Editorial Recomandat

Drumul Damascului. Sens invers. Cazul Lion Feuchtwanger (I)

Drumul Damascului. Sens invers
Cazul Lion Feuchtwanger (I)

Lion Feuctwanger  s-a născut în 1884 intr-o familie asimilată de evrei germani, luptând chiar în armata germană în timpul Primului Război Mondial fapt ce i-a influenţat orientarea tematică a scrierilor sale, apropiată din punct de vedere ideologic de politicile de stânga. Primul său roman care a cunoscut un mare succes a fost Jud Suß (1925) iar în volumul Erfolg, din anul 1930 era descrisă ficţional ascensiunea şi prăbuşirea politică a NSDAP. Dovedindu-se un vizionar mai puţin dotat, atunci când naziştii au ajuns cu adevărat la putere, l-au ţinut minte, astfel încât operele sale s-au aflat printre cele interzise şi chiar arse în pieţele publice. Aflându-se în ianuarie 1933 într-un turneu de promovare în Statele Unite ale Americii, a fost avertizat de ambasadorul Germaniei la Washington, vom Prittwitz und Gaffron să nu se mai întoarcă acasă. Înţelept, autorul de origine germană i-a urmat sfatul, stabilindu-se de acum în sudul Franţei, în localitatea Sanary-sur-Mer. La 25 august 1933 ziarul oficial al guvernului nazist i-a inclus numele pe prima listă cu personalităţi antinaziste a căror cetăţenie germana a fost retrasă pentru că ar fi trădat Reich-ul şi poporul german. Lion Feuchtwanger a continuat să denunţe regimul nazist şi măsurile antidemocratice şi rasiste luate de acesta, fapt ce i-au asigurat o mare popularitate în epocă.

În anul 1936 Lion Feuchtwanger a fost invitat în Uniunea Sovietică de Mihail Koltsov, şeful Comisiei Externe a Uniunii Scriitorilor Sovietici dar şi un cunoscut ziarist şi scriitor sovietic care a obţinut aprobări speciale atât de la Politburo cât şi de la Comitetul Central. De Feuchtwanger trebuiau să se ocupe atât Comisia Externă a Uniunii Scriitorilor Sovietici cât şi VOKS în încercarea de a da o contra-lovitură de imagine comparabilă cărţii lui André Gide, Retour de l’U.R.S.S. având în vedere renumele lui Feuchtwanger. Nu întreaga ierarhie sovietică cu atribuţii de serviciu în materie era la fel de bucuroasă de sosirea lui Feuchtwanger în URSS. Arosev, şeful VOKS care deja presimţea primejdiile viitoare declanşate de Primul Proces de la Moscova era mai reţinut. În cele din urma, în decembrie 1936, Lion Feuchtwanger a ajuns la Moscova fiind încredinţat interpretei si, totodată, ghidei Karavinka ale cărei rapoarte amănunţite se află în arhiva VOKS. Importanţa acordată lui Feuchtwanger ne îndreptăţeşte să credem că nici Karavinka nu era o amatore în sistemul interpreţilor-ghizi ai organismului condus, la acea data de Aleksandr Aroseev. Spre deosebire de Gide şi grupul său ca să nu menţionăm lungile peregrinări ale lui Panait Istrati, Lion Feuchtwanger nu a ieşit din capitala sovietică. Din rapoartele scrise de Karavinka pentru ierarhia VOKS se poate constata evoluţia viziunii scriitorului de origine germană, de la una destul de critică faţă de sistemul sovietic la o alta, surprinzătoare, modelată în conformitate cu dezideratele de intoxicare practicate cu mult succes de URSS.

Detalii uşor de observat despre condiţiile de viaţa în URSS (pe care ne întrebăm cum le-a observat căci scriitorul a fost oricum cazat la Hotel Metropol, vitrina hotelieră sovietică unde era cazată marea majoritate a oaspeţilor ideologici occidentali) îl determină pe Lion Feuchtwanger să generalizeze şi să-i exprime nemulţumirile chiar interpretei. “Se plânge faţă de serviciile de la hotel, despre nesiguranţa primirii corespondenţei şi despre o serie de alte disfuncţionalităţi. A declarat că, până acum, din ce a văzut, condiţiile de viaţă din URSS sunt infinit mai proaste decât cele din celelalte ţări din Europa; atunci când muncitorul nostru va trăi ca cel din Franţa, abia atunci Sovietele vor cuceri lumea. Apoi s-a întrebat despre nivelul de viaţă al angajaţilor din staţiunea unde a stat. Câştigau 70 de ruble pe lună în timp ce o pereche de pantofi costă 180 de ruble.”[1]

Către sfârşitul lui decembrie 1936, ghidul ideologic notează o anumită modelare a viziunii critice de tipul Gide la Feuchtwanger, o ipoteză care trebuie luată în calcul fiind şi dorinţa ei de a sublinia suplimentar eforturile şi calitatea acţiunilor zilnice pe care le depunea în sensul convingerii scriitorului. Feuchtwanger a fost integrat în sistemul clasic de vizitare şi fermecare imaginat de VOKS astfel încât, a fost dus să vadă lucrările de reconstrucţie/ sistematizare ale capitalei sovietice pe care acum, autorul german le găsea minunate fiind „izbit de măreţia planului de reconstrucţie a Moscovei, vorbind cu admiraţie despre acesta, vrând să ştie cât mai multe detalii despre aprobarea şi punerea lui în practică”.Descoperind că Feuchtwanger era interesat de arta dramatică, Karavinka l-a dus să vadă o piesă de teatru pe care scriitorul a apreciat-o ca având „o distribuţie excelentă. În timpul unei pauze între acte, Goriunov a anunţat audienţa de prezenţa lui Feuchtwanger în sală. A primit ovaţii şi a fost târât până pe scenă. A fost emoţionat şi, în mod evident, plăcut impresionat.” Aceeaşi punere în scena a avut loc şi în cazul lui Romain Rolland sau Barbusse şi nu numai. O altă componentă a mecanismului propagandistic de impresionare consta în organizarea unei întâlniri între oaspetele străin şi vârfuri ale intelectualităţii sovietice. A celei oficiale. Şi pentru Feuchtwanger s-a organizat o astfel de recepţie la 21 decembrie 1936 pe care el a apreciat-o foarte mult, conform rapoartelor interpretei căci a avut posibilitatea să vorbească cu diverşi reprezentanţi ai inteligentsiei sovietice, găsind întâlnirea croită după moda europeană. Dar în timpul acestei întâlniri cineva i-a şoptit că Boris Pasternak ar fi avut probleme. Scriitorul a întrebat-o pe interpretă daca este adevărat că Pasternak se afla în dizgraţie având în vedere că tonul cărţilor sale nu coincidea cu linia generală a Partidului (adică a lui Stalin), informaţie pe care o auzise în timpul dineului oficial. Angajata VOKS, bine instruită l-a întrebat cine i-a oferit această informaţie însă Feuchtwanger a refuzat să-i spună.

În mod naiv, scriitorul german avea încredere în Karavinka, spre deosebire de André Gide, altfel nu se explică sinceritatea pe care o aborda în discuţiile cu aceasta, care friza naivitatea căci punea în pericol vieţile celor cu care avusese conversaţii mai mult sau mai puţin libere. Ştim bine că acelaşi rău îl făcuse Panait Istrati în timpul lungului său periplu prin URSS din 1927-29. Interpreta oficială consemna fiecare informaţie cât de cât relevantă, rapoartele ei devenind adevărate denunţuri care urmau calea ierarhică sovietică. Mai mult, Feuchtwanger nu ezita să aibă discuţii cu subiecte politice, criticând lipsa libertăţilor politice din URSS. “După părerea lui nu există libertate de expresie în URSS. Apoi, a adăugat el, nu este împotriva dictaturii, înţelege nevoia ei dar consideră că puţin mai multă toleranţă este esenţială. Spune printre alte lucruri că este periculos să-ţi exprimi opiniile aici, şi că asta i s-a întâmplat lui Gide”.

La scurt timp scriitorul occidental avea să simtă pe propria piele rigorile sistemului sovietic.  O cunoştinţă de origine germană, emigrantă în URSS, Maria Osten-Gressgener i-a solicitat un articol pentru oficiosul Pravda avându-l drept ţintă pe André Gide. Spre marea surprindere a lui Feuchtwanger, articolul nu a fost tipărit atunci când i se promisese, ba mai mult, i-a fost retransmis pentru a face modificările de rigoare, fapt ce l-a umplut pe scriitor de indignare. Raportul tovarăşei Karavinka vine să o ateste indubitabil (corecturile la articol) “vin să dovedească faptul că Gide avea dreptate când vorbea despre lipsa libertăţii de exprimare şi că nimeni nu-şi poate spune liber părerea etc. Editorul îi sugera să schimbe anumite fragmente din articolul său, mai ales cele care priveau cultul personalităţii lui Stalin. I-am explicat esenţa atitudinii poporului sovietic faţă de tovarăşul Stalin, de unde derivă aceasta şi că este complet greşit să fie numit cult. A fumegat mult timp, spunând că nu va schimba nimic în articol. Cu toate astea, după ce a sosit Maria Osten s-a mai calmat, a stat cu ea şi a corectat tot ceea ce ea i-a cerut cu excepţia unei propoziţii cu privire la toleranţă pe care nu a dorit să o modifice sub nici o formă.”

(va urma)


[1] Moscow 1937: the interpreter’s story  de Ludmila Stern in Australian Slavonic and East Europeans Studies, vol. 21, 15 ianuarie 2008

Articole similare

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în iunie 2020

Jovi Ene

Top 6 cele mai vândute smartphone-uri în 2021

Jovi Ene

Andreea Răsuceanu propune dialoguri creative cu și despre literatura română contemporană – eveniment lunar la Humanitas Cișmigiu

Andreea Andrusca

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult