Seri de teatru in Bucuresti (II)

Prima parte a editorialului.

Al doilea spectacol ca nivel calitativ (dupa ‘Arta’) pe care l-am vazut in aceste zile a fost ‘Comedia Norilor’ dupa Aristofan la Teatrul National. Acest ‘dupa’ din titlul spectacolului indica din start ca avem de a face cu unul dintre acele spectacole care plecand de la un text clasic (‘Norii’ in acest caz) il adapteaza si ca forma de exprimare si in multe cazuri si ca tema si mesaj. Asa se face ca textul antic, care, in contextul sau original, era o pledoarie pentru judecata dreapta si aderenta la traditie amenintate de retorica si elucubratiile filozofilor sofisti intr-o Atena abia iesita din ciclul razboaielor cu Sparta, devine in prelucrarea moderna si adaptarea lui Dan Tudor (care semneaza si regia) si Andrei Marinescu o parabola care vorbeste mai mult despre societatea romaneasca, politica si moravurile ciocoilor si neo-parvenitilor contemporani. Dan Tudor care trebuie sa fie cam coleg de generatie cu Cristi Juncu creaza un spectacol dinamic si antrenant, care imbina jocul teatral cu miscarea si dansul, cu muzica si cu efectele speciale. Mircea Albulescu straluceste in rolul unui Socrate cu casca de motociclist, din restul unei distributii excelente i-as mai mentiona si pe Alexandru Bindea (in rolul lui Strepsiade), Monica Davidescu si Ilinca Goia (Rationamentul Drept si Nedrept).

Tot despre politica romaneasca se vorbeste si in piesa ‘…escu’ a lui Tudor Musatescu pusa in scena de Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie. In perioada comunista se reprezenta mai ales ‘Titanic Vals’ si mai putin sau deloc aceasta urmare care include o acerba satira a pestritei politici romanesti interbelice, inclusiv a celei socialiste, motiv suficient pentru a fi pusa la index sau macar tinuta strans sub vizor. Am spus politica interbelica, dar probabil mai exact ar fi al eternei politici romanesti si nu numai romanesti. ‘…escu’ este dupa parerea mea o constructie dramatica solida, are dialoguri spumoase si se aproprie in multe momente de piesele marelui precursor Caragiale. Spectacolul de la Comedie este conceput la modul solid si cu respect fata de text, bazandu-se in mare masura pe jocul unei excelente echipe de actori care isi fac cu prisosinta datoria.

In rolul cameleonului politic Decebal Necsulescu devenit senator, devenit (aproape) ministru, straluceste Vladimir Gaitan, actor ajuns in maxima forma si capacitate de expresie a carerei sale. Ion Lucian este Iorgu Langada si la varsta sa acest veteran al scenei face fata cu brio rolului si cerintelor a doua ore si 50 de minute de spectacol. L-am vazut acum cativa ani in ‘Comedia rosie’ la National, poate cel mai bun rol al carierei sale, si nu ma pot opri sa nu admir din nou evolutia la senectute a acestui actor pe care nu il apreciam in mod deosebit in tineretea lui (si a mea). Din restul distributiei ii voi mai mentiona pe Marius Florea Vizante (mi s-a spus ca este actor de mare succes, cred ca este prima data cand il vad pe scena) si pe Delia Nartea.

Ultimul spectacol despre care am de relatat este ‘Filarmonica de comedie’ din nou al Teatrului de Comedie. Este vorba despre un proiect care aduce pe scena o colectie de sketchuri inspirate din actualitatea moderna romaneasca, desi din nou multe dintre situatiile comice ar avea rezonanta cam in orice loc in lume. Echipa de actori din care fac parte Marius Florea Vizante, Gheorghe Ifrim şi Radu Gabriel reusesc sa anime in unele momente de comedie buna scena, dar totusi nivelul general al spectacolului nu mi s-a parut ca atinge cerintele uneia dintre primele scene ale Bucurestiului. Ceea ce se potriveste bine intr-un spectacol de revista sau intr-un show de televiziune are nevoie de o scanteie sau de un element de culoare deosebit pe scena de teatru profesionist pentru a se transforma intr-un spectacol. Acestea mi s-au parut a lipsi in acest caz.

Nu stiu cat de reprezentativa a fost selectia pe care am facut-o din spectacolele stagiunii bucurestene. Nu a fost de fapt chiar o selectie, ci mai mult o colectie instantanee, un ‘snapshot’ determinat si de date si de accesul la bilete. Fata de anii precedenti, teatrul romanesc mi se pare a fi intr-o forma buna, salile sunt din ce in ce mai pline, spectacolele mai rotunde si mai profesioniste, cu momente de nivel excelent. Daca ceva mi-a lipsit a fost piesa de actualitate, satira sau analiza politica, raportarea la prezentul pe care romanii il traiesc cu intensitate si cu o atitudine extrem de critica. Se poate discuta despre prezent pe scena folosind texte clasice cum a fost in ‘Comedia norilor’ sau in ‘…escu’, dar parca nu este suficient, parca lipsesc echivalentele scenice ale filmelor romanesti de succes din ultimii ani, care sunt multe dintre ele foarte ancorate in realitate sau in trecutul imediat. Poate le-am ratat eu in selectia neselectie sau poate ele ma vor astepta la intalnire in vizitele viitoare in Bucuresti.