”Hipotermie”, de Arnaldur Indriðason
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2019
Traducere din engleză de Monica Vlad
Romanul începe brusc cu un telefon dat la urgențe cu privire la o sinucidere. ”Maria s-a sinucis”, spune, printre lacrimi, la telefon, prietena ei, Karen, aflată la o casă de vacanță, pe malul unui lac. Nici nu e prea greu să-ți închipui altceva, de vreme ce Maria a fost descoperită spânzurată în propria casă, de vreme ce toate cele petrecute în viața ei de până atunci nu lasă loc de altă interpretare: și-a pierdut tatăl într-un accident teribil, pe un lac aproape înghețat; și-a pierdut și mama, de care era foarte apropiată, acum câțiva ani, după un cancer; nu și-a revenit complet niciodată, chiar dacă a apelat tangențial la psihiatru și la… spiritism.
Așa că Poliția ar trebui să închidă rapid cazul și să trecem mai departe, spre alte zări, spre alte misiuni. Numai că polițistul anchetator este detectivul Erlendur (se pare că ne aflăm în fața unei serii, creația lui Arnaldur Indriðason, care îl are în centru), un bărbat tipicar, urmărit și el de fantomele trecutului și pasionat de dispariții nerezolvate, de dorința de a descoperi în fiecare caz adevăratele motive ale criminalului sau, în cazul sinuciderilor, ale victimei.
Iar acesta o ia pe alte căi, într-o investigație proprie (cea oficială fiind aproape închisă), încercând să descifreze resorturile gestului sinucigaș, relația cu familia și cu apropiații; Maria era, într-adevăr, traumatizată de trecutul recent, iar ultimele clipe petrecute cu mama sa s-au încheiat cu un legământ: aceasta îi va da un semn din viața de apoi, un semn care îl va conține în mod obligatoriu pe autorul ei favorit, Marcel Proust. De la o simplă dorință de a nu-și părăsi mama până la motivele adevărate pentru care trecutul te poate urmări până ajungi la sinucidere poate fi doar un pas, nu?
”Se gândi la sinuciderea Mariei, la disperarea de care era nevoie pentru a face un asemenea gest și la suferința psihică care trebuie să se fi aflat în spatele acestuia. Erlendur citise bilete ale unor oameni care-și luaseră viețile, unele constând doar din câteva rânduri, poate doar o propoziție, un singur cuvânt; altele mai lungi, cu o enumerare detaliată ale motivelor actului respectiv, un fel de scuză. Uneori, scrisoarea era lăsată pe perna din dormitor. Alteori, pe podeaua grajdului. Tați, mame, adolescenți, pensionari, oameni care erau singuri pe lume.” (pag. 52)
În timp ce această investigație merge pe făgașul ei, noi informații, noi indicii apar și duc spre concluzii neașteptate în cazul a două dispariții de acum 30 de ani, pe care părinții, rudele și chiar Erlendur nu le-au considerat niciodată rezolvate. Și acesta este un motiv pentru care ”Hipotermie” este un thriller polițist bun, cu multe tente psihologice, construit pe multiple planuri, care te ține mereu atent pentru a descurca ițele încurcate ale poveștilor.
