Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (19 – 25 noiembrie 2012)

Virginia Costeschi ii iau un interviu in BookMag lui Eugen Istodor, autorul unui interesant proiect numit ‘101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă’: ‘VC: Eu aş introduce cartea aceasta în programa şcolară, pentru că discursul său relaxat cred că i-ar atrage mai mult pe copii decât clişeele didactice, aceleaşi de 50 de ani. Cum credeţi că ar primi profesorii 101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă? EI: Am fost professor trei ani. Le povesteam scurt ce aveam de spus şi apoi mi-era frică: ce mă fac, ce le mai spun? Astea erau lecţiile primelor mele întîlniri, apoi, mi-am dat seama că ei trebuie să priceapă, ei, copiii, fiindcă poveasteau nu un text sau o regulă de gramatică, ci ceva ce făcea parte din viaţa lor viitoare. Nu povestim destul cu copiii, ne e frică de singurătatea lor cu noi, profesorii, şi cu cartea. Un text de manual rămîne mort de nu-l laşi să fie ciopîrţit de minţile celorlalţi. Da, gîndul meu a fost ca tinerii, puştii şmecheri, feisbuchiştii, tuităreii să zică: bă, ia să văd este vreo carte a prieteniei pe lumea asta? Dar a dragostei? Dar a greşelii, păcaturui, răului, ţăranului, morţii? Ia să vedem? Şi să vadă în 101 cărţi un Ghid. Da, domle! Deci, nu-I nevoie să inventez eu roata, e deajuns s-o înţeleg şi să creez o roată mai a dracului. Mai ales literatura noastră are o amnezie şi o bîrfă de speriat valorile.’

Un alt interviu care ne-a atras atentia in aceasta saptamana a fost cel luat lui Matei Visniec de Simona Chitan de la rubrica Cultura de la ‘Adevarul’: ‘SC:  Resimţiţi o degradare a limbii române? Încercaţi prin acest volum o recuperare a unei limbi stilistic mai curate decât cea pe care o auziţi în jur? MV: Scriitorii, oamenii de cultură, şcoala, toţi suntem în situaţia de a o recupera. Limba română a fost degradată teribil de tare din cauza modului în care vorbesc şi se exprimă politicienii, a modului în care televiziunea a înţeles să nu-şi facă datoria, din cauza faptului că democraţia nu s-a transformat în civilizaţie, ci s-a transformat în gâlceavă. Limba română a fost stricată de politicieni şi de televiziuni. În rest, în România se scrie mult, se scrie bine,  poezia are, în spaţiul românesc, o semnificaţie aparte.Scriitorii, după părerea mea, sunt acum mai curaţi, mai frumoşi, mai curajoşi decât înainte de 1989. Ei salvează, cultivă, înnobilează şi înfrumuseţează această lume…’

Simona Sora scrie in ‘Dilema Veche’ despre ‘Jurnalul Piezis’ al lui Dan C. Mihailescu: ‘Jurnalul pieziş adună 44 dintre cele 88 de articole publicate în Dilema veche în perioada septembrie 2010 (cînd a fost invitat să susţină o rubrică de actualitate) şi pînă în septembrie 2012 (cînd s-a hotărît să revină la istoria literară pură şi dură, pînă la următoarea conjuncţie de plăcere cu jurnalistica). Rubrica se chema „Ce mi se-ntîmplă“, iar ce i se întîmpla, săptămînă de săptămînă, lui Dan C. Mihăilescu nu avea doar bine-cunoscutul său farmec vulcanico-pansiv, nu avea doar melancolia grea (de om vechi, mirat şi incitat de nou), ci şi o atracţie nebună (şi oarecum neliniştitoare) pentru situaţii ireconciliabile în mod normal. Numai Dan C. Mihăilescu – făcîndu-se scut şi punte – poate vedea o conjuncţie între scriitorii români şi oamenii cu bani din România („Demonizarea bogăţiei, triumful mîrlăniei“), doar Dan C. vede motive de speranţă în „şucărul, sictirul, lehamitea, miserupismul“ care ne copleşesc din toate părţile („La depresia română“), doar pentru el „călătoria în trecut e un travesti al coborîrii în prezent“ care nu exclude, dintre bucuriile tîrzii ale vieţii, nici neelitistul „sentiment turistic al existenţei“. Doar Dan C. Mihăilescu se poate duce – cu arme şi bagaje, adică doar cu iubirea şi ştiinţa lui de Bucureşti – în fieful mafiei arhitecturale, ca să pledeze pentru… normalitate. Dintre mulţi, doar Dan C. Mihăilescu se poate răzgîndi în enervare, răzbunare (pe Ion Vianu) şi „amar optzecist“ şi poate trece – cu boierie şi cu o „tristeţe pufoasă ca pleoapele de bufniţă“ – peste umilinţe, neînţelegeri, afronturi directe şi complet neliterare.’

Despre Mo Yan, castigatorul mai putin cunoscut al premiului Nobel pentru literatura din acest an scrie Florentina Visan in Observator Cultural: ‘Situat în avangarda scriitorilor chinezi încă din anii ’80, cînd îşi începe cariera literară, Mo Yan cucereşte deci destul de repede o poziţie marcantă în topul scriitorilor chinezi. Este foarte bine receptat în China, dar devine treptat cunoscut şi în afara ei, ca romancier care redă violenţa istoriei Chinei din ultima sută de ani, maestru al umorului negru, cu invenţii stilistice care îl recomandă ca o voce inconfundabilă. // Dincolo de a­pre­cierea meritelor sale – forţa imaginaţiei, umorul, remarcabila artă a povestirii –, recentul cîştigător al Premiului Nobel pentru Lite­ratură a primit din partea unor colegi de breaslă şi o serie de reacţii critice. Unii dintre aceştia îi impută lipsa de priză la realităţile imediate şi refugierea în vis sau alegorie, alţii îi reproşează, dimpotrivă, surprinderea unor aspecte concrete ale istoriei, care ar trăda, se zice, afilierea la direcţia oficială a partidului, conformismul. Cei care îi reproşează că, înfățișînd în opera sa aceste aspecte, a aderat la realităţile societăţii socialiste nu vor să vadă şi că, deşi nu propune subiecte interzise, scrisul său are și o latură subversivă, că avertizează asupra traumelor istoriei, asupra abuzurilor politice, că romanele sale sînt, pînă la urmă, o cronică a Partidului Comunist deloc lipsită de accente critice. Constatăm că astfel de obiecții nu țin seama de principala caracteristică a scrisului său, remarcată şi în motivaţia juriului Nobel: realismul magic amintind de Faulkner şi de Márquez, pe care Mo Yan îi recunoaşte, de altfel, ca modele. Drept pentru care criticul He Jianfei îl acuză că nu are curajul de a fi un scriitor chinez al vieţii actuale, că se complace în atitudinea de servitute a Chinei faţă de Occident. ‘

Cateva cronici interesante de carte au aparut tot in Observator Cultural in aceasta saptamana. Va invit sa le cititi pe toate si o mentionez doar pe cea a Biancai Burta-Cernat la ‘Cronicele genocidului’ al lui Radu Aldulescu: ‘Recentul roman al autorului se nutreşte din aceeaşi materie ca şi precedentele, este un episod din acea cronică a României profunde la care Aldulescu scrie, de mai bine de douăzeci de ani, cu încăpăţînare, francheţe şi ironie. În Cronicile genocidului prozatorul părăseşte – ca şi în Îngerul încălecat – decorul bucureştean, spre a radiografia starea de lucruri dintr-o aşezare de provincie şi, de asemenea, lasă în urmă epoca anilor ’90 (nu însă şi obsesiile acelor ani), avansînd, nu fără curaj, înspre un prezent încă şi mai debusolant: ne găsim, aşadar, într-un obscur tîrg argeşean, în Frăsineni (în realitate, Mioveni, unde scriitorul a locuit cîţiva ani…), în epoca de glorie a condamnării comunismului şi a aderării la Uniunea Europeană. Istoria mare e filtrată prin cîteva istorii personale ale unor eroi perdanţi, marca Aldulescu – de fapt, ale unor oameni fără istorie – şi indirect ridiculizată prin analogia cu istoria derizorie a acestui orăşel construit în epoca Ceauşescu pentru „clasa muncitoare“, pe ruinele unei localităţi rurale. ‘

Luminita Corneanu scrie in ‘Romania literara’ despre ‘Hotel Universal’ al Simonei Sora: ‘Debutul în proză al Simonei Sora este, după părerea mea, revelaţia literară a anului. Sigur că autoarea, critic literar cu state vechi, şi încă unul dintre cei mai buni ai generaţiei ei, are teoria literară la degetul mic, sigur că era de aşteptat să ştie cum să construiască un roman, cum să aşeze frumos straturile textului, astfel încât cititorului să i se dezvăluie treptat sensurile mai mult ori mai puţin ascunse. Şi totuşi, ceea ce atrage în primă instanţă nu este calitatea construcţiei literare (căci pentru a-i descoperi tainele trebuie să parcurgi câteva zeci de pagini), ci farmecul povestirii, muzicalitatea frazei, savoarea limbii –, iar asta se numeşte talent. ‘

Alexandra Gaujan de la bookblog.ro scrie despre ‘Chestiunea Finkler’ a lui Howard Jacobson aparut recent in traducere romaneasca (am cumparat versiunea engleza si sper sa ajung sa o citesc si eu cat de curand): ‘Howard Jacobson a câştigat Premiul Man Booker pentru Chestiunea Finkler în 2010, lucru relativ surprinzător pentru un scriitor înclinat către comedie. Bănuiesc că atenţia pe care a atras-o romanul se datorează în mare parte abordării conflictului aparent fără soluţie dintre israelieni şi palestinieni, despre care Jacobson a scris şi în calitate de jurnalist. // Stereotipiile sunt menţinute până după jumătatea romanului: idealistul, pragmaticul, bătrânul înţelept şi loial. Ultimul sfert al poveştii o ia într-o direcţie puţin mai sumbră decât te-ai aştepta, puţin mai interesantă decât autoironia evreiască consacrată de ceva vreme la Hollywood.’

(Dan)

Nu am citit nicio carte de Amelie Nothomb, dar recenzia Silviei Dumitrache de pe Bookaholic, despre ultima ei carte aparuta in traducere romaneasca, „Sa-ti ucizi tatal„, te imbie la lectura: „O adevărată maşină de scris – câte un roman pe an –Amélie Nothomb este, în ciuda criticilor de multe ori aspre, o autoare de bestselleruri, a cărei imagine excentrică e întreţinută de ceea ce a devenit practic un ritual: lansarea câte unui roman în fiecare an, în luna august, luna în care s-a născut. De la debutul său din 1992, a menţinut acest ritm, declarând chiar că scrie mai multe romane în descursul unui an, din care îl alege pe cel pe care-l consideră a fi cel mai bun. Evident că această maşină de scos romane pe bandă mai dă din când în când şi rateuri, iar Amélie Nothomb este fie desfiinţată de critici, fie ridicată în slăvi. Asta la nivelul criticii, pentru că ce se întâmplă cu publicul spune altceva – Amélie Nothomb este un fenomen – literar şi nu numai, care ştie să îşi întreţină imaginea.”

Lucian Dan Teodorovici acorda un interviu lui Constantin Pistea, publicat in revista Observatorul militar, dar si pe blogul colegului nostru de blogosfera. Autorul distins cu Premiul Augustin Fratila pentru romanul sau, Matei Brunul, ne vorbeste despre urmatorul sau roman: Am de gând să mai scriu o carte a cărei acţiune se va petrece în acea perioadă, nu neapărat să exploatez perioada. E foarte probabil că va fi chiar romanul meu viitor: unul care va avea drept spaţiu principal Spitalul Tichileşti, în anii ’50. E vorba, probabil se ştie, despre spitalul de leproşi, ultimul din Europa – e ultimul acum, era ultimul şi pe-atunci. Am citit cartea lui Ognjen Spahić, a cărei acţiune e plasată tot aici. E vorba însă de un cadru fictiv al autorului muntenegrean, el practic inventează nu numai lumea din Tichileşti, dar şi spaţiul în sine, care e cu totul altfel în acea carte decât cel real, pe care l-am văzut în prima mea vizită de documentare. De altfel, şi-a şi asumat asta, nu e nicidecum un reproş pe care i-l aduc cărţii Copiii lui Hansen. La mine va fi vorba însă despre cu totul altceva, mă voi duce în lumea reală de-atunci, lăsând loc ficţiunii în măsura în care ea e prezentă şi în Matei Brunul, adică mult, foarte mult. Dar de coordonatele mari, istorice, nu mă voi atinge.

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

Despre psihanaliză”, de Sigmund Freud

Pentru tine”, de Kim Thuy si Pascal Janovjak

Sunt o babă comunistă!”, de Dan Lungu

Istoria iubirii”, de Nicole Krauss

Articole similare

Spielberg și jocul de realitate virtuală: Ready Player One (2018)

Dan Romascanu

Povestea unei fete rele: Can You Ever Forgive Me? (2018)

Dan Romascanu

Scent of a Woman (1992)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult