Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii față de Vest, de Ian Buruma și Avishai Margalit

Occidentalismul este un termen care a fost ales si in parte definit ca antiteza a Orientalismului in interpretarea descrisa de profesorul palestinian-american Edward Said in cartea cu acest nume publicata in 1978. Desi termenul insusi de Orientalism este cunoscut in arta inca din secolul al XIX-lea, definind picturile academice (in special franceze) inspirate din contactul cu Orientul si lumea araba, Said il preia si restrange pentru a defini modul de abordare si atitudinea patronizatoare a Vestului (presupus dezvoltat si liberal) fata de societatile si culturile (presupuse inapoiate si stagnante) din Orientul Mijlociu si folosirea acestei ideoogii ca o justificare a politicii imperialiste a Occidentului in zona. In oglinda, Occidentatalismul se defineste ca perceptia (de multe ori incarcata de deformari si stereotipuri) a culturii si a modului de viata occidental in societatile orientale, care includ Orientul Mijlociu si lumea musulmana, dar nu sunt reduse doar la acestea. Este vorba deci despre doi termeni care definesc reprezentarea reciproca a unei lumi in ochii celeilalte, cu partile lor de adevar, dar si cu elementele subiective negative si lipsite de substanta.

Cele doua lumi definite generic si destul de vag sunt Occidentul si Orientul  si conflictul dintre acestea este major si dominant in lumea in care traim. Tocmai de aceea, carti ca cea scrisa de Ian Buruma si Avishai Margalit sunt esentiale, deoarece ele permit intelegerea fenomenelor de la sursa. ‘Occidentalismul’ a aparut in traducerea romaneasca (nu lipsita de unele probleme) a Ancai Barbulescu in colectia ISTORIE a Editurii Humanitas. Editia romaneasca propune doua subtitluri. Unul este ‘Razboiul impotriva Occidentului’, care pe coperta cartii este scris cu litere de aceleasi dimensiuni cu numele cartii, dar care nu figureaza in editiile originale ale cartii aparute in 2003. Al doilea subtitlu ‘O scurta istorie a urii fata de Vest’ reflecta subtitlul original (‘A Short History of Anti-Westernism‘).

Cateva cuvinte despre cei doi autori. Ian Buruma este nascut in Olanda in 1951, traieste si scrie in Statele Unite. Este un expert in problemele Extremului Orient (China si Japonia in special), scriitor si istoric. Avishai Margalit s-a nascut la Afula in Palestina mandatara in 1939, traieste la Ierusalim, este istoric si profesor universitar, a predat la Universitatea Ebraica din Ierusalim, la Oxford, Berlin si la Princeton. Cartea lor scrisa in colaborare reprezinta unul dintre textele de baza ale occidentalismului si este extrem de salutara si binevenita (chiar si) in acest moment aparitia sa in traducere romaneasca.

Primul din cele sase capitole ale cartii este intitulat ‘Razboiul impotriva Occidentului‘. Introducerea pleaca de la un moment mai putin cunoscut si mai putin asteptat al istoriei occidentalismului – conferinta de la Kyoto din iulie 1942, in care cercetatorii si intelectualii japonezi s-au adunat pentru a defini doctrina nationalista si crezul ideologic al natiunii lor aflate in razboi cu puterile aliate. Descrierea va ajunge in continuare si la alte incarnari ale occidentalismului, inclusiv cea mai evidenta si mai virulenta in contemporaneitate – cea asociata cu islamismul extremist – dar prima dintre ideile importante ale cartii este deja evidenta. Occidentalismul nu este o inventie a contemporaneitatii si nu se reduce numai la lumea islamica (sau la o parte din ea):

‘Ceea ce am numit noi „occidentalism” este portretul dezumanizant pe care i-l fac Vestului adversarii lui. In cartea de fata intentionam sa analizam acest set de prejudecati si sa-i urmarim radacinile culturale. Este limpede deja ca nu se poate explica pur si simplu ca o problema specifica islamismului. In lumea musulmana s-au petrecut multe lucruri dureros de gresite, dar occidentalismul nu se poate reduce la statutul de boala a Orientului Mijlociu, asa cum nu se putea reduce, acum mai bine de cincizeci de ani, la statutul de boala specific japoneza.’ (pag. 14)

Autorii se delimiteaza net de disputele politice ale zilei din perioada in care a fost scrisa cartea:

‘Scopul cartii de fata nu este nici acumularea de munitii pentru un „razboi impotriva terorismului” la nivel global, nici demonizarea inamicilor actuali ai Occidentului. Ne propunem mai degraba sa intelegem care sunt motivatiile occidentalismului si sa aratam ca autorii atentatelor sinucigase si razboinicii religiosi din ziua de azi nu sufera de vreo psihologie unica ci sunt animati de idei care au facut istorie. … A intelege nu inseamna a scuza, asa cum a ierta nu inseamna a uita, dar daca nu-i intelegem pe cei care urasc Occidentul nu avem nici o speranta de a-i opri sa distruga omenirea.’ (pag. 21)

A doua sectiune a cartii se numeste ‘Orasul occidental‘. Incercand sa raspunda intrebarii de multe ori puse ‘de ce ne urasc?’, autorii identifica in marile metropole ale lumii (asa cum sunt percepute si prezentate de occidentalisti) simbolurile coruptiei, desfranarii si ambitiilor neinfranate ale civilizatiei occidentale. Foarte interesanta este legatura cu istoria oraselor si locul lor in mitologiile ancestrale. Turnul Babel este cel mai cunoscut, desi nu primul oras care simbolizeaza ambitiile umane si pedeapsa divina. Asta nu a impiedicat civilizatiile orientale sa construiasca orasele lor, in care indeletniciri precum comertul sau chiar si prostitutia erau tolerate. Occidentalistii japonezi ai perioadei imperiale au abordat in mod similar metropolele occidentale:

‘Ei detestau aceasta civilizatie metropolitana noua fiindca o considerau superficiala, materialista, mediocra, lipsita de radacini si nejaponeza – altfel spus, cu totul diferita de cultura profunda si spirituala pe care doreau s-o sprijine. … Era la mijloc si o doza de amnezie istorica, fiindca orasele japoneze fusesera centre comerciale cu mult inainte sa se impuna Harold Lloyd si Deanna Durbin.’ (pag. 41)

Antagonismul fata de metropole se extinde in diferitele incarnari ale occidentalismului, de la reactiunea romantica generata de impotrivirea fata de ideile napoleoniene, pana la campaniile politice ucigase impotriva oraselor corupte de ideile burgheze imaginate de mintile bolnave ale lui Mao in China si Pol Poth in Cambogia. Pana in contemporaneitate unde noua denumire a anti-metropolitanismului este anti-globalizarea:

‘Pentru tinerii din astfel de pustietati culturale care nu stiu cu ce sa-si umple timpul, globalizarea, in calitatea ei de cea mai apropiata manifestare a metropolei occidentale, poate fi o sursa de seductie infinita si de umilinta continua. Pentru cei mai educati, globalizarea a devenit un sinonim al imperialismului.’ (Pag. 48)

Asocierea evreilor cu comertul practicat in marile orase face ca anti-globalizarea occidentalista sa capete nuante antisemite.

‘Evreii sunt asociati de atata vreme, atat in societatile islamice cat si in cele crestine, cu comertul si finantele, incat sunt inclusi aproape invariabil in atitudinea ostila fata de capitalism.’ (pag. 45)

Tipologiei negustorului occidentalismul ii opune modelul eroilor de sorginte romantica, si acest antagonism este tema principala a celui de-al treilea capitol care are titlul ‘Eroi si negustori‘. Originea acestei polarizari este din nou detectata in romantismul german, forma precoce (si europeana!) a occidentalismului. Evolutia devine periculoasa in conditiile in care eroii adopta cultul sacrificiului si al mortii ca raspuns cultului vietii si al satisfactiilor pamantesti atribuite societatii ‘corupte’ occidentale. Islamismul extremist a adoptat acest cult al mortii, desi el nu era o traditie cu vechime, ci mai degraba apartine curentelor mai recente in Islam, echivalente cu puritanismul protestant din cadrul Reformei in crestinism.

‘… ideea ca teroristii independenti ar ajunge in rai ca martiri ucigand civili neinarmati este o inventie moderna, care i-ar fi scandalizat pe musulmani pe vremuri, fie ei sunniti sau siiti, si care ii scandalizeaza si azi pe multi musulmani. Islamismul nu este un cult al mortii. Totusi, limbajul lui Bin Laden are radacini in trecut, care se trag din cultele sectante razvratite ale lumii musulmane.’  (pag. 85-86)

‘Atacul impotriva Occidentului este printre altele un atac impotriva gandirii Occidentului’ (pag. 91) – este fraza care deschide capitolul al patrulea, care ia ca exemplu istoric al germenilor si dezvoltarii gandirii occidentaliste evolutia culturii ruse. Sunt detectate doua surse ale atitudinii specifice a culturii ruse (aflata de altfel intr-o aproape permanenta lupta interna de-a lungul istoriei intre curentele de gandire pro-occidentale si occidentaliste): misticismul si moralitatea. Ele sunt opuse rationalitatii promovate de gandirea occidentala perceputa ca aroganta in pretentia sa de a explica in mod determinist lumea si de a construi sisteme sociale bazate pe ideea progresului tehnic si fortei gandirii umane. In conceptia unui scriitor si ganditor ca Dostoievski, cel mai simplu mujic rus este superior unui intelectual pentru ca are frica lui Dumnezeu si poate recurge la ajutorul puterii divine. Conceptia de ‘suflet rus’ este ridicata la rang ‘eroic’ pentru ca include credinta si sacrificiul pentru colectivitate.

Legatura esentiala si toxica intre occidentalism si fanatismul religios este analizata in capitolul intitulat ‘Mania lui Dumnezeu‘.

‘… este importanta distinctia dintre occidentalismul religios si cel secular. Occidentalismul religios tinde sa se exprime mai des decat formele sale seculare in termeni maniheisti, ca razboi sfant impotriva ideii de rau absolut.’ (pag. 118)

‘Din punctul de vedere al occidentalismului religios, lupta cu Vestul nu este doar o infruntare politica, ci o drama cosmica, foarte asemanatoare cu drama maniheismului.’ (pag. 124)

Radacinile conceptiilor occidentalist religioase se gasesc in textele fundamentale ale religiilor, inclusiv Biblia, in care pacatul idolatriei este considerat unul dintre cele mai grave. Occidentalistii demonizeaza modul de viata al Occidentului prezentandu-l sub forma unei Gomore contemporane in care idolii care trebuie aruncati de pe socluri sunt valorile fundamentale ale democratiei, egalitatii, libertatilor individuale. Islamul este in contemporaneitate religia care adopta atitudinea cea mai critica fata de aceste valori, caci in structura sa nu exista nici separarea religiei de puterea politica, si nici dreptul credinciosului de a pune intrebari. In interpretarea extrema a Islamului se combina fundamentalismul (intoarcerea la principiile de baza) si radicalismul (intoarcerea la radacinile istorice). Este motivul pentru care ‘reforma’ in Islam a dus pana acum cel putin la o regresie istorica si ideologica, spre deosebire de reforma din crestinism. Este si sursa atitudinii fata de femei, una dintre diferentele esentiale intre conceptiile occidentale si atitudinea occidentalismului religios islamic:

‘Pentru credinciosi, Islamul este singurul izvor si pastrator al moralitatii colective traditionale. Iar moralitatea sexuala se refera in mare parte la femei si la controlarea comportamentului femeiesc. Motivul este ca onoarea barbatului depinde de purtarile femeilor din familia lui. Problema femeilor nu este marginala; ea se situeaza in centrul occidentalismului islamic.’ (pag. 148)

Insasi notiunea de moralitate are alt inteles in conceptia islamica decat in cea occidentala.

Capitolul al saselea si ultimul al cartii se ocupa cu ‘Germenii revolutiei‘. Pentru cititorul israelian va fi interesant sa citeasca analiza critica a lucrarii fundamentale a lui Theodor Herzl ‘Altneuland’ – roman utopic in care acesta traseaza viziunea sionista asupra transformarii Palestinei in camin national evreiesc, cu respectarea tuturor drepturilor minoritatii arabe, bucurandu-se de progresul tehnologic si de binefacerile ingineriei sociale. Realitatea istorica a fost cum stim bine foarte diferita, sionismul fiind perceput si prezentat de propaganda anti-sionista ca o avangarda a gandirii occidentale intr-o zona a lumii controlata (cel putin pentru ultimul mileniu) de musulmani.

‘Herzl nu avea cum sa prevada toate acestea, insa germenii tragediei se regasesc deja in textul lui, plin de intentii bune, foarte idealist si, in multe privinte reprezentativ pentru lucrurile detestate de occidentalisti.’ (pag. 160)

Cum pot fi aparate Occidentul si valorile sale impotriva urii? Raspunsul autorilor se bazeaza pe doua elemente fundamentale:

‘Desi fundamentalistii crestini vorbesc despre o cruciada, Occidentul nu se afla in razboi cu Islamul. … Intr-adevar, asistam la o ciocnire la scara mondiala, dar liniile de demarcatie nu coincid cu granitele nationale, etnice sau religioase. In unele privinte este acelasi razboi al ideilor pe care l-au purtat generatiile anterioare impotriva diverselor versiuni de fascism si socialism de stat. … In anii 40 taberele razboiului erau doar statele. Acum, una din tabere este o miscare revolutionara risipita, globala, cu o organizare incerta si in mare parte subterana.’ (pag. 169-170)

 

‘Cealalta capcana intelectuala care trebuie evitata este paralizia vinovatiei coloniale. … A da vina pe imperialismul american, capitalismul global, sau pe expansionismul israelian pentru barbaria dictatorilor nonoccidentali sau pentru salbaticia sinucigasa a revolutiilor religioase nu inseamna doar a intelege gresit problema; asta chiar inseamna o forma orientalista de condescendenta, de parca numai occidentalii ar fi suficient de maturi incat sa raspunda moral pentru propriile lor fapte.’ (pag. 170)

Textul scris de Ian Buruma si Avishai Margalit este fundamental in opinia mea in descrierea originilor marii schisme ideologice si politice care imparte lumea de astazi in doua tabere in conflict. Radacinile acestor diferente sunt analizate si prezentate in toata compexitatea lor istorica, si intr-o forma articulata, logica si usor de urmarit la lectura. Marele conflict contemporan nu este asa cum simplificat il prezinta unii ca un conflict intre Islam si ‘iudeo-crestinism’ (termen care imi displace din multiple motive, si care este evitat si de Buruma si Margalit), ci o continuare sub forme diferite a conflctului istoric intre democratie si totalitarism care a inceput la sfarsitul secolului al 18-lea, odata cu Revolutiile americana si franceza. O posibila solutie se poate baza numai pe intelegerea corecta a radacinilor conflictului si a partilor antagoniste, si in apararea fara ezitare a valorilor fundamentale ale civilizatiei occidentale, cu mijloacele si metodele aflate la indemana democratiilor.

‘Nu ne putem permite sa ne baricadam in propriile noastre societati, ca metoda de aparare impotriva celor care s-au baricadat in ale lor. Atunci am deveni cu totii occidentalisti si nu am mai avea ce sa aparam. ‘ (pag. 172)

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.