La planète sauvage (1973)
Regia: René Laloux
Realizat în 1973, ‘La planète sauvage’ (sau, în distribuirea în limba engleză, ‘The Fantastic Planet’) este o lucrare foarte interesantă în istoria animației pentru adulți și, în același timp, a filmelor science-fiction. Filmul este rezultatul unei colaborări destul de neobișnuite între René Laloux (pentru el, primul lungmetraj de animație pentru adulți dintr-o carieră care a inclus patru astfel de filme), Roland Topor (supraviețuitor al Holocaustului în copilărie și artist grafic suprarealist târziu) și al studiourilor de animație cehoslovace, faimoase în acele decenii pentru calitatea și îndrăzneala artistică și politică a filmelor pe care le făceau. Producția a început pe la mijlocul anilor ’60 și a durat vreo zece ani, fiind întreruptă de invazia sovietică a Cehoslovaciei în 1968 și reluată și terminată câțiva ani mai tărziu. Rezultatul este un film original, puternic din punct de vedere vizual, cu mesaje care pot fi interpretate în planuri multiple, reflectând complexitatea metaforelor care pot fi extrase din narațiunea inspirată de un roman al lui Stefan Wul dar și constrângerile epocii în care a fost creat și lansat pe ecrane.
Acțiunea filmului se petrece pe o planetă îndepărtată, cândva în viitor. Specia umană nu este dominantă acolo. Dimpotrivă, este considerată specie inferioară, aparținând regnului animal, bună să fie vânată și victimă a capriciilor și chiar a decimărilor periodice din partea rasei de giganți cu pielea albastră care stăpânesc planeta. Acest raport inversat de forțe în viitor mi-a amintit imediat de ‘Planeta maimuțelor’ și cred că asemănarea nu este total întâmplătoare. Romanul lui Ștefan Wul a apărut în 1958, în timp ce cartea ‘Planeta maimuțelor’, devenită mai faimoasa împreună cu autorul ei Pierre Boulle datorită ecranizărilor de la Hollywood a apărut în 1963, anul în care începea deceniul de pregătiri și producție pentru ‘La planète sauvage’. Până când filmul lui Laloux a fost finalizat, ‘Planeta maimuțelor’ avusese timp să devină un mare succes cinematografic. Ambele cărți aparțin aceluiași curent de science-fiction francez din anii ’50 și ’60, care includea nu puține elemente de referință la actualitatea de atunci (războiul rece, echilibrul terorii nucleare) și viziuni distopice despre viitor. Eroul filmului de animație este un fel de Mowgli crescut de copil în societatea giganților, cărora le cunoaște și le învață moravurile și tehnologia, folosind-o mai târziu pentru a iniția rezistența și revolta împotriva ordinii nedrepte. Conflictul dintre cele două specii poate fi interpretat şi a fost interpretat în moduri diferite. În contextul anilor ’60-’70 și luând în considerare parteneriatul cu studiourile cehoslovace, specia oprimată ar simboliza națiunile din Estul Europei, captive atunci ale dictaturilor impuse de tancurile sovietice. Adepții protejării speciilor animale au interpretat povestea și ca un avertisment și un protest la distrugerile pe care politicile contemporane le aduc ecosistemului terestru. Eu aș adăuga și elementul istoric, poate la nivelul mai abstract al protestului împotrivă oricăror forme de genocid, dar și specific cu referință la tragedia Holocaustului, legată de biografia lui Roland Topor.
Filmul arată formidabil din punct de vedere vizual. Roland Topor (a cărui viață ar fi un bun subiect de film) a creat o lume fantastică, cu o faună suprarealistă și cu legi ale ei, uneori pline de cruzime, care pare a precede ceea ce George Lucas avea să înceapă să facă cu câțiva ani mai tărziu în ‘Star Wars’. Lucas nu a menționat niciodată filmele europene de sci-fi în general sau cele ale lui Topor în special ca surse de inspirație, dar putem bănui că le-a văzut. Poate îl întreabă cineva, cândva. Studiourile cehoslovace foloseau o tehnică numită ‘cutout animation’ ale cărei rezultate arată foarte diferit și de ceea ce făceau atunci studiourile Disney folosind tehnici analogice și ceea ce se face astăzi cu metode digitale. Efectul este relativ static comparat cu dinamica continuă cu care sunt obișnuiți spectatorii animației contemporane, dar lasă răgaz ochilor și minții pentru a se obișnui cu formele stranii și fascinante create de Roland Topor. Punctul slab al filmului este, în opinia mea, narațiunea. Văzută astăzi, povestea pare supărător de simplistă și de lineară. De vină sunt și intervențiile cenzurii (inclusiv auto-cenzura), necesare pentru ca filmul să poată fi terminat în Cehoslovacia comunistă și apoi văzut de spectatori. Amatorii de sci-fi și de artă fantastică au însă toate motivele să caute să vadă ‘La planète sauvage’.
