”Sex, shopping și un roman”, de Alain de Botton
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București 2016
Traducere din limba engleză de Oana Cristescu
Lansată pentru prima dată în 1994 cu titlul The Romantic Movement, cartea lui Alain de Botton ne prezintă un etern feminin dintr-o perspectivă modernă, oferindu-ne un parcurs interesant al relației de cuplu, de la artificialitate și conveniență, la iubire și împlinire, toate acestea pe fondul argumentării puternice oferite de către marii filosofi, precum și de scheme și analize folosite mai degrabă în cercetare decât în imaginarea unei relații. Mișcarea romantică a lui de Botton este una de bun augur, cu o putere analitică a relației de cuplu extraordinară și cu un simț intuitiv de speriat asupra ascunzișurilor sufletului unei femei.
În cadrul evenimentului lansării cărții, Adina Dinițoiu realizează o comparație între personajul principal feminin Alice și Emma Bovary, transformând-o așadar pe Alice într-un model feminin cheie pentru literatura modernă. În același timp, aduce în discuție și un motiv pentru care femeia fără vârstă – Alice, denotă o atitudine visătoare și în același timp pragmatică. Emanciparea femeii la sfârșitul secolului XX, ca urmare a pierderii sensului religios, determină femeia să umple golul lăsat de către religie și creat de noua libertate dobândită, prin identificarea iubirii supreme; însă, cu toții știm că găsirea iubirii nu e lucrul cel mai ușor din lume, prin urmare Alice trece precum Alice din Țara Minunilor (nu întâmplător autorul a ales acest nume), prin aventuri, prin încercări, la fel ca eroul etern (Eroul cu o mie de chipuri, Joseph Campbell), pentru ca la final, după hopul cel mare, să ajungă să găsească cheia magică.
Mi se pare că De Botton imaginează o Alice care s-ar supune argumentării oferite de către Ibrăileanu (Eternul feminin, de Garabet Ibrăileanu): Situația subordonată a femeii din toate timpurile, necesitatea de a îngriji și de a înțelege ființele mici, când acestea nu știu încă să vorbească, precum și propria ei slăbiciune de ființă veșnic dezarmată, care are veșnic nevoie de protecție, au determinat și au dezvoltat în femeie aptitudinea nu numai de a înțelege intuitiv mai bine decât bărbatul orice suferință, dar și de a compătimi anticipat cu orice ființă dezarmată. Într-un anume fel, Alice este supusă, îi vine greu să refuze ideile lui Eric, un cunoscut din viața lui Alice; în schimb, Eric acceptă și se pliază perfect pe atitudinea lui Alice. Problema apare în momentul în care Alice trece de partea cealaltă a baricadei, câștigă curaj și transformă dezavantajul în avantaj pentru ea.
Alice este genul de persoană visătoare, cu o bunătate naturală ce nu-i permite să spună nu prea des și care duce la o acceptare tacită a ideilor, planurilor partenerului. Melancolia din ochii ei însă, așa cum spune însuși autorul, demonstrează că Alice se află în căutarea absolutului, a sensului ultim, care într-o lume modernă se poate confunda ușor cu căutarea iubirii. Pragmatică și visătoare în același timp, Alice fuge de tipul de relație pe care îl observă în jurul ei, cea în care ar fi fost nevoită să se mulțumească cu individul pocit peste care dai din întâmplare la piscină, de a te acomoda în mod laș cu produsul defectuos al mediului social în numele unor imperative biologice și psihologice josnice. Deși traiul zilnic impune nuanțe, deși transcendența e rareori inclusă în categoria vieții adulte, știa că nu s-ar putea niciodată mulțumi cu mai puțin decât uniunea sufletească atât de elocvent descrisă de poeți și regizori de film pe tărâmul vrăjit al esteticii.
Totuși, Alice, responsabilă cu conturile clienților dintr-o mare agenție de publicitate din Soho Square, cade în plasa propriilor temeri când, întâlnindu-l pe Eric, un partener perfect din punctul de vedere al societății, se aruncă într-o relație de conveniență. Pentru Alice, asemenea Emmei Bovary, elementul esențial realității este iubirea, mai ales iubirea creată în intimitatea a două ființe. Așadar, temporar, ea acceptă și un bărbat de care nu este în totalitate mulțumită. Însă, când îl întâlnește pe Philip, care o place pentru profunzimea ei, pentru sufletul ei, acea împlinire de mult căutată este finalmente atinsă. În acest sens, explicația oferită de către Philip față de atracția ce o simte pentru Alice, este dezarmantă: Alice nu e frumoasă, nu are un umor extraordinar, ci are profunzime, parcă are suflet!
Adiacent relației de cuplu a lui Alice, autorul punctează păreri, aparent aruncate fără prea mare importanță, despre anumite aspecte ale trăirilor omenești, cum ar fi ideea de prietenie sau cea de ființă singură, neobservabilă pentru cei din jur, aducându-i pe prietenii filosofi în ajutor, fie că ne referim la Proust sau la Hegel. Combinația de filosofie, poveste modernă, schițe și explicații parcă preluate dintr-o lucrare de cercetare dau cărții un aer senzual; lectura poartă cititorul în mintea fiecăruia dintre noi, în cadrul scenelor prin care fiecare dintre noi a trecut cel puțin o dată în viață. Iar experimentarea situațiilor transpuse în carte oferă atât momente de râs, cât și de plâns. Și acum îmi aduc aminte cu drag cum, la evenimentul de lansare a romanului, după lectura realizată de către Denisa Comănescu a unui moment din relația de cuplu dintre Alice și Eric, publicul a izbucnit în aplauze. O dovadă a inteligenței și umorului ironic folosit de către autor într-o manieră inconfundabilă. Iar profunzimea se pare că a fost folosită drept sursă de inspirație pentru ultimul film regizat de Maïwenn, Mon Roi.
