Filme Filme romanesti Recomandat

Betoniera (2011) – NexT 2013

BETONIERA_grd03_0.06.49.00_0Betoniera (2011)

Regia: Liviu Săndulescu
Distribuția: Mimi Brănescu, Iulia Lumânare, Teo Corban, Adrian Titieni

A venit rândul scurtmetrajelor și mediumetrajelor de la Festivalul Internațional de Film NexT 2013. În perioada 10-14 aprilie 2013, editorii Filme-cărți.ro vor fi la festival, iar eu voi fi printre bloggerii oficiali ai festivalului. Până atunci însă, voi prezenta câteva dintre filmele aflate în competiție, sperând să vă atrag interesul spre vizionarea acestora de la fața locului, în timpul festivalului. Primul dintre acestea este scurtmetrajul (15 minute) ”Betoniera”, în regia lui Liviu Săndulescu.

Trăim în România, iar una dintre caracteristicile dimineților sau nopților sunt zgomotele făcute de vecini sau firmele de construcții, fie cu bormașina, fie cu betoniera, fie cu picamerul. Zgomotele produse fără probleme nu ne lasă să ne odihnim diminețile, nu ne lasă să adormim seara. Dacă protestezi, de cele mai multe ori totul se întoarce împotriva ta.

Unul din personajele aflate într-o astfel de poveste este bărbatul din ”Betoniera”, interpretat de Mimi Brănescu. El nu mai suportă zgomotele nocturne produse de construcția unei clădiri în imediata apropiere a blocului său și decide să ia măsuri după propriile posibilități, blocând cu mașina sa, în miez de noapte, una dintre betoniere. Rămâne blocat în mașină, răspunzând numai prin geam, dar încercând să atragă cu orice mijloace atenția: sună la Poliție, sună la presă. Numai că nimănui nu îi pasă, iar șantieristul-șef (Adrian Titieni) e conștient, în engleza sa de baltă, că, indiferent de sancțiuni, de cuantumul acestora, construcția trebuie să continue. E vorba de mulți bani în joc, ce contează puțin zgomot?

BETONIERA_grd03_0.09.19.03_0

Suntem în fața unui scurtmetraj de doar 15 minute, dar care conține mai multă critică la adresa societății noastre decât ne putem imagina: legile noastre sunt atât de strâmbe, încât Poliția nu poate face nimic (”Asta-i legea, ce-i putem face, suntem și noi oameni”, citat aproximativ care rezumă concepția oamenilor ce ar trebui, într-o societate perfectă, să asigure ordinea); presa caută doar subiecte de scandal, pe care le anunță pe micul ecran sau în presa scrisă, dar peste care trece repede și fără efecte; oamenii sinceri și curajoși iau atitudine, dar sunt prea puțini și de obicei își iau propriile bobârnace, fiind chiar ei amendați, deși deranjul, zgomotul, contravenția, chiar infracțiunea sunt făcute de alții.

”Betoniera” lovește cu forță liniștea aparentă, lehamitea națiunii noastre.

(”Betoniera” este în competiția oficială la Festivalul Internațional de Film NexT 2013)

Nota: 9/10

Articole similare

Des hommes et des dieux (2010)

Codrut

Săptămâna Pedro Almodovar: Laberinto de pasiones (1982)

Jovi Ene

Hannah and Her Sisters (1986)

Jovi Ene

2 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult