Filme Filme europene

‘All You Need Is Love’? – Yesterday (2019)

Yesterday (2019)
Regia: Danny Boyle
Distribuția: Himesh Patel, Lily James, Sophia Di Martino

Dacă între Premiile Oscar ar exista o categorie a ‘filmelor cu cea mai bună premiză’, atunci ‘Yesterday’ regizat de Danny Boyle ar fi fără îndoială un competitor formidabil în acest an. Punctul de plecare al acestui film care face parte din valul de filme muzicale care de vreo doi ani încoace au readus acest gen în atenția spectatorilor și au realizat și încasări frumușele este ipoteza unei lumi în care Beatles nu au existat vreodată. Pare o distopie? Pentru a vă lua o piatră de pe inimă, adaug că în urma evenimentului imaginar (dar de fapt foarte posibil – un puls electromagnetic de sursă solară, cu efecte catastrofale asupra memoriei oamenilor și a mașinilor create de ei) din film, mai dispar câteva repere de bază ale civilizației occidentale, între care Coca-Cola. Mă rog, omenirea rămâne cu Pepsi și cu Rolling Stones, dar va asigur că totuși nu este un film despre catastrofe.

Eroul filmului, un muzician amator mediocru, este aproape singurul de suprafața planetei care pare să fie cruțat de această amnezie selectivă. Când împărtășește cu cei din jur cântecele Beatles-ilor, șocul cultural are efecte amestecate, dar în cele din urmă acestea nu numai că recuceresc planeta, dar și fac din eroul nostru o celebritate mondială, din acelea care umplu stadioanele și vând muzică pe toate canalele și mediile existente. Prima parte a filmului funcționează excelent, cel puțin pentru cei care cunosc muzica și sunt de acord că geniul Beatles-ilor îl echivalează pe cel al lui Mozart. Nu sunt sigur despre impactul filmului între spectatorii mai tineri. Am văzut filmul într-o sală in care o parte din public erau adolescenți care erau probabil mai familiari cu figura și muzica lui Ed Sheeran (care are o apariție cameo de efect) decât cu Beatleșii și aceștia păreau cam nedumeriți. În definitiv, dacă nu ai fredonat ‘Hey, Jude’ vreme de câteva decenii, de ce nu ar merge la fel de bine sau chiar mai bine ‘Hey Dude’?

Filmul pune explicit sau implicit câteva întrebări despre Beatles. Ce a determinat succesul lor fenomenal și felul în care au schimbat în câțiva ani de activitate intensă (compoziții, înregistrări, concerte) cursul muzicii pop și rock? Doar sau în principal muzica lor, sau și personalitățile lor, modul lor de a fi și de a se îmbrăca, scandalurile create de ei și mai ales în jurul lor? Autorii filmului par să susțină teza importanței muzicii, și de aici pornește și alegerea unui actor relativ anonim (Himesh Patel) care crează un personaj sincer și super-naiv, carismatic doar prin muzica despre care noi știm bine că nu ii aparține. ‘Astăzi’ al lui ‘Yesterday’ este însă vremea noastră, cu mașinile de publicitate și creatorii de imagine, care pot inventa vedete dar pot însă și distruge viețile celor din spatele măștilor strălucitoare. Pe măsură ce povestea avansează, filmul ‘pierde viteză’ și alunecă într-o melodramă puțin convingătoare, pe care nu o salvează nici măcar Lily James, actriță frumoasă și talentată, cunoscută (și) din teatrul jucat pe cele mai bune scene engleze.

‘Yesterday’ este un film obligatoriu pentru amatorii muzicii lui Beatles. Prima parte este superbă. Continuarea aparține genului ‘feel-good’ și in pofida încercărilor de a păstra originalitatea, pe mine m-a dezamăgit puțin. ‘All You Need Is Love’? Poate că nu întotdeauna este suficient.

Nota: 8/10

Articole similare

Top 10 filme cu și despre primăvară

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (29 aprilie – 5 mai 2019)

Dan Romascanu

Annie (2014)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult