Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (1 – 7 iulie 2014)

rl-headerÎn această săptămână, am citit revistele România literară, restante din ultima lună.

România literară”, nr. 30/18 iulie 2014. Revin discuțiile cu privire la calitatea invățământului românesc. De această dată, la Ochiul Magic, Cronicarul ne vorbește despre calitatea manualelor cu o referire la un articol din revista 22: ”Dincolo de statistici și de formularea subiectelor, se desprinde, referitor la limba română, o concluzie alarmantă: calitatea manualelor. Știam de ceva vreme că, spre deosebire de liceu, unde concurența a condus la apariția unor manuale bune sau măcar acceptabile, la gimnaziu, manualele au rămas tributare unei concepții învechite, care degajă un iz puternic de protocronism comunist. E uimitor cum a prins acest fel de ”gândire” la generația actuală de autori, care trebuie să aibă între 50 și 60 de ani. Între exemplele oferite de Raluca Alexandrescu, două sunt de-a binelea șocante: leagănul civilizației mondiale (să sperăm că numai europene!) s-ar situa în spațiul carpato-danubiano-pontic, iar limba latină s-ar trage din româna noastră! Nici latiniștii cei mai fanatici din secolul XIX, cu excepția lui Petru Maior, n-au mers atât de departe. Ideea nu de la ei provine, ci de la tracologii de dată mai nouă, unii din SUA, organizatori de congrese în patria mumă, pentru care protocronismul reprezintă laptele mamei.”

Oare de ce unii oameni înțelepți promovează dictatura sau partidele de joasă speță? Oare de ce unii mari scriitori au fost tributari unor ideologii politice dacă nu absurde, măcar discutabile? Mihai Zamfir nu caută răspunsuri, ci ne dă câteva exemple despre apropierea lui Gabriel Garcia Marquez de comunism: ”Oare ce se întâmplă în conștiința unui foarte mare scriitor atunci când se hotărăște să slujească direct, prin scrisul său, comunismul? Ce alchimie inventează diavolul? Fără îndoială că scriitorul în cauză apelează în primul rând la alibiurile comune (Statele Unite exploatează popoarele sărace, în lume există prea multă mizerie, artiștii trebuie să fie de partea celor în suferință etc.). Dar alibiurile au portanță limitată. Un talent literar extraordinar nu poate exista în afara unei inteligențe pe măsură și nu poate supraviețui ignorând stările de fapt din lume. Nici Aragon, nici Neruda, nici Saramago nu nutreau cea mai vagă iluzie în privința Uniunii Sovietice și a regimului instalat acolo; dar au acceptat să se plaseze, conștient, de partea crimei, gândindu-se la crimele comise ”de cealaltă parte”. A făcut-o și Gabriel Garcia Marquez, ultimul în serie ilustră.”

O carte pe care aș vrea să o citesc: Comoara grecilor, de Irving Stone. Despre ea, a scris foarte frumos Grete Tartler: ”-Gândim și ne comportăm diferit în funcție de limba pe care o vorbim, răspunsese Schliemann. Când scriu sau vorbesc în germană, mi se pare că sunt aspru; în engleză devin politicos și civilizat, iar în franceză mă simt ironic; cum vi se pare că sunt atunci când vorbesc grecește, domnișoară Sofia? -Când vorbiți grecește sunteți ca noi, generos în lucrurile mari, zgârcit în cele mărunte. Dar când scrieți sunteți… – își căutase ea cuvintele – … internațional”. Astfel începuse povestea de dragoste și marea colaborare între Heinrich Schliemann (1822-189) și soția sa Sofia (ateniana Sofia Engastromenos, comoara fără de care arheologul n-ar fi putut duce la capăt săpăturile de la Isarlâc și Micene). Și aceștia sunt eroii preferați de Irving Stone (1903-1989), autorul american de romane biografic-istorice datorită căruia generația mea s-a îndrăgostit de Michelangelo Buonarotti (Bucurie și extaz), Van Gogh (Bucuria vieții), Schliemann și Homer (Comoara grecilor) – dar care i-a ”recreat” și pe Darwin, Jack London sau Abraham Lincoln.”

România literară”, nr. 31/25 iulie 2014. Elisabeta Lăsconi scrie despre două cărți cu aromă de… cărți. Despre prima dintre ele, Jocul cu litere de cerneală, de Fernando Trias de Bes, ne spune printre altele: ”Jocul cu litere de cerneală l-ar fi încântat pe Jorge Luis Borges, cel atât de pasionat de lectură încât își imagina paradisul ca bibliotecă, pentru că transformă cerneala dacă nu într-un element primordial ca pământul și apa, aerul și focul, măcar într-o substanță ce dă sens vieții ca sângele și seva. Făurirea unei cărți presupune priceperea librarului și talentul autorului, măiestria tipografului și vigilența corectorului, ca și flerul editorului, pe care-i face să realizeze împreună cea mai neobișnuită carte, tipărită cu o cerneală ce permite o singură lectură, fiindcă după ce paginile sunt citite, literele dispar.”

România literară”, nr. 32/1 august 2014. Ștefan Cazimie dezvăluie că printre pasiunile sale se numără lectura cărților de istorie și, cu precădere, cele despre al Doilea Război Mondial. Ultima lectură: Andrew Roberts, Furtuna războiului: ”Liniile de ansamblu fiindu-mi cunoscute, am zăbovit mai ales asupra unor detalii ale tabloului, apte să ne edifice, în moduri extrem de variate, asupra complexității fenomenului, care a angajat în desfășurarea lui destinele a zeci de milioane de oameni. Îmi transcriu notele de lectură fără mari scrupule filologice, adesea chiar renunțând la ghilimele, care ar fi devenit fastidioase prin abundență.” Am selectat doar două dintre notele de lectură: ”În iunie 1940, în perspectiva unei invazii germane, Churchill îi spunea ministrului Walter Elliot: ”Nu știu cu ce vom lupta împotriva lor; va trebui să le dăm în cap cu sticle – evident, cu sticle goale.” și ”Între 1940 și 1944, în Franța ocupată s-au produs, în beneficiul invadatorilor, numeroase ”colaborări la orizontală”, din care au rezultat circa 200.000 de copii.”

În final, ultima formă de gadget: ”Din colaborarea dintre Editura Penguin și o agenție braziliană de publicitate, a ieșit o campanie de încurajare a lecturii ordonate, să-i zicem. În cadrul Tweet for a Read, căci așa se numește campania, a fost creat un semn de carte inteligent, care îi atenționează prin Twitter pe cititorii ocupați, care încep cărți și nu le termină. Pe bază de senzori de lumină, micul semn de carte înregistrează cât a rămas închis un volum de care cineva s-a apucat, la un moment dat. Așteaptă o săptămână, după care începe să trimită mesaje de reamintire. Experimentul a început cu trei semne de carte inteligente, încă necomercializate, care preiau ”vocile” lui Saramago, Nietzsche și a muzicianului Vicinius de Moraes. Iată, de pildă, ce i-ar spune Nietzsche unui cititor neglijent: ”Dumnezeu a murit. Nu lăsa să moară și opera mea înainte să o citești.” Cam tras de păr, însă orice inițiativă de încurajare a lecturii e de lăudat. Cu cât mai cool, cu atât mai bine.”

-Precizare:

Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

Rezistăm și prin poezie: #Rezist! Poezia

Jovi Ene

Emigrația politică greacă în România comunistă și legăturile ei cu județul Prahova

Jovi Ene

Revista presei culturale (21 – 27 februarie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult