Editorial

Top 5 cărți despre copilărie

Cărțile care pun în discuție copilăria, magia și frumusețile ori grotescul și problemele pe care unii oameni le întâmpină sunt cele care m-au interesat deosebit de câțiva ani încoace. Deși am ales doar cinci dintre ele pentru recomandarea din această săptămână, este ”un” Top 5 bazat pe câteva alegeri din mai multe perioade, ale unor scriitori cu state vechi în lumea literară. Lista ar putea continua pe mult mai multe pagini, însă principalele argumente pentru aceste alegeri ar fi că sunt cărți-manifest, romane care au câștigat sau au fost nominalizate pentru premii importante pe piața de profil, volume de debut care au impresionat de la prima citire publicul din lumea întreagă sau romane care își păstrează atractivitatea în ciuda faptului că au decenii de la prima publicare, romane care abordează probleme delicate și care sondează natura umană în colțurile sale cele mai întunecate, având ca personaj-cheie un copil. Să începem!

1. ”Profesorul și menajera”, de Yoko Ogawa

Editura Humanitas Fiction, București, 2015
Traducere: Anca Focșăneanu

Yoko Ogawa, autoare japoneză a peste douăzeci de lucrări de ficțiune și non-ficțiune, aduce odată cu Profesorul și menajera în fața publicului cititor o poveste impresionantă nu numai despre numere (dragostea pentru matematică), ci mai ales despre umanitate. Poveștile ne sunt necesare pentru a putea realiza o reconciliere cu temerile și durerile noastre. Singura modalitate de a înțelege existența morții este prin povești, iar Ogawa face acest lucru prin intermediul personajelor sale folosind un limbaj nepretențios, însă nu simplist. Folosind o analogie cu una dintre lucrările lui Haruki Murakami, ”Cronica păsării-arc”, avem și aici o scufundare, deși nu propriu-zis într-o fântână (care există și fizic, dar și la nivel psihologic și la scriitorul japonez), ci în propriul abis al minții. Dincolo de magia și fascinația numerelor profesorului (un matematician genial care din cauza unei probleme sănătate nu își mai poate folosi memoria decât 80 de minute pe zi), Ogawa argumentează ideea că oamenii sunt capabili să-și conecteze corpul și sufletul, lumile exterioare și interioare, conștientul și inconștientul, într-o singură. Fiul menajerei, Radical constituie un personaj cheie al romanului, pentru că el este cel care liantul celor două lumi, a mamei și a profesorului. Profesorul îl inițiază în jocurile matematice, pentru el adevăruri supreme pe care se sprijină lumea, iar acest mod inedit și emoționant de comunicare reușește să creeze o legătură deosebită între cei trei. Singurătatea, copilăria și empatia sunt firele călăuzitoare pe baza căreia se construiește întreaga acțiune din roman. ”Prin intermediul poveștilor, personajele reușesc să-și exprime inteligibil haosul din cele mai întunecate colțuri ale minții.” spunea scriitoarea într-un interviu. 

2. ”Să nu mă părăsești”, de Kazuo Ishiguro

Editura Polirom, 2011
Traducere: Vali Florescu

Kazuo Ishiguro oferă o cronologie istorică alternativă pentru una dintre descoperirile medicale ale lumii contemporane: clonarea. Deși poate părea o poveste care aparține mai degrabă genului science fiction, lucrurile nu stau deloc așa. Nu există tehnologie sau terminologie specifică genului, accentul fiind pus pe primii ani din viața unor clone, copilăria. Deși aceasta nu se desfășoară ca timp la fel ca cea umană, ele întâmpină aceleași probleme și au aceeași curiozitate la cote alarmante. Una dintre marile probleme ale romanului este altertitatea și raporturile care decurg de aici. Personajul principal, Kathy H., își petrece viața rememorând trecutul în loc să înainteze. Timpul petrecut alături de prietenii ei Tommy și Ruth la internatul englezesc Hailsham, par o amintire îndepărtată, dulce-amăruie, dar plină de intensitate.La fel ca personajele principale, cititorul experimentează aceeași curiozitate chinuitoare. Narațiunea atentă marca Ishiguro se concentrează pe felul în care tinerii își construiesc viața din puținul care le este oferit. Copiii din Hailsham sunt protejați cu grijă nu doar de orice înțelegere reală a soartei lor, ci de orice înțelegere reală a lumii. Speranțele lor sunt de un tragism sfâșietor în contextul în care ei nu au nimic de sperat după donarea organelor. Unde începe și unde se sfârșește umanitatea, cine își arogă statutul de demiurg și până unde se ajunge cu exploatarea? Romanul lui Ishiguro este retoric, nu primim la final răspunsurile, însă este, dincolo de frumusețea scriiturii, o invitație serioasă la reflecție.

3. ”Toba de tinichea”, de Gunter Grass

Editura Polirom, 2017
Traducere: Nora Iuga

Primul roman semnat Gunter Grass și publicat în 1959, a șocat de la bun început lumea literară. Sub auspiciile absurdului grotesc și cu ajutorul unei tehnici narative complexe, scriitorul construiește povestea lui Oskar Matzerath, un monstru închis într-un copil de trei ani. Prin temă și prin tehnică, Toba de tinichea este un volum avangardist și original, șocant și revoltător. Dubla origine a personajului principal (Mesia și Satana), pe care și-o arogă încă de la debutul textului, îl va face să oscileze permanent între extreme.  Romanul sondează în permanență dualitatea (aducând în prim plan și personalități precum Hitler și Beethoven, Rasputin și Goethe sau Satana și Iisus) și se constituie în același timp ca bildungsroman, alegorie, roman grotesc sau  reverie pură. Notele disparate ale tobei sale sunt laitmotivul sub care sunt descrise mai multe vieți, fie că vorbim despre personaje episodice, fie de cele principale. Piticul maniac, un antierou sui generis, ilustrează o altă fațetă a primilor ani din viața unui om, argumentând teza conform căreia originile și copilăria sunt totuși note definitorii în viața de adult. ”Toba de tinichea” rămâne unul dintre marile romane ale secolui XX, barbar, mistic, plictisit. O eră schizofrenică, în care omul a atins culmi la care înainte nu visase și apoi s-a adâncit într-un abis inimaginabil.

4. ”Totul este iluminat”, de Jonathan Safran Foer

Editura Humanitas, 2008
Traducere: Fraga Cusin

”Totul este iluminat”, distins cu Guardian First Book Prize, National Jewish Book Award si New York Public Library Young Lions Prize, spune povestea unui tânăr, Jonathan Safran Foer, care ajunge în Ucraina călăuzit de o fotografie de familie îngălbenită. Scopul său este să găsească o anumită femeie care cu câteva decenii în urmă l-a salvat pe bunicul lui de naziști. În călătoria sa îl are ca partener pe Alex, un ghidul ucrainean, alături de care va realiza un traseu inițiatic. Finalul va dezvălui un secret la care nimeni nu se aștepta. Textul lui Foer face apel la multe elemente pentru a înainta, iar liniaritatea nu este unul dintre ele. Cititorul trebuie să fie atent la povestea fragmentată, relatată prin scrisori și amestecuri de scrieri care par nepotrivite în economia volumul (povești despre orașe ucrainiene decimate de invazia nazistă, poveștile descendenței lui Jonathan, povestea lui Brod, un stră-stră-străbunic…). Reminiscențele copilăriei din mai multe timpuri converg pentru a recrea întâmplările negative. Ludicul și notele amuzante nu reușesc totuși să facă din romanul lui Foer unul lejer de citit, dar detensionează cu siguranță sumbrul. O carte în care drumul ghidează destinația, nu invers, o călătorie inedită, în care trecutul trebuie asumat, nu îngropat.

5. ”Zilele de școală ale lui Isus”, de J.M. Coetzee

Editura Humanitas Fiction, 2018
Traducere: Irina Horea

Roman nominalizat la Man Booker Prize în 2016, continuă povestea a micului David și a părinților săi, protagoniștii romanului anterior, Copilăria lui Isus. Axată pe câteva întrebări fundamentale și folosindu-se cu precădere de hermeneutica numerelor, cartea lui Coetzee este o combinație ingenioasă între alegorie, distopie și roman de idei. Zilieri la o fermă, apoi angajați în oraș, părinții lui david încearcă să construiască un prezent și un viitor pentru fiul lor adoptiv. Victimă a unui rău inexplicabil, David găsește va găsi consolare în armonia matematică a muzicii și dansului.

Cu reminiscențe platoniciene (Mitul lui Er) și dostoievskiene, romanul este în esență filosofic, ceea ce rezultă fiind mai degrabă o meditație cu public. Într-un peisaj fizic rudimentar, scriitorul sud-african reușește să creeze profunzime prin intermediul proiecțiilor cugetărilor. Nimeni din roman nu se numește Isus, este vorba doar despre o aluzie la copilul refugiat, David. Familia improvizată în romanul anterior este amenințată atunci când băiatul, înzestrat cu un intelect deosebit, începe să reziste metodelor de învățare aprobate oficial și este trimis la un reformator.  Scapă, iar sfârșitul primei cărți vede urmând o stea, cu destinația Estrella: ”orașul de provincie întins”. Pasiunea lui David pentru ”Don Quijote” – fantastul prilejuiește pagini superbe din punct de vedere literar, dar și relevarea unei opoziții esențiale în economia romanului, odată cu intrarea în scenă a unui personaj controversat, simbol al nesupunerii (Dimitri). Pasiunea lui J.M. Coetzee pentru esență, nu pentru umbrele de pe pereți, asemenea celor din mitul platonician, dezvăluie o scriitură profundă, care poate traversa cu ușurință granița către nonficțiune. 

(Sursă fotografii: humanitas.ropolirom.rofamousbio.net)

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Nopţi albe. Jurnal de călătorie în Egipt”, de Oana Păun

Jovi Ene

Ţărănimea şi puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii în România

Jovi Ene

La răscruce de gânduri: Misticism și logică, de Bertrand Russell

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult