Ice Cream Man (2026)
Regia: Eli Roth
Distribuția: Eli Roth, Charlie Zeltzer, Ari Millen, Sarah Abbott, Benjamin Byron Davis, Shiloh O’Reilly, Kiori Mirza Waldman
Maestrul macabrului, Eli Roth, este un nume de referință asociat cu subgenul splatter-horror, care se referă la preferința pentru scene de o violență atroce, necenzurate.
Povestea din Ice Cream Man, noul film semnat de Roth, se petrece într-o suburbie americană, Bayleen Bay, acolo unde liniștea locuitorilor este perturbată de apariția unei tonete de înghețată ambulantă condusă de un bărbat misterios, ce își anunță prezența prin intermediul unui cântec vesel.
Chipul acestui personaj horror, Omul cu înghețata (Ari Millen), cu mustăcioară, ferchezuit, amintește de figurile din reclamele americane din anii ’50-’60. Deși mut, asemeni unui mim, cu un zâmbet amabil care ascunde ceva, acesta reușește prin gesturile sale să sugereze disponibilitatea totală către a oferi un răsfăț dulce celor mici.
Copiii reacționează ca vrăjiți la apariția tonetei, fiind atrași de melodia ce răsună non-stop din difuzoarele mașinii și care le amintește de copilărie, părinților. De asemenea, pe telefoanele lor rulează filmulețe aparent inofensive (folosite drept reclame la înghețată), dar care conțin mesaje subliminale sinistre, contribuind decisiv la manipularea lor.
Acesta este setup-ul propus de Roth pentru a declanșa starea de asediu și masacrul din Bayleen Bay.
Înghețata cu arome diferite, îmbietoare, devine în scurt timp „desertul care pornește anarhia”. Furia dezlănțuită a copiilor zombificați, ce se tranformă în demoni însetați să ucidă, se îndreaptă inițial către părinții lor, continuă cu profesorii de la școala în care învață și în general cu oricine este perceput de aceștia ca fiind „o autoritate”. Leșurile sunt împrăștiate pe străzi, în plină zi. În mijlocul situațiilor grotești, ca de exemplu capete tăiate purtate ca pe niște trofee, Roth are întotdeauna grijă să strecoare câte o parte amuzantă. Atmosfera creată te face să vrei să o iei la fugă în rând cu personajele!
Jared (Charlie Zeltzer ) nu se lasă ademenit de bărbatul care oferă înghețată tuturor copiilor . Din contră, ceva îi inspiră teamă și certitudinea din ce în ce mai accentuată că ceva nu e în regulă. Băiatul are intoleranță la lactoză și reușește să nu se atingă de desert. Câțiva dintre copii și adolescenți au scăpat fără să guste înghețata otrăvită. Aceștia sunt Tommy (Shiloh O’Reilly) și Mia (Kiori Mirza Waldman) care se coalizează cu Jared și sora sa mai mare, Lizzie (Sarah Abbott), în încercarea de a salva situația.
Omul cu înghețată, pe numele său real Jonathan Smiley, are un trecut, vine de undeva și are o misiune precisă : aceea de a se răzbuna pe toți cei care i-au distrus existența. Acest bărbat imigrant a fost condamnat pe nedrept în acest orășel, prin intermediul mărturiei mincinoase a copiilor, cărora le oferise înghețată, din dorința de a-i vedea fericiți.
Smiley a căzut la învoială cu necromatul, care l-a vizitat în celulă și i-a promis că îl va ajuta să se răzbune pe cei care au convins judecătorul să dea un verdict necruțător.
Familia lui Jared, Mayfair, de avocați din tată în fiu, este direct implicată în povestea omului condamnat nevinovat. Rămas fără nici o autoritate, orașul devine fantomatic, un ghost-town, în care copiii fanatici răspund doar la ordinele „stăpânului” care continuă să le hrănească „apetitul” pentru înghețată, din ce în ce mai greu de stăpânit. Răzbunarea este cu atât „mai dulce” cu cât bărbatul care făcuse pact cu Forțele Răului reușește printr-un șiretlic să-i omoare pe părinții lui Jared, distrugând astfel viitoarea generație a familiei Mayfair și îndeplinind blestemul.
În timp ce în România este interzisă vizionarea de către minori a filmului Ice Cream Man, în SUA prin intermediul noii case de producție deținute de Roth, The Horror Section, se dorește schimbarea politicii și a regulilor de vizionare, astfel încât „imagini tulburătoare” să fie difuzate fără limitare de vârstă.
Există o formă de sadism care caracterizează acțiunile acestor copii posedați de forțele malefice și care riscă să devină pe alocuri exagerată dacă nu este raportată corect la demersul audio-vizual. Este pregătită audiența pentru acest tip de festin macabru? Care este gradul de apropiere sau de distanțare față de anumite secvențe?
În film, jump-cuturile lipsesc, secvențele părând interminabile și datorită faptului că nu există pauze între momentele de ucidere nemiloasă, așa cum se întâmpla deobicei în slashere celebre precum seria Halloween sau Scream. Prin tipul acesta de decupaj se creează un disconfort evident în rândul spectatorului, care este pus în fața unei surprize, care se referă la dezorientarea (spațio-temporală) cu care operează Roth, în momentul în care alege să taie o secvență punând accentul pe folosirea intermitentă a unui close-up focalizat. Acest tip de atenție sporită acordată detaliilor construcției narative este vizibil încă de la filmul său de debut, Cabin Fever (2002).
Aparent o joacă care ascunde însă o serie de implicații la nivelul afectului și a modului în care ne raportăm la un corp ca privitori. Imaginile violente forțează întotdeauna privitorul să iasă din zona sa de confort, pentru a se confrunta cu traumele fizice și psihice ale altcuiva (fie chiar un personaj). În urma explorării afectului și a punerii sale în relație cu “imaginea violenței”, se poate constata în filmele contemporane nașterea unei noi paradigme estetice (nou tip de brutalitate – “new- brutality film” ). Trăsătura principală a noului tip de brutalitate manifestat în cinema se referă la un nou tip de raportare al spectatorului și în special al corpului său la “corpurile” cu care intră în contact prin intermediul filmului. Imaginile prezentate declanșează un răspuns senzorial, aproape visceral.
În lucrarea sa, “Spectatorul Emancipat” (The Emancipated Spectator), Jacques Rancière discută despre “imaginea intolerabilă” (“the intolerable image”) și despre modul în care diferiți regizori aleg să suprime sau să intensifice efectul unor imagini “greu de privit”, insuportabile. El consideră că imaginea în totalitatea ei trebuie raportată permanent la un set de relații ce se pot stabili între vizibil și invizibil, dar mai ales între discurs și imagine.
Imaginile șocante din Ice Cream Man cu răniți, sânge șiroind, mutilări, corpuri sfârtecate, sunt permanent alternate, contrapuse unor imagini dialogale, cu un ritm alert, care fac spectatorul aproape să uite că în spațiul respectiv se mai află niște “corpuri” la limita între pulsiune și vid , între viață și moarte.
Cultura americană este o cultură a violenței. Fredric Jameson, important critic al postmodernismului ca fenomen, vorbește despre tendința postmodernă de a se sprijini pe trecut, despre nevoia de a împrumuta, în cadrul reprezentărilor postmoderniste o parte din “referințele trecutului” pentru ca mai apoi să le confere, să le îmbrace cu noi atribute. Printre aceste atribute pe care le identifică se află pastișa si intertextul.
Intertextul în cazul lui Ice Cream Man este cu filmul Children of the Corn (1984), regizat de Fritz Kiersch, adaptare după o poveste scurtă a lui Stephen King, publicată în 1977, care tratează raporturile dintre Bine și Rău. Totodată regizorul recunoaște că a fost influențat de o povestire care îl urmărise în copilărie, scrisă de Frații Grimm, Fluierașul din Hamelin, care vehiculează ideea că niște copii inocenți și inofensivi pot fi pervertiți cu ajutorul „sunetului muzicii” și păpușați din umbră, de un adult cu intenții dintre cele mai rele.
Ice Cream Man este un film care readuce în discuție nevoia de întoarcere către identitate, către origini pentru a pătrunde semnificațiile unui produs cultural și în definitiv pentru a stabili niște repere, devine fundamentală indiferent de perioada în care ne aflăm. Se pune permanent problema care ar fi rolul unui produs cultural actual în spațiul social și cum poate un astfel de produs cultural să funcționeze ca un comentariu asupra societății?
În spatele carnagiului prezentat pe ecran, la care ne expune Eli Roth, se ascunde un comentariu tăios cu privire la dependență, discriminare, bullying și nevoia compulsivă a oamenilor de a satisface diferite plăceri nocive.
Ice Cream Man este distribuit în România de Vertical Entertainment fiind disponibil în cinematografe începând cu 7 august 2026.
