Am scris următoarele gânduri despre romanul „Vladimir”, de Julia May Jonas, apărut în traducere românească (de Iulia Gorzo) la Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, în anul 2025, și care a fost ecranizat cu succes pe Netflix:
„Roman de debut, „Vladimir” are multe momente în care poate fi considerat curajos, tocmai pentru că își situează acțiunea, întâmplările și personajele într-o zonă ambiguă, cea aflată între „depravarea” morală a societății de acum câteva decenii (a se vedea ghilimelele!) și excesul de corectitudine politică din prezent, mai cu seamă atunci când vorbim de „paradisul” american. Dacă soțul protagonistei este judecat acum de universitate pentru faptele din trecut – relații cu fostele lui studente, relații de putere care nu erau sancționate în deceniile trecute, naratoarea n-are nicio problemă în a-și seduce un coleg de serviciu mult mai tânăr, la fel cum își susține public soțul pentru faptele din trecut. Despre căsnicia deschisă nici nu mai vorbesc. Pentru această familie, pare a nu exista standarde morale în nicio epocă, dar asta nu înseamnă că Julia May Jonas nu și-a construit niște personaje empatice, cărora cititorul le înțelege pe alocuri comportamentul. Un roman obsesiv, clar mai bun decât serialul de pe Netflix, și este destul de probabil că mi-ar fi plăcut și mai mult dacă n-aș fi văzut filmul înainte.”
M-am bucurat când am aflat că scriitoarea americană Julia May Jonas a ales Filme-cărți.ro pentru un interviu în exclusivitate pentru România și m-am grăbit să-i pun câteva întrebări, sper eu, interesante:
– Romanul „Vladimir” a apărut inițial în anul 2022, fiind foarte apreciat de criticii literari și de public. Cum a venit propunerea de ecranizare de la Netflix și, mai ales, propunerea de a face parte dintre scenariști?
Având o experiență anterioară ca dramaturg, s-a presupus dintotdeauna că eu voi conduce procesul de adaptare și voi crea serialul. După ce drepturile cărții au fost achiziționate, am pregătit o prezentare a proiectului și am scris episodul-pilot. După întâlnirea cu Netflix, mi s-a cerut să scriu și un al doilea episod, iar după ce l-am finalizat, serialul a primit undă verde, cu condiția să găsim un actor pentru rolul principal. După ce Rachel Weisz a acceptat să se alăture proiectului, am intrat în producție.
– Cum este să scrii scenariu, spre deosebire de a scrie proză?
Când scrii piese de teatru sau scenarii, trebuie să ai mereu în minte faptul că publicul va experimenta o lume vizuală alături de cuvintele pe care le scrii. Există interpretarea actorilor, contribuția scenografilor, a regizorilor și a tuturor celor implicați, iar toate acestea influențează rezultatul final. Dacă un roman este o operă completă și încheiată în sine, un scenariu este mult mai degrabă un set de indicații prin care colaboratorii tăi își pot aduce propria creativitate și măiestrie artistică.
– „Vladimir” a stârnit, pe alocuri, reacții controversate. Unii s-au simțit ultragiați de aspectele sale feministe, alții au considerat că volumul nu este suficient de corect politic. Ce părere aveți despre aceste opinii?
În tot ceea ce scriu, mă interesează mai mult să pun întrebări și să stimulez reflecția decât să ofer răspunsuri sau să formulez doctrine. Personajul principal din Vladimir este exact atât: un personaj. Gândurile și acțiunile sale nu reprezintă o pledoarie pentru vreun punct de vedere anume — cel puțin, eu nu consider că aceasta este funcția unui roman.
– Oare modelul acesta de căsătorie deschisă – pentru unii modern, pentru alții desuet – o îndreaptă pe protagonistă către aspirația pentru Vladimir, în ciuda unei reticențe personale, având în vedere vârsta lui?
Importanța căsătoriei deschise constă în faptul că protagonista nu și-ar încălca jurămintele dacă ar consuma relația cu Vladimir, iar aventurile anterioare ale lui John au avut loc cu știința și acordul ei.
– Dincolo de subiectele sensibile, este cartea dumneavoastră și o carte despre scris, despre literatură și despre puterea și influența acesteia în viața noastră?
Da, cu siguranță. Cartea este despre dimensiunea libidinală a creativității. Protagonista este modelată de literatura pe care a citit-o și încearcă, pe parcursul întregului roman, să devină propriul ei tip de eroină literară.
– Care considerați că este momentul-cheie al cărții și, respectiv, al filmului? Sunt acestea identice?
Nu sunt sigură cum să răspund la această întrebare. Sper că toate momentele sunt importante și că, împreună, contribuie la sensul mai amplu atât al cărții, cât și al serialului.
– Ce se pierde și ce se câștigă atunci când o carte devine film sau serial?
Speranța mea nu este ca una să o înlocuiască pe cealaltă, ci ca atât cartea, cât și serialul să aibă propriile lor vieți independente. Cartea este cartea, serialul este serialul. Așa mă raportez eu la cărțile pe care le iubesc și la adaptările lor: ca la entități separate. Cititul și privitul sunt acte de receptare foarte diferite — experiențe diferite.
– Vladimir din carte are 40 de ani, în timp ce în serial pare mult mai tânăr. Ați avut vreun cuvânt de spus în privința distribuției și cât de potriviți vi se par actorii pentru rolurile principale?
Rachel părea mai tânără decât protagonista din carte, iar noi am vrut ca diferența de vârstă dintre personaje să fie suficient de vizibilă încât să înțelegem de ce protagonista simte acea insecuritate legată de atracția ei.
– Există pasaje din carte la care ați renunțat atunci când ați scris scenariul pentru anumite episoade și a căror absență ați resimțit-o?
Îmi lipsesc divagațiile și fanteziile protagonistei, însă ele nu ar fi funcționat într-un scenariu. Există în continuare în carte, așa că, într-un fel, continuă să trăiască acolo.
– Dincolo de cartea dumneavoastră și de filmul adaptat pentru Netflix, ce părere aveți despre eterna dezbatere: ce este mai bun, filmul sau cartea?
Cred că este ca și cum ai compara mere cu portocale. Fiecare trebuie evaluat după propriile merite.
– Mulțumesc!
(Fotografie autoare: Maria Spann. Sublinierile ne aparțin.)
