„Aniversarea”, de Andrea Bajani
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2026
Traducere din limba italiană și note de Smaranda Bratu Elian
Uneori când aleg anumite cărți să le parcurg, traversez și coincidențe. În ultima perioadă, am terminat tot un volum numit Aniversarea (de Stephanie Bishop). În timp ce acela trata mai mult dinamica cuplului cu tentă psihologică, acest roman își extinde tematica spre universul familial cu doi copii.
Încă de la început, atmosfera cărții este densă și tensionată, pornind de la descrierea mamei, o umbră în spatele tatălui protagonistului. Și, deși înfățișează un moment de ruptură față de ei, protagonistul declară că, după ce a pus un ocean între ei, au fost cei mai frumoși zece ani din viața lui, o afirmație ce conține în același timp o realitate dureroasă, dar și o eliberare necesară (dincolo de sindromul părăsirii cuibului).
Toată povestea pare a detalia personalitatea mamei (sau mai degrabă lipsa), deoarece ea este o ființă foarte ștearsă. Chiar dacă apare pe fundal, tatăl se impune ca prezență mereu asupra mamei: Corpul ei ființa numai ca emanație a tatălui meu. Dependența feminină este atât de pregnantă încât pare un personaj în sine.
Nu există încapsularea amintirilor mamei în viața de dinaintea căsătoriei. Protagonistul încearcă o reconstruire a mamei ca individualitate și evidențiază efectul acestei operațiuni: Odată scoasă din cadru figura tatălui meu, lumea devine mare: e loc pentru blocuri, pentru cer, pentru mama.
Chiar și cercul social al mamei este foarte restrâns: trei prietene (de fapt trei mame), care pe rând dispar, desigur, sub influența nefastă a tatălui:
Tata a spus că simțea că are anumite puteri în a le provoca boli acelor inși care fuseseră, după el, ticăloși și care, așadar, o meritau din obiectivitate morală. Era o armă a lui, spunea el, greu de înțeles în termeni raționali, dar reală. De pildă prietena în cauză, a mai spus, care întâi de toate a făcut-o să sufere pe mama ta, a murit din cauza unei tumori în doar trei luni.
Singura perioadă fericită în timpul căsătoriei pare a fi fost când a lucrat ca vânzătoare part-time la un supermarket. Și sora protagonistului este doar menționată, fără o descriere solidă.
Tatăl controlează totul, manipulează, distorsionează adevărul prin obiecte și/sau discurs. Drumul amintirilor este intens, plin cu tot felul de indicii în acest sens. Chiar și micile libertăți ale mamei, precum instalarea unui telefon sau evadarea într-un voiaj de care el nu mai avea chef, nu au efectul așteptat, par a alimenta și mai mult comportamentul dominator al tatălui. Spectrul agresiv al tatălui strivește posibila armonie familială.
Deconstrucția minuțioasă a comportamentului pasiv (cu timiditate și teamă comasate unitar) al mamei este, pe alocuri, copleșitoare. Episodul cu spălatul pe dinți cu apa din closet doar pentru a evita un posibil conflict mi s-a părut foarte tulburător. Mi-a adus aminte de filmul lui Yorgos Lanthimos, Dogtooth, efectele controlului fiind asimilate și manifestându-se chiar și când nu erau exercitate direct.
Toată această traumă constantă conduce și la evidente episoade de somatizare:
Eu mă pregăteam cu multă vreme înainte pentru telefoanele cu părinții mei. Pe măsură ce se apropia momentul să formezi numărul apăsând pe taste, deveneam tot mai nervos, și a apărea punctuală diareea, durerile intestinale care mă țineau treaz noaptea, în șezut, și ținându-mă de burtă pe closet până când, după ore întregi, ușurat și epuizat, mă întorceam în pat.
Și atunci distanțarea, chiar dacă pare abandon pentru părinți, se impune ca singura soluție salvatoare pentru protagonist:
Geografia este dintotdeauna salvarea din orice disfuncție familială. Cred că vine mai întâi din instinct decât din emulație: să te îndepărtezi de ceea ce-ți face rău.
O putem numi chiar o aniversare a propriei libertăți/eliberări.
Finalul este potrivit, cred că încheie această carte-confesiune cu o concluzie simplă și necesară, fără patetisme ridicole.
La primul contact cu acest autor, am remarcat stilul său incisiv, cu un amestec unic de trăiri interne/externe. Sunt fraze întregi care par o rană întreagă, deși autorul vrea să le redea în mod detașat, aproape clinic. Mi s-a părut interesant cum a ales autorul să construiască progresiv și amănunțit portretul tatălui, pornind de la figura centrală a mamei.
Deși apare ca motto al cărții, las la final un citat de Anne Carson care căpătă mai multă profunzime și luminează și mai clar anumite zone întunecate după parcurgerea acestui roman:
If you are not the free person you want to be you must find a place to tell the truth about that. To tell how things go for you.
Nu este o lectură confortabilă, dar cred că nu veți regreta dacă vă veți apropia de acest volum. Este un roman cu mare potențial de vindecare prin a înțelege poate puțin mai mult mecanismele de iubire ale părinților noștri imperfecți. Și, dacă este nevoie, să îi iertăm și să mergem înainte, așa cum suportă inima și mintea noastră.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
(Sursă fotografie autor, copertă carte: Humanitas.ro)
