„Ioșca”, de Cristian Fulaș
Editura Litera, Colecția Folio, București, 2026
Unele cărți nu se citesc ca să afli repede ce se întâmplă, ci ca să intri într-o lume și să rămâi acolo o vreme, cu praful drumului pe tălpi, cu miros de lemn, de fum, de băutură tare și de munte încăpățânat. Ioșca este un astfel de roman: nu te ia de mână politicos, nu îți promite confort ușor, dar îți deschide o vale întreagă, sălbatică și vie, în care oamenii par făcuți din pământ, tăcere, patimă și amintiri care nu se lasă îngropate.
În centrul acestei lumi stă Ioșca, un bărbat aproape centenar, cărbunar, om al muntelui și al obiceiurilor vechi, genul de personaj care pare să fi fost acolo dintotdeauna, înaintea drumurilor, înaintea vorbelor mari, înaintea lumii moderne. În jurul lui se strâng Ilona, iubirea vieții lui, prietenii de pahar și de destin, oamenii din vale, doctori, preoți, muncitori, femei și bărbați care trăiesc mai aproape de instinct decât de explicații. Dar romanul nu se construiește doar dintr-o biografie. Se construiește dintr-o respirație lungă, dintr-un fel de a privi viața ca pe o curgere grea, uneori frumoasă, uneori brutală.
Nu este o carte de vară în sensul comod al cuvântului, cu pagini ușoare și zâmbete simple. Este, mai degrabă, o lectură de vacanță pentru cei care vor să se rupă de zgomot și să intre într-o poveste cu rădăcini adânci. O citești mai bine încet, fără grabă, poate într-o după-amiază toropită, când ai timp să lași frazele să se așeze. Pentru că frazele lui Cristian Fulaș au ceva de râu mare: nu curg în linii scurte, ci se revarsă, se întorc, duc cu ele oameni, locuri, gesturi, mirosuri, beții, iubiri, răni și tăceri.
Nucleul romanului este, de fapt, trecerea unei vieți prin lume. Ioșca iubește, pierde, muncește, bea, tace, se rătăcește și rămâne. Nu e un erou construit ca să placă tuturor, ci un om elementar, masiv, plin de contradicții. În el există și duritate, și duioșie, și instinct, și o formă ciudată de înțelepciune. Nu trebuie idealizat, dar nici judecat în grabă. El aparține unei lumi în care oamenii nu își explică prea mult sentimentele, ci le trăiesc până la capăt, cu trupul, cu munca, cu furia, cu tăcerea.
Frumusețea cărții vine din atmosfera ei. Valea nu este doar decor, ci un organism viu. Munții, cărbunele, drumurile, crâșma, casele, pădurea, Trabantul vechi, alcoolul, prietenia, moartea și iubirea fac parte din aceeași țesătură. Totul pare puțin desprins dintr-o Românie veche, uitată, aproape mitică, unde realul și fabulosul se ating fără să facă mare caz din asta. Ai senzația că citești nu doar despre un om, ci despre un mod de existență care dispare.
Unii critici au văzut în roman o forță epică rară și un personaj memorabil, aproape de vârsta pietrelor. Alții au remarcat că frumusețea lui cere răbdare, fiindcă densitatea, tăcerile și alunecările spre mistic pot părea uneori greu de urmărit.
Mie mi se pare că Ioșca este o carte pentru cititorii care iubesc poveștile cu greutate, dar nu neapărat greoaie. Are ceva cald în toată asprimea ei. O căldură de foc făcut seara, de oameni care nu spun „te iubesc”, dar rămân, care nu știu să se explice, dar împart un pahar, o masă, o tăcere. Există în roman o duioșie ascunsă sub coajă groasă, ca la oamenii care au trăit prea mult ca să mai creadă în vorbele frumoase, dar încă mai știu să sufere curat.
Nu aș spune că este o lectură pentru oricine. Dacă vrei acțiune rapidă, capitole scurte și suspans ușor, probabil romanul te va încetini. Dar dacă îți plac cărțile care au miros de lume, care construiesc atmosferă, care nu se tem de fraze ample și personaje stranii, atunci Ioșca poate deveni o surpriză foarte frumoasă. Este genul de roman care nu îți oferă doar o poveste, ci o stare: aceea de a sta într-o vale unde timpul se mișcă altfel, unde oamenii tac mai mult decât vorbesc și unde viața, oricât de brutală, are încă o formă de poezie.
Eu recomand Ioșca cititorilor care iubesc literatura română contemporană cu parfum arhaic, poveștile ample, personajele memorabile și atmosferele de munte, fum, tăcere și destin. Nu este o carte de vacanță ușurică, dar este perfectă pentru o vacanță lentă, cu timp mult și chef de literatură adevărată. O vor aprecia cei care iubesc proza densă, poetică, rurală, cu accente mitice, și cei care nu se sperie de o carte care cere răbdare, dar răsplătește prin lume, stil și forță.
