Carti Carti de fictiune Recomandat

Beautiful You, de Chuck Palahniuk

Beautiful You”Beautiful You”, de Chuck Palahniuk

Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, București, 2015
Traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă

Moto: ”În ciuda efectelor minunate, produsele Beautiful You nu aduc decât un puternic substitut pentru dragoste. Cea mai neagră temere a ei este că femeile din întreaga lume nu-și vor da seama de diferență.”

Am ajuns să iubesc filmele și cărțile care nu te lasă să respiri, care nu te lasă din mreje până nu le termini în aceeași seară, în cât mai scurt timp, pentru a afla ce se mai întâmplă cu personajele și unde te mai poate duce acțiunea. În această categorie, surprinzător pentru mine, a intrat și acest roman al lui Chuck Palahniuk. Spun surprinzător, pentru că nu sunt un fan neapărat al lui, romanul precedent pe care l-am citit, ”Snuff”, lăsându-mă mai degrabă indiferent, dar nici al pronografiei în literatură, așa cum credeam despre carte atunci când am citit câteva rânduri cu privire la ea. M-am plictisit, așadar, de cărțile banale, iar aici suntem în cu totul altă categorie.

Nici ”Beautiful You” nu este departe de literatură pornografică și, în mod sigur, nu este prea recomandată sub 14 ani (ca să nu zic tuturor ”minorilor”). Există mult sex în carte, descrierile sunt uneori destul de clare și de amănunțite, dar cred că este bine să precizăm că nu există decât una-două scene de sex cu penetrare și multe scene de imaginație sexuală, pline de jucării și de invenții pentru obținerea unui orgasm feminin cât mai eficace și plin de plăcere. De altfel, asta înseamnă ”Beautiful You”: o gamă de produse destinate doar femeilor, care să le ducă, fără ajutorul bărbaților, pe cele mai înalte culme ale plăcerii sexuale.

Într-o lume consumeristă, trebuie căutate oportunități, iar reușita, dacă ești suficient de isteț, vine repede și este deplină. Un astfel de personaj care a reușit este și Maxwell, milionarul care reprezintă una dintre mințile luminate ale noii forme de capitalism, cel sălbatic, cel în care se ucide pentru o poziție mai bună, cel în care numai cel rezistent poate rămâne și supraviețui. Ideea lui este ca lumea femeilor să fie subjugată în așa hal, încât el să devină Stăpânul întregii lumi, prin cumpărarea și folosirea continuă a ”Beautiful You”; cunoașterea sa în domeniul sexului a devenit o artă, dar și o armă:

”Am fost ucenicul celor mai pricepuți experți ai sexului din lume, continuă Maxwell, zâmbind afectat. În vorbele lui nu e pic de lăudăroșenie, ci doar o fermitate categorică. Am studiat cu șamani tantrici în Maroc. M-am dedicat învățării și stăpânirii depline a energiei kundalini. Pentru a înțelege coeficientul de frecare dintre diverse tipuri de piele, i-am consultat pe cei mai de seamă specialiști în chimie organică din lume.” (pag. 56)

Chuck Palahniuk
Chuck Palahniuk

Pe cealalată parte, Penny Harrigan este o aspirantă la un post de avocat pledant, dar până atunci îndeplinește o simplă funcție de stagiar-secretar într-un mare cabinet de profil. Nu este o frumusețe rară, nu este modelul de secretară pe care speră să îl aibă orice director, fiind mai degrabă fadă, puțin plinuță și fără prea mari șanse de a reuși cu adevărat în viață. Într-adevăr, este foarte ambițioasă și cum întâmplător se întâlnește cu Maxwell, aflăm adevăratele ei calități, aproape de negăsit în lumea asta mare:

”Te rog să nu te simți jignită, zice el cu blândețe. Uită-te la tine. Ai un vagin ca la carte. Labia majora sunt perfect simetrice. Ai o cută perianală magnifică. Iar frenulum clitoridis și comisura posterioară… Pare să nu-și poată găsi cuvintele și își duce mâna la inimă, oftând adânc: Biologic vorbind, bărbații prețuiesc foarte mult o astfel de uniformitate. Proporțiile organelor tale genitale sunt ideale.” (pag. 58)

Uniunea dintre cei doi, pe care el o vede comercială, iar ea chiar pasională, va duce la testarea tuturor produselor Beautiful You, fiecare cu propriile caracteristici, dar cu aceleași efecte: orgasmul feminin, în primă fază, și subjugarea totală a femeilor din întreaga lume, ca fază secundară și finală. Odată cu lansarea propriu-zisă pe piață a acestei industrii, Penny vede efectele finale și este dezamăgită, speriată, îngrozită, pornind în același timp, cu armele adversarului, un război intens și neașteptat de plin de suspans cu Maxwell.

Este probabil cea mai pasionantă parte a romanului, pentru că lumea întreagă depășește granițele consumerismului și al comercialului de calitate inferioară (care pare doar o copie a lumii în care trăim și noi, ale cărei efecte le simțim zi de zi prin publicitatea agresivă de peste tot) și trece într-un fel de scenariu apocaliptic și apoi post-apocaliptic, în care bărbații sunt exasperați de transformările care au loc în mintea și trupurile femeilor, sodomizate în mod tacit de niște produse care le inoculează doar plăcerea și le determină să neglijeze căsnicia, igiena intimă, foamea sau setea, totul într-un cuvânt, devenind un fel de cadavre vii. De la gama de produse erotice Beautiful You până la tot felul de produse conexe nu mai e decât un pas, iar Maxwell devine un fel de conducător din umbră al întregii planete. Doar Penny este momentan imună, dar tocmai această ”vină” o face indezirabilă atât femeilor ”zombie”, cât și bărbaților:

”În mare măsură, același eșantion demografic de cumpărători care a luat-o razna după gama Beautiful You se înghesuie acum să cumpere un nou model de încălțăminte. E o modă pe care Penny nu reușește deloc s-o priceapă. După ea, pantofii ăia sunt butucănoși și urâți, cu niște curele late peste bolta piciorului și cu tocuri groase, însă pe cumpărătoare a pus stăpânire aceeași mentalitate de turmă. Și același eșantion demografic, la scară națională, transformă acum un banal roman de dragoste despre vampiri într-un mega-bestseller.” (pag. 129)

Așa cum spuneam și la început, curiozitatea este cea care te ține aproape în acest roman al lui Chuck Palahniuk. Dacă înainte să îl începi, cititorii sunt curioși față de pretinsa pornografie conținută de paginile lui, imediat cum parcurgi paginile îți vei da seama că aceasta aproape nu există, dar vremurile, evenimentele și personajele care se perindă prin ele sunt suficient de interesante, încât să fii curios după fiecare pagină încotro se vor îndrepta. Până la urmă, de ce să salvezi o lume în care toate femeile primesc ceea ce își doresc și anume un număr infinit de orgasme? Trebuie să fii nebun, ar spune ele.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Dragoste în vremuri de război: „Mesagerul secret al lui Churchill”, de Alan Hlad

Dan Romascanu

Un manifest al psihologiei româneşti moderne, Psihologia poporului român de Daniel David, la Polirom

Jovi Ene

Serenadă și recviem: „Serenadă pentru Nadia”, de Zülfü Livaneli

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult