Carti Carti de fictiune

O mie de femei albe, de Jim Fergus

”O mie de femei albe. Jurnalul lui May Dott”, de Jim Fergus
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere din engleză și note de Iulia Vladimirov

Motto: „La drept vorbind, după felul în care am fost tratată de așa-numiții oameni ”civilizați” din viața mea, abia aștept să locuiesc printre sălbatici. Încă mai sper ca măcar ei să ne prețuiască.” (pag. 66)

Jim Fergus nu își ia prea des subiectele din realitatea imediată, așa cum o fac mulți dintre autorii contemporani, ci pare că are un talent deosebit (și meritul, desigur) de a descoperi prin arhive fapte istorice inedite, pe care le utilizează, le ficționalizează, în romanele sale. În ”Amintirea dragostei”, era vorba de realizarea tabloului ”Orgie” de către pictorița franceză Chrysis Jungbluth, în vreme ce în romanul pe care vi-l prezint astăzi, ”O mie de femei albe”, publicat inițial în 1998, el a descoperit că, în 1854, un șef de trib al indienilor Cheyenne a cerut reprezentanților Statelor Unite să le dăruiască o mie de femei albe, pentru a deveni soțiile indienilor.

Dacă în plan real această propunere a fost rapid respinsă și negocierile au eșuat, Jim Fergus decide să ficționalizeze total rezultatul tratativele, iar ”albii” să fie de acord de a trimite 1.000 de femei pentru a deveni soțiile indienilor, cu scopul de a exista măcar pentru un timp o pace între cele două părți. În plus, conform tradițiilor indiene, copiii aparțin tribului din care provine mama, astfel încât nou-născuții din această uniune vor fi liantul celor care, până atunci, au fost adversari și vor determina, de ce nu?, ca ”sălbaticii” să nu mai fie sălbatici. Așadar, suntem un roman istoric puternic contrafactual, de vreme ce romancierul a întors cu totul povestea adevărată, dar cu atât mai meritoriu cu cât schimbarea de perspectivă nu se face niciodată simțită, probabil și datorită cercetării minuțioase pe care o face Jim Fergus la fiecare dintre romanele sale.

În prim-plan, se află May Dodd, una dintre tinerele mirese, care a fost scoasă dintr-un azil, unde fusese internată pentru atentat la pudoare (adică trăise în concubinaj cu un bărbat, fără să fie căsătoriți, având chiar și un copil, fără acceptul familiei), care lasă, peste ani, moștenire rudelor sale un jurnal al călătoriei și căsătoriei sale cu un indian Cheyenne. Desigur, nu este doar ea, ci în fața luminilor rampei se află multe dintre femeile albe ”livrate” în prima tranșă, personaje complexe și diferite, prostituate, femei bolnave sau fără căpătâi, jefuitoare, aventuriere, cercetătoare de păsări sau predicatoare protestante. O lume pestriță care se întâlnește cu o lume sălbatică:

”Lucrurile fuseseră însă clare de la bun început și niciodată mai evidente ca în momentele acestea; urma să pătrundem într-o lume nouă, iar civilizația pe care o cunoscuserăm până atunci dispărea încet sub noi, ca și cum am fi stat peste o imensă gură de scurgere.” (pag. 105)

Pentru May Dodd, naratoarea cărții noua aventură pare a fi și mai palpitantă și mai plină de sentimentalism, de vreme ce, pe drumul spre tabăra indiană, se îndrăgostește brusc de unul dintre militarii americani din apropiere, căpitanul Brouke, iar gândul la el nu îi dă pace o perioadă de timp. Se amăgește însă, misiunea pe pe lângă indieni nu poate dura mai mult de doi ani (timp necesar procreării, aducerii pe lume a copilului mixt, care va pleca apoi spre zona oamenilor albi), considerându-se nu mai mult decât un ”soldat în misiune”; nu sunt uitați nici copiii săi, la care speră că va ajunge înapoi vreodată.

Integrarea este dificilă, diferențele sunt vizibile, dar în aceste pagini din tabăra indiană, așezată pe malul unui râu sau nomadă, se vede întreaga măiestrie a lui Jim Fergus, care a reușit să ne aducă în față o altă lume, pe care o cunoșteam parțial din povestirile lui Karl May sau Longfellow (cine își mai aduce aminte de Hiawatha?), deși destul de departe de realitate. Cultura generală, cu plusurile și minusurile sale, ne este explicată aici pe larg, cu tradițiile și obiceiurile sale mai mult sau mai puțin sălbatice, cu diferențele dintre albi și roșii, pozitive pentru unii, negative pentru alții. în comunitatea indiană, cu excepția acțiunilor pe timp de război când atacă cu sau fără motiv, bărbații sunt tolăniți în cort sau pe lângă ei, fumând și pălăvrăgind; femeile sunt cele care fac toată munca grea, inclusiv tăiatul animalelor și măcelărirea acestora. În plus, ele nu au voie să intre la anumite ceremonii ale bărbaților, la zona de saună și nici la consfătuirile unde viața comunității este hotărâtă.

Pe acest tărâm intră May Dodd și colegele sale, multe devenite chiar prietene, și aici trebuie să lupte să demonstreze… superioritatea femeilor. Nu la nivel demonstrativ, ci la nivel de supraviețuire, este necesar ca situația din trib să se schimbe. În plus, femeile sunt mereu amenințate de raidurile triburilor adverse (unele sunt violate sau torturate, May însăși este la un pas de viol și mereu ținta amenințărilor unui personaj libidinos), iar triburile indiene sunt supuse viciului alcoolului, care face ravagii fără a ține cont de rang și de situația personală. Este o lume extrem de dură, dar treptat femeile albe își câștigă respectul și locul în comunitate, noii soți se îndrăgostesc, iar impulsul de a se civiliza devine tot mai important și mai pregnant. Până și May devine ”indiancă”, simte deja felul în care americanii îi desconsideră pe indieni și că trecerea lor în rezervații nu înseamnă decât o modalitate de a-i face sclavi și supuși viciilor ”civilizaționale”. Rămâne însă faptul că comunicarea și iubirea dintre ea și soțul ei se dezvoltă:

”Soțul meu și cu mine am învățat nu doar să comunicăm la nivel elementar, dar am ajuns să simțim un anumit respect și o afecțiune sinceră unul față de celălalt. Căpetenia va reprezenta adevărata mea deschidere spre viața sălbaticilor, căci în el se regăsesc toate calitățile pe care oamenii aceștia simpli le prețuiesc atât de mult – curaj, demnitate, bunăvoință, altruism –, și încă o latură, întrezărită doar, însă cred că i-aș putea spune cruzime. Micul Lup întruchipează prototipul conducătorului autentic în orice cultură și sunt convinsă că până și John Bourke ar avea față de el un respect amestecat cu o anumită reținere, după cum ar simți și căpetenia față de Bourke. Mi se pare că ei doi au destul de multe în comun. Căpitan și căpetenie… păgân și catolic… soldat și luptător… legați acum unul de altul prin dragostea unei femei.” (pag. 183)

”O mie de femei albe” este un volum foarte bine scris, care ne aduce mai aproape de lumea americană a secolului al XIX-lea, într-o vreme în care americanii încercau prin orice mijloace să pună mâna pe pământurile bogate deținute de indieni, fie prin mijloace violente, fie prin convingerea acestora să se mute în celebrele rezervații. Pe lângă lumea indienilor, admirabil descrisă, plină de informații inedite, avem un roman cu de toate: dragoste, adulter, sălbăticie, violentă, integrare umană, implicare și multă istorie, chiar dacă pe alocuri contrafactulă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

Dezonoare, de J.M. Coetzee

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (15 – 21 octombrie 2012)

Jovi Ene

Istorie tragică în registru sarcastic: Deborah, de Cătălin Mihuleac

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult