Fost-am cândva un omuleț care a învățat să citească ştiind că doar aşa va reuşi să călătorească nestingherit pe tărâmuri fantastice, unde fiecare personaj de basm îţi iese în cale pentru a alunga orice urmă de plictiseală sau tristeţe. Aşa se face că, la vremea rânduită, fiecare dintre călătoriile anevoioase cu diverse autobuze, autocare şi trenuri a trezit în mine dorinţa de a evada, acolo unde mintea pluteşte, în voia ei, printre şoaptele paginilor.
Sub ochii mei prindea viaţă o insulă misterioasă, care părea care pare că vrea să îşi deschidă porţile pentru totdeauna, vestind că fiecare obstacol al unui timp interminabil poate fi depăşit atunci când cititorul acceptă să se lase prins în mrejele poveştilor. Căci sub straja lor, vremea vacanţei de vară, fie ea mai bogată sau mai restrânsă în zile, (re)devine prilej de bucurie, visare şi reîntoarcere sub blânda mângâiere a razelor de soare, printre culorile şi miresmele florilor, spărgând hotarul dintre Azi şi freamătul acelor jocuri care, mai vechi sau mai noi, ne scaldă inimile în rouă de lumină.
1. Chiajna din Casa Muşatinilor (Simona Antonescu, Editura Polirom, 2023)
Încă din copilărie am fost o ascultătoare fidelă a poveştilor desprinse din istorie, pe care părinţii şi bunicii mi le spuneau adesea, împletind amintirile lor cu multe altele, strecurate printre cuvinte şi imagini. Pe atunci, nu visam decât să cresc şi să învăţ a pătrunde toate aceste taine, pe care să le port cu mine şi să le răspândesc în lumea mea, asemenea celor ce mi le-au istorisit odată. Iar atunci când timpul mi-a îngăduit să păşesc, singură, pe tărâmul coperţilor groase şi al paginilor îngălbenite de vremuri, nu mică mi-a fost bucuria când am descoperit că şi istoria românilor este plină de poveşti fascinante şi tot atât de pline de tâlcuri la fel ca oricare dintre aventurile cavalerilor Mesei Rotunde, ale neînfricaţilor Muschetari sau ale altor prinţi şi împăraţi care poate că nu au câştigat toate bătăliile, dar cu siguranţă au ieşit învingători în lupta timpului cu nemiloasa uitare.
În tandem cu aceştia, pe scena timpului păşesc, la fel de hotărâte, acele doamne şi domniţe pe care zborul timpului le-a ridicat la rangul de personaje nemuritoare. În vremea lor cea înţesată de lupte înverşunate pentru măriri deşarte ele au făcut istorie, iar azi îşi poartă cu statornicie povestea, vestind prin lumea cea mare că orice rană dobândită în interminabilul duel dintre bine şi rău devine pecete a dreptăţii şi a dragostei adevărate, atunci când avem la îndemână arme precum curajul, nobleţea şi devotamentul.
2. Brutăria cu poveşti (Carsten Henn, Editura Litera, 2025)
De regulă, o brutărie se înscrie în lista acelor destinaţii din lumea cea mare pe care oamenii le frecventează pentru a cumpăra ceva proaspăt, gustos şi parfumat, în perspectiva unui eveniment sau a unui simplu ritual cotidian. Uneori, acelaşi magazin cu pâine poate coincide cu unul dintre locurile în care doamne şi domni se salută prietenos şi, aşteptând cu răbdare ca dorinţele să le fie satisfăcute, schimbă impresii despre mersul vieţii, despre vremea de afară şi despre multe alte veşti şi poveşti care atrag atenţia. Şi totuşi, istorii fascinante se pot scrie chiar şi de partea cealaltă a tejghelei, printre acele ingrediente, castroane, tăvi şi cuptoare care adăpostesc aluatul şi îl transformă în ceva bun şi hrănitor. Iar printre ele tronează, neobosit, Brutarul – acea prezenţă mult asemănătoare cu spiritul unui iscusit magician ieşit în cale pentru a îmblânzi lumea.
Povestea lui pare a se scrie mereu la fel, ca o interminabilă călătorie printre liste cu misiuni şi comenzi de a căror îndeplinire depinde tihna comunităţii. Dar ca prin vis, atunci când micul laborator înveşmântat de jos până în tavan în nuanţe de maro şi străjuită de rafturi şi obiecte închise la culoare începe a se reconecta la adevărata viaţă, mâinile şi bătăile inimii se prind într-un dans cum nu a mai fost altul. Iar din această împreunare plonjează în lume pâinea care, născută şi crescută între cei patru pereţi ai brutăriei, ea călătoreşte neîncetat printre timpuri şi oameni, în ale căror mâini ajunge ea te îndeamnă şi te învaţă să transformi fiecare zi într-un prilej de a-ţi lăsa sufletul şi mintea să devină flexibile, îmblânzind umbrele trecutului şi privind, cu seninătate în faţa vieţii care, asemenea unui cuptor, te coace şi te pregăteşte, clipă de clipă, pentru inevitabilul examen cu o singură şi foarte grea întrebare. Căci de vei încerca să afli exact cât timp mai poţi dansa după ce muzica s-a oprit, glasuri prietenoase vor evada din Brutăria cu poveşti pentru a te învăţa, printre altele, că fiecare om este rânduit în lume pentru a trăi, a iubi şi a răspândi în jurul nostru frumosul, binele, bucuria, speranţa şi dragostea de viaţă.
3. Peter Pan şi Wendy (J. M. Barrie, Editura Humanitas Junior, 2025)
Pe vremea în care credeam că toate personajele de pe tărâmul lui A fost odată îşi au sălaş primitor între petalele trandafirului roz care domnea în mijlocul grădinii, primeam adesea în dar poveşti care, ţesute cu fire de lumină şi culoare, îmi ieşeau în cale spre a însenina fiecare secundă dintr-o zi ce nu se anunţa prea diferită de restul surorilor din calendar. Şi aşa se face că pe Peter Pan l-am întâlnit pentru prima dată pe una dintre acele şosele care lega oraşul aglomerat de ceea ce eu ştiam că este destinaţia perfectă pentru vacanţa cea mare şi lipsită de griji.
Şi el, şi Wendy, păreau că dirijează freamătul celor şase ore de străbătut sate şi oraşe, care se derulau asemenea unor borne dintr-o lungă şi interminabilă zi pierdută, în vreme ce povestea, ascunsă între două coperţi desprinse parcă de pe tărâmul bomboanelor înveşmântate în mantii pastelate, îi dăruia omuleţului-cititor răbdare şi putere neobosită de a visa, chiar şi cu ochii deschişi. Puţin mai târziu, l-am regăsit la teatru, pe scenă sau dincolo de carapacea radioului şi chiar în propria sufragerie, salutându-mă dintre paginile unor poveşti pentru toată familia, dintre piesele unui joc de puzzle şi chiar de pe tărâmul desenelor animate.
Ca un arc luminos peste timp, spiritul lui blând îşi face simţită prezenţa chiar şi astăzi, când cei mai mulţi dintre copii ştiu atât de multe lucruri încât nu îşi mai îngăduie să se încreadă în zâne. Căci de vei traversa, pentru o clipă, hotarul care leagă freamătul haotic al lumii de cel blând al unui joc demult rătăcit printre secunde, o mână ieşită, parcă, de dincolo de timp, te va călăuzi către o insulă nemaitâlnită. Aici te vor întâmpina, rând pe rând, copiii pierduţi, piraţii şi pieile-roşii, iar mai apoi şi animaelele sălbatice care, mai mici şi mai mari, trăiesc în bună vecinătate. Iar în tandem cu ei vei păşi pe Tărâmul de Nicăieri, acolo unde se spune că fiecare dintre noi poate ajunge, la doar o tresărire de gând bun şi puţină pulbere fermecată presărată pe palme.
Şi cât ai zice peşte, aventura va reprinde viaţă chiar sub ochii tăi, sub semnul dragostei, al curajului, al speranţei, al recunoştinţei şi al încredinţării în forţele indestructibile ale binelui menit să îmblânzească până şi cea mai pătrunzătoare şoaptă a morţii.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.litera.ro/, https://www.facebook.com/librariumcarteadenisip, https://www.facebook.com/p/Chiajna-din-Casa-Mu%C8%99atinilor-100063717240334/.)
