„Ce știu despre tine”, de Eric Chacour
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2026
Traducere de Mădălina Ghiu
Mektoub. Totul este scris dinainte, nu facem decât să interpretăm o partitură ale cărei note ni se transmit în momentul în care le cântăm, următoarele rămânând un mister deplin, la fel ca și melodia pe care o vor compune.
Totul este delicatețe în romanul lui Eric Chacour: povestea, stilul, felul său de a privi lumea și, mai ales, un Egipt pe care nu l-a cunoscut decât din amintirile părinților săi.
Personajul principal al romanului, Tarek, are un viitor trasat ca o autostrada la picioarele sale: fiu de medic în comunitatea levantina din Cairo, protejat de o soră mai mică, Nesrine, eternă complice, de o mamă francofilă până la Dumnezeu si de omniprezenta Fatheya, jumătate angajată în casă, jumătate membru al familiei, 100% bucătăreasă si brațe consolatoare.
Tu evoluai în aceasta lume burgheză si occidentalizată, un soi de bulă alogenă din ce în ce mai anacronică. Ea era moștenirea unui Egipt cosmopolit si orientat spre viitor, unde diferitele populații cu ascendente îndepărtate se frecventau. Levantinii se recunoșteau prin educația europeană a grecilor, a italienilor sau a francezilor. Ei cunoșteau, precum armenii, gustul metalic al sângelui care precedă exilul. Aceste lucruri apropie.
Însă dacă Tarek preia cabinetul respectatului său tată si reușește chiar să o ia de soție pe Mira, prima lui dragoste din copilărie, el nu se oprește aici: ieșirea de pe traiectorie se materializează prin deschiderea unui dispensar în cartierul Moqattam, un bidonvil construit, practic, pe groapa de gunoi a orașului Cairo.
Așa cum acei zabbal din Moqattam își dedicau existența pentru a da o nouă viață obiectelor care ajungeau în mâinile lor, tu te străduiai să vindeci acele corpuri maltratate, acele membre dislocate, acele răni purulente al căror miros nimeni nu îl mai putea distinge de cel al acestui bidonvil care concentra cele mai fetide duhori.
Viața ar fi putut continua așa, împărțită, compartimentată, între cele doua dispensare si existența liniștită a capului de familie. Însă într-o seară, la sfârșitul zilei de consultații în Moqattam, o apariție neașteptată va bulversa nu doar destinul lui Tarek dar și pe al tuturor celor din jurul lui.
Este vorba de Ali, un tânăr cu fizic de adolescent, hotărât sa aducă un ajutor mamei lui despre care vom afla că suferă de boala lui Huntigton. Din această seară, atașamentul lui Tarek față de Ali si mama acestuia îl va conduce adeseori în casa lor. Un sărut îl va face sa înțeleagă că, probabil, până în acea zi, urmase un drum care nu îi aparținea.
Dar această iubire este imposibilă în Egiptul începutului anilor 1980: Ali este perfect conștient, în ciuda vârstei sale mai tinere, experiența lui într-ale sexului și ale iubirii este cu mult mai bogată decât cea, inexistentă, a lui Tarek. Acesta din urmă descoperă în schimb în ochii familiei, a pacienților, a cunoștințelor, că nu are dreptul sa trăiască o asemenea iubire. Ali dispare, Tarek emigrează: Québec va fi noua lui patrie.
Oamenii sunt nomazi imobilizați. Ei își pot parcurge perfect existența în timp ce ascund această realitate de ei înșiși. Ei se conving atunci că timpul nu contează, că spațiul este divizat în particule de praf si că acest praf se dobândește prin titluri de proprietate. Privați de infinit, ei mor fără să fi trăit. E suficient sa le apară brusc acest adevăr si să hotărască să-si arunce lumina dură asupra vieților lor de zi cu zi, ca atunci orice compromis la adresa libertății lor devine insuportabil.
Cu privirea coborâtă a cuiva care se retrage, ajungi sa menționezi pentru prima data Montréalul. Te informezi despre formalitățile de imigrare în Canada. Vei pleca de aici la sfârșitul lunii.
Aceasta este povestea, după cum Eric Chacour însuși spune, un fel de Romeo si Julieta egipteni pe care nu condiția socială sau familială îi transformă în marginali, ci chiar ceea ce sunt, diferența lor.
Narațiunea se desfășoară în mare parte la persoana a doua, un exercițiu extrem de delicat si de periculos. Un „Tu” ce i se adresează personajului principal, Tarek, fără ca cititorul să știe cine este naratorul – și cu atât mai mare va fi surpriza când va afla. Acest „Tu” pudic si distanțat învăluie textul într-un mister suplimentar:
Nu este locul meu sa povestesc ce s-a întâmplat în acea noapte. Nu voi fi niciodată de partea celor care îi judeca, dar nici nu încerc sa-mi imaginez mai mult. Asta vă aparține și gata.
Naratorul misterios derulează povestea incluzând evenimente pe care Tarek fie nu le putea cunoaște, fie le ignorase voluntar: forța feminină, aproape subterană – personajele feminine, Nesrine, Mémie, Fatheya, Mira, având apariții mai degrabă succinte dar de fiecare dată urmate de consecințe palpabile, urmările exilului său la Montréal, Ali cel dispărut…
Vocea povestitorului pare purtată de o sete irepresibilă de a spune pentru a înțelege și a fi înțeles.
Ce știu despre tine este și un roman al scrisului ca necesitate, leac, terapie, scrisul care umple golurile și încearcă să vindece absența. Eric Chacour demonstrează un talent rar cu acest prim roman: prin alegerile făcute – subiectul, narațiunea la persoana a doua, cadrul, un Egipt care nu mai există decât în amintiri si pe care el însuși nu l-a cunoscut, totul tratat cu delicatețe si empatie, fără nicio urma de voyeurism sau de pathos. Un roman de citit ascultând Dalida și de oferit, absolut!
Încă suntem surprinși să detectăm o reacție copilărească la unul dintre semenii noștri, dar este o eroare grosolană: nu există adulți care să se comporte ca niște copii, sunt doar copii care au ajuns la vârsta la care îndoiala este rușinoasă.
