Carti Recomandat

Atlasul Lumii pentru copii

37460_69109Atlasul Lumii pentru copii” National Geographic

Editura Litera, Bucureşti, 2012
Traducere Graal Soft şi Mariana Mitroi

Atlasul Lumii pentru copii” începe cu definiţia hărţii: „O hartă este o schiţă a unui loc privit de sus. Este plană şi mai mică decât locul pe unde-l arată. O hartă te poate ajuta să afli unde eşti sau pe unde s-o iei.” Nimic complicat, aşa cum este de altfel toată cartea pe care vi-o recomand astăzi, un punct de plecare interesant şi bine structurat pentru deprinderea geografiei Globului de către micuţii dvs.

Răsfoind paginile atlasului (format mare, mi-a adus aminte de propriul atlas de geografie din şcoala generală şi frumoasele lucruri pe care le-am aflat de acolo şi pe care le ţin încă minte), am descoperit că este structurat pe două paliere importante ale învăţăturii geografiei: cadrul natural (relief, apă, climă, vegetaţie şi animale) şi lumea politică (ţări, oraşe, locuitori, limbi şi produse). Urmează apoi o plimbare interesantă printre continentele lumii, pe cele două paliere menţionate mai sus, şi din care aflăm atât lucruri generale, necesare primei învăţături, cât şi amănunte pe care nici noi, părinţii, nu le mai ştiam sau nu le cunoscusem niciodată.

America de Nord, cu o ţintire mai directă asupra Statelor Unite ale Americii şi Canadei, America de Sud şi o imagine sugestivă din Machu Picchu, Europa şi Piramida de la Luvru, Asia şi animatul oraş Tokio, Africa şi fauna sa interesantă, Australia, aborigenii şi ursuleţii koala, Antartica  şi întinderile glaciare, toate sunt înfăţişate cu harta fizică şi politică, precum şi cu informaţii pe larg.

Nu trebuie uitat că „Atlasul Lumii pentru copii” conţine:

  • 10 hărţi fizice ilustrate
  • 10 hărţi politice color
  • peste 130 de fotografii color
  • date geografice la superlativ

Dar şi o grafică de excepţie, informaţii interesante, lucruri ce îl vor atrage pe copilul dvs., dar chiar şi pe dvs. ca adult!

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Litera.

Articole similare

”Școala, prin dascăli dăruiți meseriei, formând copiii de azi, poate salva societatea de mâine” (interviu cu Marius Albert Neguț)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (28 decembrie 2015 – 3 ianuarie 2016)

Dan Romascanu

Analiza fictivă a Rusiei putiniste: „Magul de la Kremlin”, de Giuliano da Empoli

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult