Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (9 – 15 februarie 2015)

nicolae-labisDespre Nicolae Labis si moartea sa scrie altfel decat am invatat din manualele scolare ale generatiei mele Stelian Tanase: ‘Despre Labiș s-a vorbit apoi în mai multe procese politice și anchete la Securitate prin 1958-59. Unii dintre prietenii lui au fost arestați, interogați, judecați, închiși și eliberați în 1964 la amnistie. Subiectul anchetelor a fost legătura unor studenți și tineri scriitori cu Labiș pe fondul revoluției din Ungaria din toamna 1956. 1956 a fost și anul dispariției poetului. Împrejurările acelea sunt pînă azi neclarificate deși s-a vorbit mult despre moartea lui. Pare să existe cineva care a obscurizat urmele întregii afaceri. A fost Labiș lichidat de Securitate!? Asta e întrebarea cheie. Unii au scris și cărți despre dispariția lui. Zvonurile s-au înmulțit, versiunile diferă mult și merg de la asasinat la sinucidere, la un banal accident de tramvai, cu un bețiv căzut sub șine.’

Iulia Verbancu scrie la blogul Carturesti despre ‘Zeii americani’ a lui Neil Gaiman, o carte pe care mi-a facut-o cadou un prieten acum cativa si care isi asteapta inca randul la lectura in biblioteca mea personala: ‘Adunând elemente de fantasy, horror sau mystery, Zei americani vorbește despre lucruri fantastice și despre figurile aflate la originea lor, despre putere, credință, căutare, viață și moarte, într-o geografie autentic americană. Este un roman dur, dar sincer. După cum avertizează autorul, după primele 20 de pagini un adorator neștiutor va fi fost deja consumat – la propriu, în detaliu și ireversibil – de o zeiță devenită prostituată. Cei nu puteți trece peste genul ăsta de scenă aveți cel mai bun motiv să vă opriți din citit. Tuturor celorlalți, lectură placută.’

Muzeul-inocenteiLista de 9 carti de dragoste intocmita de Andres de la ‘The Club of Serial Readers’ incepe cu ‘Muzeul Inocentei’ al lui Pamuk: ‘Muzeul Inocentei, de Orhan Pamuk, este in esenta sa, un roman dedicat iubirii. Iubirea rabdatoare, capabila sa astepte oricat pana sa isi gaseasca implinirea. Iubirea posesiva, dar care nu poate sa se manifeste. Iubirea timida, traita prin parcuri si cinematografe, cu -atingeri furise si fugitive. Iubirea mistuitoare, care da un sens vietii, dar care are si puterea de a o curma. Iubirea sora cu obsesia, pentru care orice obiect atins de persoana iubita este demn de propriul muzeu. Iubirea aceasta multifatetata este cea care guverneaza destinele lui Kemal si Fusun si cea care va va face sa nu lasati cartea din mana pana nu terminati de citit toate cele 600 de pagini. ‘

(Dan)

Ioan Stanomir scrie despre ”Ochiul” lui Nabokov pe LaPunkt.ro: “Ochiul” este un exerciţiu memorabil de insurgenţă fantasmatică, în acord cu această declaraţie de război făcută cenuşiului moralist şi cuminţeniei artei” angajate”. Berlinul în care se plasează trama acestui coşmar gogolian, sugerează ludic Nabokov în prefaţa însăşi, este doar în mică măsură legat de Berlinul istoric, documentabil şi concret. Cei care colindă pe străzile sale bântuite de vânt au consistenţa unor fantome, iar tonalitatea acestui text bizar evocă cromatica peliculelor expresioniste ale lui Murnau sau Lang. Emigrantul Nabokov convoacă, în spaţiul naraţiunii sale, umbrele Rusiei pe care a lăsat-o în urmă. Fiinţa cu melon şi ochi de voyeur a lui Smurov este parte din continentul petersburghez a lui Gogol, la fel cum “Dublul “ lui Dostoievski poate fi invocat ca un punct de plecare infidel. Privirea naratorului lui Nabokov este o privire tulbură şi halucinată, una care acordă contururilor de case şi de chipuri proporţii monstruoase.”

StonerIon-Valentin Ceausescu scrie pe SemneBune.ro despre una dintre cele mai bune carti pe care am citit-o anul trecut, Stoner: ”Cu siguranță, cartea este o mostră de literatură de cea mai bună calitate, este ceea ce se numește literatură mare, bună, care sfredelește creierul cititorului. Ca mai toate cărțile mari, abordează teme vechi de când lumea: de data aceasta este vorba despre viață, moarte, adaptare, ratare, singurătate, suferință, dar și despre literatură, fiindcă personajul principal, cel care și dă titlul cărții, William Stoner, a fost toată viața profesor universitar la Universitatea din Columbia, și a predat cursuri despre literatura medievală, fiind specializat pe Shakespeare, Chaucer, dar și pe gramatică, retorică sau stil. Cartea spune povestea întregii vieți a personajului, a familiei sale, a colegilor săi, a studenților săi. Începe cu nașterea sa și se termină cu moartea acestuia și autorul reușește performanța de a scrie despre o viață în doar 270 de pagini. Evident, Stoner nu are o viață extrem de diversificată, cu multe aventuri, ba este chiar un om banal, mai degrabă șters, înspre finalul vieții chiar tipicar, malițios, dar consecvent. Își acceptă destinul, și doar de câteva ori, în momentele cheie, luptă și își impune voința. Iar acelea sunt mai mult decât fac unii oameni în toată viața lor. William Stoner nu este nici pe de-a-ntregul nefericit, are parte de bucurie, de iubire, chiar de un mic succes ca profesor.”

Laura Caltea scrie pe blogul ei despre Într-o noapte de iarnă, de Simon Sebag Montefiore, thriller istoric si roman de dragoste: ”Deși Stalin mi s-a părut a fi personajul central și în roman, el este foarte prezent mai ales in absentia. Pare absurd ce spun, însă chiar și atunci când nu apare în text simți cum toate acțiunile oamenilor, toate gândurile lor, sunt îndreptate ori către Stalin, ori către partid (însă „partidul era Stalin”). De exemplu, un indiciu al importanței unei funcții era dat de numărul de telefoane de pe biroul funcționarului de stat și de mărimea portretului lui Stalin pe care acesta îl avea pe perete… Este foarte bine surprins în roman absurdul comunismului și felul în care dictatura încerca să controleze viețile oamenilor, înlocuind elementele „normale” din viața oamenilor (iubirea, nevoia de romantism, nevoia de confort, sentimentul de a sta liniștit la cină cu familia, nevoia de siguranță) cu abstracțiuni născute din etica comunistă (patriotismul, partidul, sacrificiul pentru binele celorlalți, sentimentul perpetuu al „cetății asediate”) sau felul în care fiecare părticică din viața privată trebuia neîncetat apărată pentru că oricând putea să dispară.”

Igor Mocanu scrie pe blogul sau despre avangarda literara rusa si o carte consacrata acesteia, ”Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze”, de Camelia Dinu: ”Volumul Cameliei Dinu, Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze, a apărut în 2011, la Editura Universității din București, și continuă să nu trezească pic de atenție publică, deși, așa cum sper să arăt, ar merita-o din plin. Mai întâi, pentru că istoria românească a avangardei istorice ruse, pre- și sovietice, se află încă la început, deși antologiile alcătuite de scriitorul și traducătorul Leo Butnaru, precum și demersurile cercetătoarei Livia Cotorcea, la care se alătură contribuțiile semnate de Virgil Șoptereanu, Adriana Uliu și ale însăși autoarei din publicațiile „Filologie rusă”, „Romanoslavica”, „Analele Universității din Craiova”, „Valahian Journal of Historical Studies”, „Studii de știință și cultură” sau „Caietele Tristan Tzara”, conturează toate o plajă generoasă pentru orice început de dezbatere privind mișcările artistice radicale din Rusia începutului de secol XX. Apoi, pentru că deși încă se mai scriu cu nemiluita cărți despre avangarda istorică, majoritatea covârșitoare a acestora se menține și pe mai departe într-o paradigmă a interpretării ce desparte dimensiunea artistică de cea politică, metodă exegetică de dată relativ recentă în cultura română, impusă în critică după ’90, ca garant al unei presupuse purități hermeneutice revendicată din hagiografiile conceptului de autonomie a esteticului. Or așa ceva nu există, cu atât mai puțin în cazul unei mișcări artistice radicale cum este avangarda istorică, al cărei scop ultim a fost tocmai abolirea segregației dintre artă și societate. Iar Camelia Dinu este unul din puținii cercetători care depășește acest complex postfreudian postnouăzecist al autonomiei esteticului țiplat pe ochelari.”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Vino cu mine știu exact unde mergem. Antologie 1999-2014”, de Dan Sociu

-”Ciuma. Istoria Morții Negre”, de Klaus Bergdolt

-”Victime și călăi. Amintiri din Gulag”, de Aurelian Gulan (II)

Balcic, Micul paradis al României Mari”, de Lucian Boia

-”Povești cu scriitoare și copii”, Alina Purcaru (coord.)

În culisele tenisului. Court Confidential”, de Neil Harman

-”Și v-am spus povestea așa”, de Florin Bican

Interviu Alin Croitoru, redactor-șef Editura Polirom: ”Aș schimba, cum au mai făcut-o și alții, regula jocului”

Articole similare

Dezonoare, de J.M. Coetzee

Jovi Ene

În gaură, de Arthur Suciu

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (6 – 12 august 2012)

Jovi Ene

2 comments

Andres 22 februarie 2015 at 18:27

Mulțumesc pentru menționare, Jovi! ^_^

Reply
Andres 22 februarie 2015 at 18:30

De fapt, Dan… Scuze, entuziasmul ăsta… 😀

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult