Carti Carti de fictiune Recomandat

Farmecul discret al matematicii: Profesorul și menajera, de Yoko Ogawa

profesorul_si_menajera”Profesorul și menajera”, de Yoko Ogawa

Editura Humanitas Fiction, Colecția ”Raftul Denisei”, București, 2015
Traducere de Anca Focşeneanu

O recenzie semnată de Serenela Ghițeanu

Când începi să citeşti un roman japonez contemporan trebuie să fii pregătit pentru o experienţă rafinată, în care subiectul, indiferent de natura lui, e tratat în nuanţe delicate, iar la final rămâi cu impresia contemplării unui decor construit desăvârşit. Acţiunea romanului “Profesorul şi menajera” de Yoko Ogawa (Humanitas Fiction, 2015, traducere de Anca Focşeneanu) se petrece într-un orăşel de pe malurile mării interioare Seto, în 1992. Personajele sunt Profesorul ( 64 ani), minte strălucită, fost profesor universitar de matematică, menajera (30 ani) şi fiul ei (10 ani).

În urmă cu 17 ani, în 1975, Profesorul e victima unui accident în urma căruia rămâne cu o memorie de 80 minute pe zi: “Când se înregistrează o informaţie nouă peste cele 80 de minute, cele vechi se şterg, rând pe rând”. El poartă pe haine numeroase bileţele pe care sunt scrise principalele lucruri pe care trebuie să le ştie în permanenţă. Viaţa cotidiană a Profesorului constă în meditaţii asupra numerelor, din care nu vrea să fie întrerupt şi din rezolvarea de probleme din revistele de matematică prestigioase. Până în ziua în care o agenţie de plasare a forţei de muncă îi trimite o menajeră pe care nu o mai concediază repede. La sugestia Profesorului, chiar la rugămintea lui, aceasta îl aduce acolo, după orele de şcoală, pe fiul ei. Profesorul îl va numi “Radical” pentru că va găsi că fruntea băiatului seamănă cu forma de rădăcină pătrată.

Legătura de afecţiune dintre cei trei e posibilă graţie respectului pe care fiecare îl are pentru celălalt, apoi graţie curiozităţii de a se deschide fiecare faţă de pasiunile celuilalt. Menajera va deveni curioasă şi pasionată de numere, Radical, la fel, şi va împărtăşi de asemenea pasiunea pentru baseball cu Profesorul.

Timp de un an, ei ascultă toţi trei meciuri de baseball la radio, în special ale echipei Tigers, rezolvă exerciţii de matematică şi cinează în fiecare seară împreună. După un an, memoria Profesorului se degradează şi mai mult şi va fi internat într-o clinică, unde va fi vizitat de cei doi buni prieteni ai săi.

Originalitatea romanului constă în locul considerabil pe care îl are matematica: există în paginile romanului demonstraţii matematice care pot fi încercate de oricine, dar dacă cititorul sare pasajele respective romanul nu pierde nimic. Matematica e văzută ca un fel de a opta minune a lumii, care există dintotdeauna si trebuie doar descoperită de oameni. Iată care sunt atributele acesteia:

  1. Înţelegerea matematicii necesită intuiţie, ca Poezia: ”Cu ajutorul intuiţiei poţi găsi numerele, ca un cormoran care, rotindu-se deasupra apei, identifică peştii după solzii lor care strălucesc în bătaia soarelui”.
  2. Demonstraţiile matematice posedă ritm, ca Muzica: ”Orice problemă are un ritm propriu, ca şi o melodie. Dacă îi simţi ritmul, vezi problema în ansamblul ei şi poţi să-ţi imaginezi unde poate fi găsită Soluţia”.
  3. Matematica ascunde, pentru a fi revelat, Adevărul, ca Filozofia: ”Am dezgropat ecuaţii care existau cu mult înainte de a ne naşte noi, dar nimeni nu le-a observat. E ca şi cum ai copia rând cu rând Adevărurile care sunt notate doar în caietul lui Dumnezeu. Deşi nimeni nu ştie unde se află acel registru şi când se deschide”.// “Am simţit cu mirare că pământul pe care stăteam e susţinut de o lume mai adâncă, unde nu puteam ajunge decât dacă urmam şirul de cifre. Cuvintele erau neputincioase şi nu puteam spune dacă mă îndreptam spre adâncul acelei lumi sau mă înălţam spre infinit. Un singur lucru ştiam cu certitudine, că la capătul acelui fir se afla Adevărul”.
  4. Matematica e înzestrată cu frumuseţe inefabilă şi e deseori lipsită de utilitate practică, precum Arta: ”De fapt, o rezolvare cu adevărat corectă e cea care are o formă absolute perfectă, bazată pe un echilibru armonios. Există o mulţime de rezolvări care, deşi nu sunt greşite, nu au nicio eleganţă sau sunt contraintuitive. Înţelegi? Nimeni nu poate exprima în cuvinte frumuseţea matematicii, aşa cum nimeni nu poate explica de ce stelele sunt frumoase”.
  5. Teritoriul matematicii nu e unul rece, neînsufleţit, ci dimpotrivă, unul viu şi producţtor de emoţii: ”Privind misterioasele numere şi litere, simţeam diferitele emoţii care-l animaseră pe cel care le scrisese. Pasiunea din linia subţire a creionului, îngrijorarea din liniile cu care tăiase greşelile, certitudinea din liniile groase cu care erau subliniate anumite pasaje şi aceste formule infinite m-au purtat către capătul lumii”.//”Mi-am plimbat palma peste foi şi am simţit în vârful degetelor viaţa pe care mi-o transmiteau ecuaţiile scrise de Profesor. Se înşiruiau una după alta, formând un lung şir ca o funie rezistentă care se aşternea la picioarele mele. M-am apucat de ea şi mi-am dat drumul în abis”.
  6. A cerceta matematica echivalează uneori chiar cu a cerceta măreţia însăşi a Naturii: ”…când ajungi la numere foarte mari…ajungi pe un teren viran unde numerele prime sunt foarte distanţate…un fel de deşert. Oricât ai umbla, nu găseşti niciun număr prim. E numai nisip cât vezi cu ochii. Soarele bate nemilos, gâtul tău e uscat, ochii îţi sunt iritaţi. Atunci ţi se pare că vezi în sfârşit un număr prim şi te repezi spre el doar ca să constaţi că este doar un miraj, doar vânt arzător. Dar, tenace, continui să înaintezi pas cu pas, până când apare oaza unui alt număr prim, loc răcoros de odihnă, apă limpede..”.

Profesorul descoperă cu încântare că ziua de naştere a menajerei e un număr care e “prieten” cu numărul de la ceasul lui. “Numerele prietene” sunt rare şi uluitoare precum sunt rare şi frumoase relaţiile de prietenie adevărată între oameni: ”În mintea mea numerele prime gemene erau imbricate la fel şi aşteptau la rând, ţinându-se de mână”. Menajera învaţă nu doar ceva matematică de la Profesor, ci învaţă mai ales, prin intermediul numerelor, să sesizeze o parte din misterul universului.

OgawaLucrul cel mai important poate, după ce se cunosc, este cele trei personaje îşi depăşesc limitele impuse de destin. Profesorul, limitat de memoria sa de 80 minute pe zi, ajunge să se bucure de viaţă mai mult, pentru că îşi împarte timpul cu doi oameni care îl respectă şi ţin la el, ajunge să aibă un fel de familie. Menajera şi fiul ei, limitaţi de sărăcie şi de lipsa de instrucţie, ajung să facă o călătorie iniţiatică, în care învaţă să se raporteze altfel la lume şi dobândesc şi ei o familie.

Cea mai frumoasă scenă e cea a aniversării de 11 ani a lui Radical, când menajera pregăteşte de mâncare, Radical e emoţionat să îi dăruiască Profesorului o ilustrată veche, de colecţie, cu Enatsu, jucătorul de baseball preferat al acestuia, iar Profesorul însuşi calcă faţa de masă, brodată, după care îi oferă băiatului o mănuşă de baseball din piele, pe care acesta o păstrează şi atunci când ajunge, adult, profesor de matematică: ”Era şi amabilitate, şi hotărâre, şi multă dragoste în mişcările lui. Fierul se mişca după voia lui. De la prima mişcare a menţinut viteza şi unghiul potrivit pentru a obţine cel mai bun rezultat. Problema demonstraţiilor elegante care-l obseda pe Profesor prinsese viaţă pe acea învechită scândura de călcat”.

Romanul degajă o puritate extraordinară în descrierea relaţiei dintre cele trei personaje: “Părul său alb cădea în şuviţe şi se răspândea pe podea. Fără îndoială, frizerul nu bănuia că în capul învăluit de acel păr alb se ascundea o minte care putea înşira toate numerele prime până la 100 de milioane”. Iar mintea aceea (o altă beautiful mind…) e legată strâns de un suflet: ”Şi atunci te întrebi în mod firesc unde se găseşte o linie adevărată, iar răspunsul este că numai aici, a zis arătând în dreptul inimii, la fel ca atunci când ne învăţase despre numerele imaginare”.

Niciunul din cei trei nu e mânat vreo clipă de vreun interes, ci doar de generozitate şi de dorinţa de a împărtăşi fiecare ce are cu un altul. Ceea ce îi leagă pe Profesor şi pe menajeră e şi faptul că sunt amândoi căutatori de armonie în viaţă, iar reuşita lor îi induce o stare aproape de bine şi cititorului: ”Aveam nevoie de sentimentul liniştitor că lumea aceea nevăzută o sprijină cumva pe cea reală. Linia dreaptă adevărată, fără lăţime şi suprafaţă, întinzându-se demnă prin întuneric către infinit mi-a transmis deodată un sentiment de pace. Scrutam întunericul aşa cum îmi spusese Profesorul, “cu ochii larg deschişi”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Ca și cum aș iubi… – ”Fericit cel iubit de tine”, de Gabriel Timoceanu

Tudor Mirică

Marty la operă sau Un marţian ar vrea să cânte, de Nicole Sima

Jovi Ene

Suita franceză, de Irène Némirovsky

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult