Carti Carti de poezii Recomandat

Dan Sociu antologic: Vino cu mine știu exact unde mergem. Antologie 1999-2014

Vino cu mine stiu exact unde mergem”Vino cu mine știu exact unde mergem. Antologie 1999-2014”, de Dan Sociu

Editura Polirom, Colecția Hors Collection, Iași, 2014, 242p.
Cu ilustrații de Felix Aftene, postfață de Bogdan-Alexandru Stănescu 

Mai mult decît cenaclurile Cărtărescu sau Fracturi din București, de la jumătatea anilor 1990 spre 2000, Club 8 de la Iași a fost o reprezentativă mișcare a poeziei postoptzeciste, cu Constantin Acosmei, Gabriel H. Decuble, Chris Tanasescu, o mișcare cu un cuvînt nu mic de spus în proză sau eseistică (Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo – pentru a da doar cîteva nume).

Între aceștia, numele lui Dan Sociu este deosebit, încă din Ozone Friendly, antologie în engleză a Clubului 8, din 2002; drept dovadă, un poem de-al său dă și numele antologiei; alături de poeme precum Cît China sau Rapsodia română, viziunea lui concurează mizerabilismul fracturist, și este semnul sub care se derulează aceast poem itinerant de-a lungul a 15 ani, Vino cu mine știu exact unde mergem. Antologie 1999-2014.

Este o privire în urmă, din volumele de poeme de pînă acum: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005),Pavor nocturn (2011), Poezii naive și sentimentale (2012), pusă sub titlul celui mai cunoscut volum: Vino cu mine știu exact unde mergem (2013), în primul rînd prin poziționarea autorului în cîmpul poeziei. Cu acest volum, pentru care era nominalizat, a refuzat un important premiu financiar (doar financiar, că simbolic, premiile la noi nu prea contează), premiul ICR din 2014, afirmînd că nu dorește (parafrazez) să crediteze astfel un guvern de joasă speță și nici un fel de politicianism în numele său. Gestul este pură frondă, ce amintește de execuțiile suprarealiștilor, procesele intentate numelor academizate de acum un secol: Anatole France, Maurice Barrès. Ținta lui Sociu a fost, firește, extraliterarul, iar gestul său i-a însuflețit pe mai departe și pe alți poeți, care în general, ca specie, nu prea refuză premiile, ba din contră.

Vino cu mine știu exact unde mergem nu a făcut decît să exprime o anumită coerență a poetului, destul de rară la scriitori, între ceea ce fac și ceea ce spun / scriu; astfel, antologia de față are toate șansele să devină cartea de poezie a anului.

Dan Sociu
Dan Sociu

Sociu și-a scris propriul jurnal cu răbdare, poemele autobiografice fiind mai relevante nu atît pentru un eu, cît pentru o epocă, o lume, pe care poetul le vede la modul deprimant; condiția de poet are o consistență sadi-maso, așa cum observa Bogdan-Alexandru Stănescu în postfața acestui volum, exprimată încă de la poemul ce deschide volumul, Vodcă sau vin. Aici poetul își amintește despre cel ce era la 11 ani și bucuria stranie a numelui tipărit în ziar; sadică și masochistă, pentru că era sub anunțul mortuar despre tată. Alte repere din acest „jurnal”: 25 de ani , 32 de ani sau 30 și. Fiecare exprimă o stare: disprețul față de politică („am 25 de ani și mă simt terminat / iliescu are 75 / și zîmbește” în „Nici măcar un haiku”), dezamăgirea (și de aici o rece privire adresată lucrurilor: „După ce împlinești 30, balonul imens, colorat / care se ridică în flăcări din mijlocul parcului / îți atinge numai un sfert de corason”, în „[Zilele apar și dispar de-acolo, din corason]”), empatia față de un eu scindat („Copii necăjiți, la 32 îmi dau seama la finalul unui film (și-l mai văzusem) ce suferea mama cînd ne vedea așa”, în „Rostogol”).

Poetul vagant (București, Botoșani, Bistrița, Iași sînt doar cîteva dintre locurile poemelor și vieților sale) nu poate și nici nu vrea să își în serios vreo stare, nici măcar pe cea de poet vagant; într-o „Poveste din Barcelona” (un sonet italian, de fapt) ironizează această condiție, ca un vechi trubadur al „dragostei de departe”: [ea]„cîtă speranță / greșită-și pune în iubirea la distanță”.

Lumea lui Sociu este compusă din alți poeți, firește; genealogic, se autodefinește în „După un vers de B. Fundoianu”, un poem-legătură cu poetul Herței (totodată și ținutul lui Sociu), cu înstrăinările sale, cu exprimarea trecerii timpului într-un text unde un eu solitar, claustrat lîngă o iubită într-un „bloc socialist” de patru etaje, se gîndește la ce a fost odinioară aici: păduri, repile, lupte, războaie și șenile. Iar acum el, Sociu.

Alți poeți-personaje: Andrei Codrescu (căruia îi este dedicat primul poem al acestei antologii, numitul Vodcă sau vin), Dan Coman, Radu Andriescu (o altă statuie a lui Sociu, cu un motto la Ozone friendly), Domnica Drumea (citind din volumul de debut Crize, din 2003), Marius Ianus, firește Frank O’Hara, Bukovski (din care a și tradus), Paul Celan. Ei se află, de regulă, într-o permanență bacoviană de început de secol XXI: ploaie sau frig, gări și autogări, compartimente de tren, drumuri nesfîrșite (sau cel puțin promisiunea lor), periferii, metrouri, stații de autobuz, toamnă,tramvaie masive de metal, taxiuri insalubre, trotuare și uneori parcuri, benzinării dubioase, cu sandvișuri prăfuite. Pare a căuta ceva, permanent, dar dă numai de astfel de locuri de trecere; în fond, Sociu este mereu omul nepotrivit, în locuri nepotrivite : vara stă și se coace la ultimul etaj al unui bloc, la mare ajunge în septembrie, cînd e frig pînă și la soare.

Un eu vagant, care nu se poate adapta și nici nu vrea să se adapteze determină o serie de revolte, nu o atitudine pasivă. În primul rînd, revolte împotriva stilului călduț, al celor ce vorbesc „limba fetușilor de lemn” , biologic „a celor care au copilărit și s-au masturbat prima oară sub dej / care-au avortat sub ceaușescu” („Facem o pauză cît să ne umplem paharele”), împotriva ipocriziei globaliste: „14.30, fiica mea doarme. / Fetițele care i-au fabricat pijamalele / sforăie ușor / la celălalt capăt al lumii” („Shanghai true love ltd.”), împotriva tradițiilor și ritualurilor de orice fel. Pentru aceasta, semnificativ este antologicul personaj „șefa înmormîntării”, persoana care tot socoate și socoate, care gîndește și dă ordine, „printre prapuri, găleți, colaci” despre ce trebuie și nu trebuie făcut la o înmormîntare; e pura tradiție ce funcționează în gol, atunci cînd această șefă, cu mortul în casă, pe la 5 dimineața dă chiote de jelanie, trezind aproape toată lumea.

Dan Sociu
Dan Sociu

Descrierea lumii de provincie, realismul crud spune ceva despre lumea în care trăim, în care oamenii nu sînt decît mecanisme: „două femei se-ntîlnesc (…) / întotdeauna / una vine de la spital cealaltă / merge spre tribunal” sau „doi bărbați se întîlnesc / întotdeauna / unul vine de la casa de ajutor pentru deces / celălalt de la direcția muncii” („Bani de dragoste”). Nici establishmentul literar nu este uitat; în poemul „România literară”, denumit după revista cea mai cunoascută a Uniunii Scriitorilor, poetul îi răsfoiește paginile. Ziarul însă nu are horoscop, spre regretul poetului și mai ales al fetei care îl întrebase asta; concluzia: „România literară”, o motivație de a intra în Uniunea Scriitorilor pentru că se plătesc înmormîntările.

Dorința de a șoca, tehnică avangardistă reciclată de fracturism, este evidentă în poemele dintotdeauna ale lui Sociu; într-un sonet dă sfaturi unor elevi la absolvirea școlii : „lasă-te mîngîiat ca un șoarece de aburii din canal” („[Vara mamii m-a rugat să le scriu ceva]”); alteori, se descoperă antimistic: „creștinismul meu se oprește la strînsul / căcatului zilnic după pisică” („[Seara, se urcă pe garaj, de pe garaj]”).

Și totuși, o elevație există în această poezie; este interpretarea lui Felix Aftene, ilustratorul sobru al acestei poezii, ce concepe, de regulă, aripi (mai mici, mai discrete sau mai mari, jenante) pentru personajele umane. O elevație contrapunctată de coliviile pe care aceste personaje ilustrate le țin alături sau în mîini, încercînd să prindă ceva, orice. Poate suflete.

Iar natura îndoielnică (să nu zic demonică) a acestor personaje iese adesea la iveală. Există și loc pentru personaje luminoase, deși acestea sînt eminamente privite cu ironie; de exemplu, „o fată micuță ce se chinuie să înhațe / o floare de pe creanga de jos a unui cireș” („Pentru că am ascultat împreună cum bătea inima micuței gimnaste în colțul covorului uriaș”).

Și totuși, Dan Sociu nu poate să își găsească un loc al său: „în lume se văruia (…) nu era loc să te întinzi” („Capu-n mîini”) – versurile cele mai emblematice ale poeziei sale, ce te bucură pentru că încă mai descoperi oameni care gîndesc la fel ca tine.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro.

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Rădăcina de bucsau”, de O. Nimigean

Jovi Ene

Fragment: ”Schije”, de Ioana Baetica Morpurgo

Jovi Ene

Concurs: Câștigă trei cărți ”Mirajul fericirii”, de Walker Percy, oferite de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult