: „Viaţa merge înainte”. Şi a mers. Nu a mai atins însă prăjituri niciodată, iar mirosul de vanilie a continuat să-i întoarcă stomacul pe dos. Până când, mulţi ani mai târziu, avea să o aştepte serile pe Mimi în faţa localului unde întorcea clătite într-un cartier din Paris. Percepţia aromei de vanilie s-a metamorfozat treptat într-o esenţă amestecată, şi-a îmblânzit stridenţele, avea de-acum un gust proaspăt de lemn alb amestecat cu parfumuri tari franţuzeşti care ieşeau din părul lui Mimi şi pluteau netulburate prin aer.

Despre autoare:

Poetă, prozatoare, jurnalistă, autoare de piese de teatru şi scenarii de film, Carmen Firan s-a stabilit din 2000 la New York. A publicat peste 20 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi a PEN American Center din New York. Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.

Articole similare

Fragment din ”Amintiri din epoca lui Bibi. O post-utopie”, de Andrei Cornea

Jovi Ene

Femei poloneze in Gulag

Codrut

Din lumea caselor de toleranță: Valea Minunilor, de Amy Tan

Dan Gulea

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult