Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (27 iunie -3 iulie 2014)

suplimentul-de-culturaÎn această săptămână, am citit din revistele Suplimentul de cultură, Observator cultural, România literară, 22.

Suplimentul de cultură”, nr. 445/14-20 iunie 2014. În timpul competițiilor sportive preferate, și editorii revistelor pe care le citim se apleacă asupra acestora. Dacă în săptămânile precedente, am menționat aici articole despre Simona Halep, acum e rândul World Cup 2014. Alex Savitescu scrie despre comentatorii TVR, care au împânzit netul cu perle: ”In primul rand, ca sa fii comentator bun trebuie sa ai „vorbele la tine“. Sintagma ascunde, de fapt, mai multe lucruri fara de care ea nu ar fi valida. Nu poti face meseria asta daca nu stii bine romaneste, daca nu ai o dictie excelenta, daca nu esti capabil sa alegi cuvintele potrivite, in momentele potrivite si mai ales in cele nepotrivite. Cu alte cuvinte, sa fii si un vorbitor inteligent, si unul destept. In plus, oleaca de talent actoricesc nu strica niciodata. In al doilea rand, ca sa fii comentator bun trebuie sa te documentezi. Ca in orice zona a jurnalismului, asta e un act sanitar minimal pentru tine, daca te respecti si daca esti capabil sa constientizezi ca telespectatorii sunt, cum e normal sa se intample cu orice consumator onest de sport, pasionali si cu temele facute la zi. Nu transmiti pentru orice categorie de public, ci pentru o nisa de unde pot aparea mereu o multime de indivizi cel putin la fel de bine pregatiti ca tine. In plus, nu o face pe desteptul, ca vei fi taxat, dar nu incerca nici sa pari prost, ca va rade toata tara de tine.”

Interviul săptămânii este cu Adrian Buz, autorul romanului 1989, apărut recent la Editura Polirom. La întrebarea ”Care au fost momentele care te-au marcat pe tine când ai efectuat serviciul militar obligatoriu?”, el răspunde: ”Imi amintesc senzatia absoluta de pierzanie pe care am avut-o pe drum, mergand spre unitate. Ceva sfasietor, care se lega si de o intelegere noua a timpului, un simt al timpului venind din perspectiva irosirii unui an si 4 luni de viata, constientizata acut. Era ceva de neinteles, ca o ispasire. Pur si simplu nu puteam sa inteleg de ce trebuie sa ofer acest timp din viata mea acestei intreprinderi complet absurde, impotriva vointei mele. Cand ai 18 ani, o saptamana pare mult, un an si 4 luni par o viata.”

-”Suplimentul de cultură”, nr. 446/21-27 iunie 2014. Din nou, un articol superb al lui Alex Savitescu despre trafaletul Patriarhului Bisericii Ortodoxe. El încheie confesiunea sa astfel: ”Cu tristete, am primit, la inceputul acestei saptamani, confirmarea ca exista pe lumea asta si oameni cu care nu am cum sa rezonez in nici un fel. Sunt opusul a ceea ce ma face sa iubesc viata. O armata de credinciosi practicanti a sarit ca muscata de partile moi, atunci cand imaginea Patriarhului  ce sfintea cu un trafalet noul sediu al Trinitas TV a generat o sumedenie de glume – majoritatea, foarte bune. In loc sa trateze cu umor si cu relaxare problema, reactiile lor au semanat, mai curand, cu cele ale fundamentalistilor islamici. Am cativa amici si prieteni care au fost pusi la zidul infamiei de acesti oameni cu raspunsuri definitive. In fundal, auzeam ratatata-ul mitralierelor. Cu oamenii ce-si reduc orizontul la un singur punct de vedere nu prea ai cum sa discuti, fie ca temele sunt religia, politica sau literatura. Majoritatea lor nu viseaza niciodata colorat. Unii cred ca nici nu au visat vreodata.”

În urmă cu câteva săptămâni, am realizat și noi un interviu cu Mirel Bănică. Răzvan Chiruță realizează și el un interviu interesant cu Mirel, din care spicuim doar prima întrebare și primul răspuns: ”De ce o carte despre pelerinajele ortodoxe romanesti? Ce v-a atras la acest „subiect“? /  E foarte simplu. Am stat destul de mult timp in Occident, unde am facut studiile, apoi am lucrat in Elvetia, Franta, Canada. M-am intors in Romania prin 2007-2008. Practicam si practic in continuare o socio-antropologie a religiilor si orice cercetator din lumea asta cauta un subiect care sa i se potriveasca, care sa fie vandabil, care sa fie, in masura posibilului, nou. Iar in Romania, Slava Domnului, in domeniul religiei avem atatea subiecte noi si interesante incat ne-ar trebui trei vieti sa le studiem. Cand m-am intors in tara, in presa avea loc un soi de furtuna mediatica in care se vorbea doar despre pelerinaj, pelerinaj, pelerinaj, cel de la Iasi, de la Bucuresti, apoi de la mormantul parintelui Arsenie Boca, la Prislop. Eu, venind din niste tari foarte secularizate, in care religia era complet disparuta din mass-media sau, daca aparea, aparea in stiri de genul „Manastirea X a fost renovata dupa 500 de ani de nelocuire“, cand am vazut ca aici se acorda atat de mult spatiu pelerinajelor, m-am gandit ca se intampla ceva acolo, presa in general are nas bun, are fler. Am fost prima oara la pelerinaj la Sfanta Parascheva, la Iasi, si intr-adevar ceea ce am vazut acolo m-a uimit. N-am inteles prea bine ce se intampla la inceput, dar dupa aceea mi-am construit un plan de cercetare si, iata, la capatul a cinci ani, a iesit aceasta carte.”

observator-cultural-logoObservator cultural”, nr. 470 (728)/26 iunie – 2 iulie 2014. Nu prea semnalez eu aici articole cu tentă politică, dar la ce agitație e acum pe media, parcă merită citit în întregime articolul ”Epilog” al lui Liviu Ornea, care încheie astfel: ”Declinul preşedintelui Băsescu nu îi spală de păcate, nici nu-i legitimează pe adversarii săi. Victor Ponta nu e mai puţin plagiator, Dan Voiculescu nu e mai puţin tarat de inavuabilele sale relaţii cu Securitatea dinainte şi de afacerile oneroase pentru care e judecat acum. E, în continuare, un motiv de mare mirare pentru mine că lumea nu e deloc deranjată de un premier, poate chiar viitor preşedinte, plagiator dovedit, dar e atît de oripilată de un preşedinte care închide ochii la găinăriile fratelui. Să sperăm că, pînă la urmă, va plăti fiecare pentru ce-a făcut.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 27-28/27 iunie 2014. Multe discuții în ultimul timp (mai ales că tocmai sunt zilele bacalaureatului) despre școală, despre mita din școli, despre amestecul religiei în programa școlară. Asemenea confruntări de idei nu sunt numai la noi, ci și pe alte meleaguri, cum ar fi în Franța, ne spune în editorialul săptămânii Nicolae Manolescu. Iată concluzia lui: ”Amestecul religiosului în societate, așadar și în școală, creează aceleași probleme peste tot. Nu biserica trebuie să aibă controlul predării religiei în școli, cum prevede contractul recent semnat la noi, ci statul însuși, adică Ministerul Educației. Cultele sunt recunoscute de statul laic, iar autoritatea religioasă are valoare exclusiv înăuntrul fiecăreia, nicidecum în afară și, mai ales, nu în grădina altor culte. Am spus-o nu o dată: nici părinții nu trebuie să dicteze regulamentele școlare. Puterea aparține școlilor înseși. În Franța, părinții nu intră în școli, lăsându-și și așteptându-și copiii la poartă, dincolo de grilaj.”

La Alba Iulia, în zilele de 7 și 8 iunie s-a desfășurat Colocviul Romanului Românesc Contemporan, organizat de USR. O parte din comunicările de la acest eveniment sunt găzduite în paginile revistei, din care reținem câteva dintre rândurile scrise de Liliana Corobca despre distribuirea cărților în țările blocului comunist: ”Primul cercetător care a scris despre această operație (în anul 2003), John P.C. Mattews, a numit-o ”the Secret Marshall Plan for the Mind”. Scopul principal al acestei operații a fost diferit de cel al posturilor de radio menționate, care se adresau unui public larg; prin acest program secret se dorea a se influența percepțiile, credințele (beliefs) și așteptările elitei politice și intelectuale care avea, direct sau indirect, capacitate de decizie în regimul comunist. În a doua jumătate a anului 1957, organizatorii programului au ajuns la concluzia că europenii de dincolo de Cortina de Fier au nevoie de cărți care să compenseze vacuumul intelectual, sterilitatea culturală, interdicția educației enciclopedice sau a gândirii umanistice, impuse re regimul comunist. (…) Numai între anii 1957-1959, în țările blocului comunist au fost trimise volume ale autorilor Albert Camus (The Rebel), Aldous Huxley (Man in the Modern World, Brave New World), Czeslaw Milosz (The Captive Mind, The Seizure of Power), Milovan Djilas (Communism in Crisis, The New Class), Jose Ortega y Gasset (The Revolt of the Masses), Hannah Arendt, Nikolai Berdiaev, Isaiah Berlin, Max Born, Mircea Eliade, Karl Jaspers, Franz Kafka, Geroge Orwell, Boris Pasternak, Herbert Marcuse, Rosa Luxemburg, Jean-Paul Sartre, Arnord Toynbee, Lionel Trilling, Paul Claudel, Benedetto Croce, Eugene Ionesco, Walter Gropius, Adam Mickiewicz și mulți alții.”

(Jovi)

Revista-22-logoRevista 22, numarul 26 (1267) din saptamana 1-7 iulie. Foarte interesant articolul semnat de Madalin Hodor, cercetator la CNSAS despre „Cum a inceput Securitatea sa vanda oameni”:

“Există un numitor comun al tuturor documentelor din Arhiva Dunărea a Securităţii: banii. Arhiva documentează eforturile depuse de Securitate, în secret, pentru a pune la dispoziția liderilor comuniști sume uriașe în valută. Totul era de vânzare și totul trebuia convertit în dolari. În aprilie 1960, colonelul de Securitate Ni­colae Doicaru îi înainta lui Alexandru Dră­ghici, spre aprobare, un Referat1 care con­ținea o propunere bizară. Proaspătul șef al Direcției 1 (Informații Externe) îl informa pe ministrul de Interne că „prin mij­loa­ce­le muncii de Securitate“ se poate des­fă­șu­ra o „combinație“ prin care statul ro­mân putea „economisi“ valută. Ofițeri de Se­cu­ritate sub acoperire negociaseră, încă din 1958, cu un negustor englez importul unor animale de rasă și, după livrarea aces­tora, trebuiau plătiți 18.000 de dolari. Cu­nos­când obsesia regimului pentru acumularea de valută, Doicaru propunea ca în schim­bul sumei datorate să fie oferită o marfă de care se puteau dispensa: cetățeni ro­mâni care doreau să plece din „raiul co­munist“. Statul urma să câștige dublu.” Familia evreiasca a unui anume Berry Marcu, care se afla condamnat la 25 de ani de munca silnica in Gulagul romanesc pentru contraband cu valuta (nu stim in masura aceasta incadre era veridical si nu se refera poate doar la detinearea de valuta) a incercat sa-l scoata pe acesta din iadul comunist mituind autoritatile populare romanesti cu 10.000 de dolari. Insa Securitatea a mirosit ca poate obtine mai mult astfel incat a intermediat eliberarea din Romania a intregii familii evreiesti pentru…(si aici este aici!!) : 100 de oi rasa merinos australian, 25 de vite rasa Jersey si 30 de porci rasa Landrace” (tranzactie evaluata la 35.100 dolari, mult mai mult decat cei 10.000 initiali, acoperind si o datorie pe care o avea statul roman fata de britanicul intermediar) tranzactie intermediata de Henry Jakober, afaceristul englez –care in discutiile cu oamenii Securitatii laudase realizarile regimului, dezicandu-se de monarhia de acasa!- care a vizita Bucurestiul beneficiind si de serviciile unei anume „Irina” (nume conspiratv, evident) „trimisa sa-i castige bunavointa” Nu se specifica cum insa este lesne de banuit la ce gesturi a recurs aceasta femeie, agent al Securitatii (metoda fiind preluata fidel de la NKVD).

Versiunea integrala poate fi regasita doar in edtia print a Revistei 22.

Ioan Stanomir scrie despre ultimul volum al lui Andrei Cornea Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertăţii. Editura Humanitas, Bucureşti, 2014:

„Andrei Cornea aparţine unei linii post­ma­ioresciene în cultura română de astăzi. Re­flecţia lui se revendică de la sursele unui liberalism umanist, moderat şi militant în egală măsură. Fanatismele, religiile politice, fantasmele milenariste îi repugnă, iar cauza libertăţii are în vocea sa unul dintre cei mai im­portanţi sprijinitori. În cli­pele în care alţii tac, An­drei Cornea rămâne fidel unei etici a angajării, in­telectual critic într-o eră a cedărilor şi trădărilor. Tim­brul său, în comentariul po­litic, ca şi în eseul erudit, îşi păstrează ace­eaşi limpiditate casantă, aceeaşi încredere în posibilitatea raţiunii de a rezista bar­bariei. Volumul Miracolul. Despre ne­verosimila făptură a libertăţii se cere citit în această cheie de lectură, ca un manifest liberal-conservator destinat să se opu­nă tentaţiilor utopice şi liberticide. Punc­tul de plecare al volumului este indicat de Andrei Cornea cu precizie chirurgicală: acea teribilă vară a lui 2012, vara în care pilonii democraţiei noastre au fost atacaţi, frontal şi violent, de către USL. Memoria acestei traume este evocată de Andrei Cor­nea, acţionând asemenea unui catalizator care a provocat geneza cărţii de faţă. Cum se poate imagina şi păstra libertatea? Şi care este destinul ei, în lumea de astăzi? Iată cele două întrebări pe care textul dens şi memorabil al lui Andrei Cornea le pu­ne în pagină, propunând o terapie a lu­cidităţii şi spiritului critic. Nimic com­plezent, nimic „corect politic“ în de­monstraţia lui Andrei Cornea. În locul ilu­ziilor care adorm şi nasc complicităţi, o privire care elimină, rând pe rând, lo­curile comune ale naivităţii. Şi este simbolic faptul că vara lui 2012, cu întreg cortegiul ei de abuzuri, este ima­ginea cu care se deschide cartea. În de­fi­nitiv, Andrei Cornea confruntă o ches­ti­u­ne centrală în reflecţia politică recentă: cum mor democraţiile, care este mo­da­li­tatea prin care libertatea, aparent invul­ne­ra­bilă, este năruită, sub ochii noștri. Sunt aces­tea interogaţii departe de a fi aca­de­mice. Europa Centrală şi Răsăriteană este sub asaltul forţelor ce tă­gă­duiesc de­mo­craţiei liberale centralitatea ei. În Ungaria, ca şi în Ro­mânia, sub măşti ideologice diferite, un nu­mitor co­mun al popu­lis­mului agre­siv şi mesianic se face sim­ţit. Statul de drept este ata­cat, în nu­mele „po­po­ru­lui“. Mu­ti­larea cons­ti­tu­ţio­nală ope­rată de Viktor Or­bán şi pu­ciul USL din 2012 sunt cazuri care ilus­trează acest regres ce părea de neimaginat, în urmă cu câţiva ani. Este ca şi cum un sin­drom Weimar ar fi din nou activ, este ca şi cum tiraniile ar fi pe cale să devină for­ţele motrice ale istoriei. Invazia Cri­meei, destabilizarea Ucrainei sunt semnele aces­tei schimbări de paradigmă. Mai de­parte, spre Est, în Irak, barbaria își cro­ieşte dru­mul ei de sânge, iar fanatismul is­lamic vi­sează la Califat. Lumea liberă este, din nou, în primejdie.”

Pe site-ul www.revista22.ro, este preluat de pe blogul Adevarul ultimul articol semnat de Andrei Plesu despre… reflectii despre patologia solidaritatii. Am citit articolul avand in minte faptul ca Andrei Plesu a fost obiectul mai multor solidarizari, dar si de-solidarizari. Florin Iaru spunea chiar despre ultimul incident ca este normal sa primesti injuraturi abjecte si amenintari in moment ce esti parte intr-o lupta in care tu folosesti ironii, metafore etc. Tu scoti penita, iar ei iti baga stiletul in coaste!

«Ca toate lucrurile omeneşti, şi solidaritatea îşi are capcanele ei, latenţa ei de caricatură. Nu orice îngrămădeală pitorească, nu orice „angajare” retorică, nu orice chermeză de stradă, în care forma contează mai mult decît substanţa „mişcării”, ilustrează corect şi fac cinste unui concept, altfel, nobil. Am, de pildă, rezerve, cînd văd manifestîndu-se, în diverse situaţii, o oarbă „solidaritate de generaţie”. Sigur că e normal, „fiziologic” normal, ca cei de-o vîrstă să se simtă mai apropiaţi între ei decît faţă de cei de vîrste diferite.

Dar „diferenţa” nu poate fi, pentru omul raţional, un criteriu în sine. Nici adevărul, nici frumuseţea interioară, nici cultura valorilor nu se distribuie după anul naşterii. Dacă singurul criteriu de a fi de acord cu semenul tău este concidenţa calendaristică a apariţiei pe lume, cedezi, inevitabil, unui stereotip cronologic, exterior, fără nicio legătură cu realitatea. Discriminarea vîrstelor, fie că îi avantajează pe bătrîni, sau pe tineri, presupune o judecată superficială, „cantitativă”, asupra unor opţiuni şi împrejurări infinit mai subtile.

Greu de acceptat, din punctul meu de vedere, este şi solidaritatea „trendy”, dictată de (ultima) modă, în care decisivă nu e alegerea personalizată, ci aceea impusă din afară, de „spiritul (instantaneu) al vremii”. „Suntem generaţia piercing-ului, a coafurii punk, a blugilor sfîşiaţi, a stilului hipster, a Facebook-ului şi a non-conformismului” – sună definiţia de sine a multora. („Sunt generaţia PRO, îmi place să mă distrez!” – auzeam, acum cîţiva ani, pe un post de televiziune). N-am nimic împotrivă: nu exclud ca unii din cei vizaţi să fie autentici şi amuzanţi. Respectabili.”

(Codruț)

Contributori: Jovi, Codruț.

-Precizare:

Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

Prin blogosfera literară (3 – 9 iulie 2017)

Jovi Ene

Biserica Greco-Catolică în secolul 20: Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români

Jovi Ene

Le dîner de cons (1998)

Jovi Ene

1 comment

codrut constantinescu 7 iulie 2014 at 08:43

Oricum, sa intelegem ca noi am fost primii care au realizat interviu despre noua carte a lui Mirel Banica?
Nu ma surprinde cu nimic, pentru a-l parafraza pe d-l Banica.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult