Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (11 – 17 februarie 2013)

A tower of used booksZiua indragostitilor zisa si Valentine’s Day a fost semnalata si in blogosfera literara de grupaje de lecturi recomandate sau potrivite evenimentului. Lista Adrianei Gionea de la TownPortal incepe cu ‘Gabriela’ al lui Jorge Amado: ‘Gabriela pare un poem dedicat ispititorului tinut Bahia, inima torida a Braziliei. Un poem rascolitor, de o candoare salbatica, asemenea cantecelor inganate de fostii sclavi africani care-i strabat nisipurile.’

Acerb si dureros este interviul publicat de Ion Vianu pe site-ul proiectului ‘Cine Cand si Cum Schimba Romania‘, preluat de la ‘Adevarul’. Iata una dintre intrebari: ‘A: Cine suntem? IV: Eu cred că este o falsă problemă, nu cred că este important cine suntem, nici măcar cum suntem , ci ce putem să facem de aici încolo. Avem un proiect pentru ţara noastră? Ei bine, aici am impresia că ne-am încurcat total. Cred că suntem într-un impas mai mare decât în alte impasuri istorice prin care am trecut, fiindcă România a fost mult timp un proiect reuşit. Foarte târziu în Evul Mediu nu existam. Pe urmă am început să devenim. Din entităţile acelea minuscule, de la Menumorut şi Glad, am devenit două principate importante. Pe urmă principatele s-au unit; apoi s-a făcut România Mare. Proiectul românesc este un proiect reuşit, eu cred că asta trebuie spus şi înţeles. Comunismul a dat o lovitură teribilă acestei dezvoltări organice, dar chiar şi comunismul a construit ceva, în condiţiile acelea de strâmtoare. Nu a fost totală această închidere. În afară de aspectele sumbre, de suferinţele enorme care au atins milioane de oameni, a existat şi un aspect constructiv.’

ALLAdevarul publica in serial si un interviu cu Andrei Plesu. Am retinut din a treia parte a interviului dedicata bilantului ‘Dilemei’ si a ‘Dilemei Vechi’: ‘ “Adevărul”: Acum patru ani îi spuneaţi lui Cristian Tudor Popescu, într-un interviu, că aveţi sentimentul că niciun articol de-al dumneavoastră nu a schimbat niciodată nimic. Ce a schimbat, totuşi, „Dilema veche”, care tocmai a împlinit douăzeci de ani? Andrei Pleşu: Domnule, nu pot să fac un inventar geometric al schimbărilor, esenţial din punctul meu de vedere este că „Dilema” şi-a creat un public. Există o categorie de oameni în România care s-a lipit, să spun aşa, de acest brand. Cea care citeşte, reacţionează, cumpără şi avem un tiraj care, în condiţiile date şi în contextul în care ne mişcăm, mi se pare onorabil. E o revistă care a reuşit să-şi menţină stilul, nu a devenit peste noapte altceva, nu a avut de pildă evoluţia „Cotidianului”, care demarează ca ziar al lui Ion  Raţiu şi care ajunge acum o ciudăţenie, nu mai ştii exact contra cui e, nu mai ştii exact dacă nu e un fel de „România Mare” într-o variantă mai pestriţă. Tipul ăsta de salturi, de răsturnări, de surprize, o publicaţie serioasă nu îl  oferă, iar „Dilema” a avut o consecvenţă deşi, în ultimii ani, eu singur îmi dau seama, cu o undă de melancolie dar şi cu o sănătoasă resemnare, acolo a apărut o nouă generaţie de redactori, de tineri care sunt altfel.’

Victor Eskenazy publica in ‘Suplimentul de Cultura’ un apel la salvarea casei lui George Enescu de la Mihaileni: ‘Daca alti interpreti, “doctori” enescieni romani, se ascund pentru a nu fi nici macar intrebati daca au o opinie, implicit o etica, un tinar artist de talent si succes, pianistul american Christopher Falzone, a carui imprimare cu lucrarile lui Enescu a fost apreciata in Occident, gaseste nimerit sa o spuna in scris, referindu-se direct la perspectiva demolarii casei in care compozitorul a creat: “Daca aceste vechi lucruri, casele si gradinile vor disparea, simtirea, trairea timpului nu va mai conta. Nu vom mai putea pricepe mistica naturii ei divine. Cum poti face muzica fara sa te infiori si sa te conectezi tu insuti la spiritul creatiei? Poate mai ramii conectat la semnele muzicale, la scrisorile ramase dupa viata unui geniu, dar daca ai o sansa sa mergi in locul acela si sa atingi un copac, sa privesti de dincolo de fereastra casei spre gradina unde a creat, iar noaptea sa respiri si sa asculti acel aer, cit de diferite devin lucrurile? […] Incerci sa comunici cu trecutul si sa-l aduci la viata prezentului! De exemplu, putem avea o conceptie restrinsa a geografiei sau istoriei, dar ceea ce cristalizeaza trecutul din viata  noastra este cunoasterea de care ai beneficiat prin descoperirea personala, similara citirii unor capodopere si cu a te regasi miscat fizic, parcurgindu-le si traindu-le personal’

Ramanem in lumea muzicii cu relatarea si interviul din Jurnalul cu pianistul rus Eduard Kunz, indragostit de Bucurestiul in care s-a stabilit preferandu-l oricarui alt oras european sau din lume: ‘“Acum 5 ani, dacă m-ai fi întrebat: New York sau București?, nici măcar n-aș fi înțeles întrebarea. Într-un final aș fi spus: bineînțeles că New York. Acum nu mai vreau să fiu nici în New York, nici în Londra, nici în Moscova! Nu mai vreau să-mi petrec șapte ore pe zi pe drum într-un oraș mare, oriunde aș avea nevoie să mă duc. Pe când, din București, munții sunt la două ore, marea la trei ore. În plus, cum călătoresc mult la concerte, întotdeauna îmi ia foarte puțin să ajung la aeroport, în 15 minute sunt acolo. Din punctul ăsta de vedere aveți unul dintre cele mai bune aeroporturi pe care le-am văzut vreodată. Am stat și m-am gândit: în ce țară mai găsești toate aceste lucruri laolaltă? Hmm, Moscova nici măcar nu are mare. Iar când locuiam în Anglia, îmi lua trei ore să ajung la aeroportul Heathrow. Așa că Bucureștiul mă eliberează. Și dacă aș putea, aș vrea să locuiesc într-un sătuc din România”, ne spune Eduard. ‘

coperta1Victor Rizescu de la ‘Observator cultural‘ scrie despre cartea lui Niall Fergusson ‘Civilizatia – Vestul si restul’: ‘Civilizaţia lui Ferguson face cumva figură aparte în acest grup (DR – de carti dedicate identitatii si fundamentelor Occidentului). Lucrul trebuie să ne preocupe, căci, altminteri, tot ea este şi cea care ne sună încă cel mai familiar. Mai pitorească decît toate, cu tendinţa vizibilă de a sacrifica strădania explicaţiei autentice în favoarea prozei spectaculoase, îmbibată de detalii paradoxale şi macabre, cu un stil asemănător celui al istoricului-jurnalist Paul Johnson – autor înrudit şi prin preferinţele politice –, îşi propune nu doar să dea seama de felul cum a ajuns Vestul să devanseze, pentru ceva vreme, Asia de Est, lumea islamică şi America Latină metisată – cu unele efecte în mod sigur ireversibile la nivel global –, dar şi să pledeze deschis pentru revigorarea şi diseminarea populară a unei conştiinţe a unicităţii occidentale apte să mai prelungească puţin aceeaşi întîietate, inclusiv spre beneficiul Restului. Există destui predispuşi să considere cultura de limbă engleză ca mai degrabă excentrică decît centrală în raport cu idealul european. Imaginea unei lumi construite în cercuri concentrice în jurul Angliei – mai întîi în ordinea inovaţiilor occidentale, apoi în cea a răspîndirii lor imperialiste – este asociată mai ales cu canoanele istoriei economice (şi cu marxiştii Braudel şi Wallerstein). Iubitorii idealului în cauză vor încerca sentimente ambivalente atunci cînd vor descoperi aceeaşi reprezentare reluată de un apărător al virtuţilor moderne – şi nu doar al celor economice – însufleţit într-o asemenea măsură de mîndrie nord-atlantică, de orgoliu anglo-saxon şi de convingerile dreptei. Nu ne-a fost simpatică teoria lui Huntington despre permeabilitatea redusă a graniţelor religioase dintre diferitele părţi ale omenirii, dar o regăsim aici, utilizată convenabil şi puţin prelucrată, astfel încît să capete implicaţii mai permisive pentru creştinii de toate felurile şi mai neplăcute pentru ceilalţi. S-ar zice că o putem accepta acum, fie şi ataşaţi ortodoxiei.”

simbolul pierdutUna dintre placerile mele vinovate este lectura romanelor lui Dan Brown, scriitor controversat, criticat si ironizat de multi. Impartasesc opiniile lui Liviu Szoke de la suspans.ro despre ‘Simbolul pierdut’: ‘Purtat pe aripile fenomenalului succes din punct de al vedere al vânzărilor generate de ‘Codul lui Da Vinci’ (The Da Vinci Code, 2003), Dan Brown a perseverat și n-a mai furat cu nerușinare idei și studii compilate de alții, ci s-a apucat frumușel și s-a documentat meticulos, în vederea elaborării unui nou roman cu teorii conspiraționiste și ipoteze care vor zgudui lumea. Nu mi-au displăcut profund precedentele două romane ale lui Dan Brown pe care le-am citit (‘Codul lui Da Vinci’ și ‘Îngeri și Demoni’, celelate două romane care, alături de romanul de față, alcătuiesc trilogia dedicată lui Robert Langdon), dar nici nu m-au dat pe spate.’

Un roman istoric interesant pare a fi dupa recenzia lui George Motroc de la ‘TownPortal’ ‘Ereticul’ de Miguel: ‘Actiunea are loc mai ales in Valladolid, orasul natal al scriitorului, dar, paradoxal, nu este un roman al prezentului sau al unui trecut apropiat si cunoscut precum perioada copilariei sale, ci un trecut indepartat al lumii hispanice, un trecut tulbure si partial imaginar construit treptat in fata cititorului. Romanul sau, afla cititorul abia la sfarsit, unde gaseste cateva ,,Multumiri”, nu este nici o pura fictiune, dar nici un simplu documentar de epoca; cu alte cuvinte, din punctul sau de vedere, romanul inseamna o documentare amanuntita dublata apoi de har si inventie personala, dar fara acea aroganta care uneori depaseste talentul unor scriitori’

Incafeneauatineretiipierdute3-picRontziki de la ‘Evantaiul memoriei’ a citit si ea Cafeneaua tineretii pierdute’ al lui Patrick Modiano citit si recenzat si de mine aici acum cateva saptamani: ‘Patrick Modiano ştie exact cât şi când să dezvăluie, te transformă, cum spuneam, în detectiv, te trimite să hoinăreşti pe străduţele şi prin cafenelele Parisului şi te injectează cu nostalgie. Construcţia romanului pe cele patru fire concentrate pe aceleaşi “puncte fixe” te face să nu laşi cartea din mână până nu o termini, iar la final, să zâmbeşti trist că ai “consumat” atât de repede atmosfera Parisului.’

(Dan)

Constantin Pistea scrie pe blogul lui cum a fost la conferinta de la Teatrul National la care principalul invitat a fost Dan Lungu si in care s-a discutat despre a lui carte “Sunt o baba comunista”: „Am fost confiscat de perioada comunistă aproximativ zece ani”, a mărturisit scriitorul ieşean, care şi-a amintit că romanul care l-a amuzat cel mai tare în timpul scrierii a fost „Raiul găinilor”. Anticomunist prin educaţia primită acasă, Dan Lungu a recunoscut că a fost extrem de tulburat să o cunoască pe cea care avea să devină personaj-narator în „Sunt o babă comunistă”, o bătrână nostalgică, mulţumită de ceea ce trăise în anii comunismului.

Trenuricuprioritate10-picBogdan de la Mind Porn a citit “Trenuri cu prioritate“, de Bohumil Hrabal, o carte ce isi asteapta randul si la mine pe noptiera: “Trenuri cu prioritate e o scurtă nuvelă foarte bine scrisă, plină de umor şi ironie. În contextul celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei germane, orice gară, oricât de mică, are povestea şi rolul ei în istorie. La fel şi oamenii care populează zona, cum e naratorul nostru, descins dintr-o familie de vază: un străbunic pensionat la 18 ani şi omorât de nişte muncitori pe când avea 105 ani, un bunic hipnotizator de circ, care a încercat să oprească prin hipnoză invadarea Cehoslovaciei de armata germană şi, în fine, un tată pensionat de la 48 de ani, care a lucrat ca mecanic de locomotivă.”

Adina B. de la Blogul de carti ne vorbeste despre cartea lui Liviu Antonesei, “Victimele inocente si bilaterale ale unui sangeros razboi cu Rusia“: “Interesantă e și ultima povestire din volum – un dialog dintre scriitor și proza sa despre surse de inspirație, licența artistică și limitele anumitor moduri de a scrie. În rest povestirile mi s-au părut ceva mai slabe – subiectele sunt un pic cam banale și îți dai seama pe măsura ce citești că le vei uita destul de repede. Impresia de final a fost aceea că Antonesei testează puțin apele cu volumul acesta, că se pregătește pentru a scrie ceva mai amplu și mai generos. Sper să am dreptate. “

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-„Vietile paralele, de Florina Ilis

-„Muntele Sfatului Rău”, de Amos Oz

Oui, mais Moscou…”, de Pierre Dominique (II)

Stalin cel Bun”, de Victor Erofeev

Surâsul jaguarului”, de Salman Rushdie

Atlasul Lumii pentru copii

Două participari la evenimente editoriale:

Lansarea volumului „Prequel”, de Radu-Ilarion Munteanu

Lansarea cartii „Rezervatia de ingeri”, de Emil Brumaru

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (11 – 17 septembrie 2017)

Jovi Ene

The Innocents (2018) este promițător, are de toate

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (15 – 28 decembrie 2014)

Jovi Ene

3 comments

Tomata 18 februarie 2013 at 13:53

hehe, si eu am facut ieri recenzia pentru Portocala mecanica 😛

Reply
Jovi 18 februarie 2013 at 15:08

Am citit dimineata, dar era prea tarziu sa te includ in revista blogosferei. Duminica nu prea citesc blogurile, din pacate 🙁

Reply
dima sinkevici 20 februarie 2013 at 01:49

si care apropo a reusit sa-mi trezeasca din nou interesul pt cartea si filmul portocala mecanica, si inka catorva prieteni ulterior. recenzia a fost superba. mersi.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult