Carti Carti de fictiune

Cât de mult vrei să laşi din tine ca să înfrângi singurătatea?: Acolo unde cântă racii, de Delia Owens

”Acolo unde cântă racii” (Where the Crowdads Sing), de Delia Owens
Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei), București, 2019
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

Undeva in tinuturile  salbatice ale Carolinei de Nord, intre anii 1952 si 1970, paginile romanului Deliei Owens ne transpun intr-o lume complexa, mirifica prin splendoarea si bogatia naturala a unei biosfere de exceptie,  

Precum sobolanii de râu, avem cu totii teritoriul propriu” si “locuitorii baltii isi distilau legile proprii – nu ca acelea sapate cu foc in table de piatra sau scrise pe hrisoave, ci unele mai profunde, imprimate in materialul lor genetic.”

O lume in care ne confruntam cu durerile si traumele locuitorilor acestor taramuri, cu segregatia intre populatia alba si cea de culoare, cu “familia traditionala” in care tatal isi ineaca bruma de agoniseala si zilele greu muncite in betii prelungite intovarasite de batai si acte de cruzime impotriva nevestei si a copiilor sai: “<taticu’> – (care( avea doua reglaje: tacere si racnit”. Brutalitate la betie, indreptata asupra nevestei si copiilor… dar in pauzele oferite de plecarea pe balta la pescuit a “capului familiei”, “mamica” isi educa copiii, cinci la numar, Kya fiind mezina si cea mai atenta la indrumarile acestei femei, crescuta intr-un mediu elevat, acum platind cu suferinte amarnice iubirea tineretii ei. Femeia isi duce amarul cat poate, insa vine ziua in care, imbracata cu rochia sa buna si incaltata cu pantofii care imita pielea de sarpe, isi ia o valijoara in mana si paraseste casa, familia, pe Kya, coliba si se pierde din ochii mezinei, la cotitura drumului.

Deopotriva dureroasa, dar si captivanta povestea micutei Kya, inceputa a ne fi istorisita in anul 1952, inainte de a implini sapte ani si terminata in 2009, odata ce aceasta isi incheie drumul si misiunea pe meleagul caruia i-a apartinut si care i-a fost casa, familie, scoala, mentor, formator, sustinator moral.  O poveste despre durere, parasire, asteptare, salvare, cautarea iubirii, intelepciune, dreptate, speranta si impacare.

Kya – “Domnisoara Catherine Danielle Clark” nu stie sa scrie si s  citeasca, dar stie ca este ziua ei, implineste sapte ani si mintea si sufletul sunt inca in asteptarea intoarcerii mamei: 

 “E ziua mea” ii spune copila unui pescarus mare, caci “mamica” ei ii spusese ca “luna de toamna se arata de ziua de nastere a Kyiei”.

Jodie, fratele cu cativa ani mai varstnic, porneste si el in pribegie, dupa celalalt frate si doua surori mai mari, in cautarea propriului rost si departe de bratul violent al tatalui.

Kya ramane singura, din cand in cand barca tatalui revenind pe canalele baltii mlastinoase si aducandu-l pe acesta in coliba unde fetita invata sa traiasca singura. Primul ei drum catre Barkley Cove, sa-si cumpere mancare cu cei cativa banuti lasati de taticu’ este intovarasit in gand de poezia-cantecel pe care o invatase “mamica”:  “purcelusul asta s-a dus la piata”.

Si astfel, in asteptarea intoarcerii mamicii, “mlastina ii deveni mama.”

Kya traia singura intre revenirile taticului, intr-o aparenta de normalitate, profitand de prezenta acestuia pentru a se instrui intr-ale barcii si pescuitului si pentru a beneficia de cei cativa banuti lasati de el, cand isi lua din nou picioarele la spinare.  

Alaturi de acest tata iresponsabil, Kya recapata iluzia familiei, a afectiunii, a stabilitatii si sigurantei zilei de maine, iar cuvantul “scumpo”, scapat de taticu’, ii alimenteaza fetitei aceasta iluzie.

Toate aceste iluzii ale copilei se destrama insa si ii sfasie sufletul atunci cand apare o scrisoare de la mamica… furia tatalui, caderea acestuia in noi betii… lumea Kyei se intuneca din nou, taticu’ apare din ce in ce mai rar, pana ce  dispare cu totul.

Kya are zece ani, … “sa fie singura cuc era un sentiment atat de vast, incat avea ecou, iar autoritatile, de-acum, aveau cu siguranta s-o gaseasca si s-o ia de acolo. Trebuia sa se prefaca, chiar si cu Saltaretu’, ca taticu’ mai era inca in peisaj.”

Foamea ii este invatator, ca si teama de autoritati si pe aceste “meleaguri aspre” si in noua conjunctura, Kya simte nevoie credintei, simte ca “daca ma rog (…), mamica si Jodie o sa se-ntoarca”.

Hoinarind pe canalele lagunei, Kya il reintalneste pe Tate, pustiul-prieten al fratelui Jodie. Iar acesta se va dovedi un moment important in biografia atat de complicate a fetitei

Pana una-alta, trebuie sa traiasca, sa castige banii pentru chibrituri, malai si alte trebuinte stringente, asa ca culege midii in zori, prinde pesti si ii prajeste, Saltaretu’ este cumparatorul care ii plateste marfa si nevasta sa, Mabel, ii asigura hainele necesare unui trai in coliba din mlastini.

Firul povestii Kyei este realizat inca din primele pagini ale romanului de switchuri-capitole intre anii ’50 si anul 1969, acesta din urma fiind anul in care in Barkley Cove, la Foisorul de Foc parasit este descoperit fara viata trupul lui Chase Andrews, – “acolo unde nisipul pastreaza cel mai bine secretele decat namolul”.

De altfel, in debutul romanului sau, autoarea prezinta o harta sumara a locurile in care se deruleaza actiunea povestii pe care ne-o aduce cu mult talent descriptiv in fata ochilor. Vizualizand pe aceasta harta pozitia principalelor obiective: Baraca Kyei / Coliba de citit / Ascutis / Pravalia”Benzina si Momeala” a lui Saltaretu’ / Orasul Coloratilor / Barkley Cove / Foisorul de Foc (nelipsind busola – spre orientare), cititorul isi pune imaginatia la contributie si se alatura Kyei si celorlalte personaje in drumurile si demersurilor lor.

Prin urmare, planurile copilariei Kyei alterneaza cu planurile investigatiei politiei locale privind accidentul (sau crima), in urma caruia Chase is pierde viata, prabusit la poalele Foisorului de Foc. Si apoi, in urma acestei anchete, vine punerea sub acuzare a Kyei, acum in varsta de 24 de ani si derularea procesului.

Capitolele romanului balanseaza intre cautarile si devenirile Kyei si din pacte … si catre foisor si moartea lui Chase.

Dar, revenind la anii ’60, Kya are 14 ani… vietuieste, pescuieste, invata din cartea naturii, hraneste pescarusii, culege pene speciale, plante, scoici, colectiile adapostite in coliba cresc, stie ca “ciorile nu pot tine, la fel ca malul, niciun secret, odata ce vad in padure ceva neobisnuit, trebuie sa anunte pe toata lumea”… Tate da tarcoale si lasa ofrande pe buturuga crestata de la baraca Kyei.

Timpul, valurile si vanturile modelasera locul (…) vara pasea catre ea dinspre plaja”. Le revede pe fetele fara nume, dar numite “Sfrijita-blonda”, “Codita-pistruiata”,”Bruneta-cu-par-scurt”, “Perle-la-gat”, “Obraji-rotunjori”, insotite de patru baieti si se intreaba “cum ar fi fost sa se afle printre ele”. Amintirea mamei si a invatamintelor ei, ii insotesc inca pasii, gandurile, actiunile…

Kya nu stia sa scrie si sa citeasca, insa “gasise o cale de a–si eticheta specimenele adunate. Talentul i se maturizase si putea acum sa deseneze, sa picteze si sa schiteze orice. Cu carbune ori cu acuarelele de la pravalie facea pe hartie de impachetat crochiuri de insecte, pasari sau scoici si le atasa esantioanelor sale”. Precum oamenii din preistorie, comunica prin imagine.

Fata Mlastinii”, asa o numira copiii si adultii din asezare. Insa ea stia sa-si apere lumea si locuitorii lumii ei o invatau regulile de supravietuire.

In aceasta lume a Kyei, Tate patrunde din ce in ce mai aproape… jocul darurilor lasate pe buturuga… pene rare si alte mici atentii… “Kya vazuse masculii de pasari atragand femelele cu daruri. Insa (ea) era cam tanara pentru cuibarit”. O pana eleganta de lebada de tundra, cel mai nou dar, ii ostoieste frica fata de baiat si ii dezleaga limba: “nu pot sa citesc ce ai scris”, marturiseste Kya. “Stii ce, te-as putea invata sa citesti”, este replica lui Tate.

De aici se adanceste apropierea celor doi adolescenti, pe care ii uneste interesul si dragostea pentru natura. Iar una dintre primele fraze deslusite de Kya a fost “Sunt unii care pot trai fara salbaticia naturii si unii care nu pot”.

Dar este nevoie de un nou ascunzis, pentru ca cei de la “Asistenta Sociala” dau tarcoale Kyei. Singurul loc-ascunzis ar fi acela “unde canta racii”, despre care aminteste Tate, dar despre care ii pomenise si mama… “mamica o incurajase mereu sa exploateze balta: <Du-te cat de departe poti – hat departe, pana acolo unde canta racii>”. Si astfel, apare al doilea camin-refugiu al Kyei – “coliba darapanata”, “coliba de citit”, cu o singura incapere.

O vara intreaga, “Tate si Kya isi facura lectiile de citit la coliba darapanata (…) parcursera intregul Almanah al tinutului nisipos” din care Kya afla “unde se duc peste peste iarna gastele si ce inseamna muzica lor (…) vorbele domoale ale cartii, sunand aproape ca poezia, o invatara ca solul e plin de de viata si una dintre bogatiile cele mai de seama ale Pamantului; ca secarea baltilor usuca terenul pe un perimetru intins, ucigand plante si animale. Unele seminte zac adormite in pamantul uscat vreme de decenii, asteptand, si cand in cele din urma apa se intoarce acasa, tasnesc afara, dezvelindu-si chipurile. Minunatii si lectii despre viata pe care nu le-ar fi invatat niciodata la scoala. Adevaruri pe care ar fi trebuit sa le stie toata lumea si totusi, desi expuse in vazul tuturor, pareau sa ramana tainice, precum semintele.

Volumul uzat de poezii ramas de la mamica Kyei, manualele scolare uzate ale lui Tate, erau hrana cea mai apreciata de adolescenta insetata de cunoastere, care le devora ascultand sfatul baiatului: “- n-ai grija, de fiecare data cand citesti o sa pricepi cate un pic mai mult

Kya are cincisprezece ani, paseste speriata in viata de femeie, plina de schimbari interioare si exterioare, insa ii sunt alaturi si Saltaretu’ si Mabel si Tate. Kya si Tate, copii ramasi de timpuriu fara mama alaturi, simt primii muguri ai sentimentului iubirii… primul sarut… “si, (Kya), pentru prima oara in viata isi simti inima plina.”

Aniversarea zilei ei de nastere, alaturi de Tate , “cu un tort de cofetarie, etajat, inalt ca o cutie de palarii si decorat cu scoici de glazura roz (…) Nu-i mai urase nimeni la multi ani decand plecase mamica. Nu-i mai daduse nimeni, niciodata, o prajitura cumparata de la pravalie, cu numele sau pe ea. Nu primise niciodata daruri in ambalaj adevarat, cu funde.”

Tate e un baiat bun, curat la suflet, incercat de viata, este de incredere, studios, aplecat catre vietatile din balta si care a aplicat pentru facultate, dornic sa-si ia o diploma in stiinte, in biologie. In curand va pleca la Chapel Hill, la facultate. Ramas bun si promisiuni de intoarcere cat de repede – chiar de 4 iulie. Dar Kya l-a asteptat in zadar pe Tate. “Laguna mirosea a moarte (…) in zadar incerca sa auda zumzetul unei barci urcand pe canal sau pe vreun estuar departat”.

Zadarnicile chinuri ale dragostei. Kya – un suflet insetat de alt suflet langa ea. O noua tradare, inca o pierdere.

Isi fagadui, de undeva din strafunduri, sa nu se mai increada si sa nu mai iubeasca pe nimeni, niciodata.” Pentru ca “nevoia de alti oameni se termina cu durere”. Mai intai surorile si fratele mai mare, apoi mama, fratele urmator, tata… si in final… Tate.

O lectie dura de viata. Inca una! Greu de suportat.

Dar Kya are o chemare, un scop, asa incat

Viata ei incepu iarasi sa aiba o noima: barca, strans esantioane, pictat (…) colectia ei capata maturitate, fu catalogata metodic dupa ordine si specii, dupa ani, potrivit uzurii oaselor; dupa marime, dupa lungimea penelor sau dupa cele mai fragile nuante verzui. Stiinta si arta se impleteau, imprumutandu-si putere una alteia, culorile, lumina, speciile, viata alcatuiau, o tesatura maiastra de cunoastere si frumusete care-i umplea cu totul casuta. Lumea ei. Crestea cu ele – butucul pe care se inalta vita – singura, dar tinand laolalta toate aceste minuni.

Dar, pe masura ce ii sporea colectia, ii sporea si singuratatea. In piept ii salasuia o durere mare cat inima. Si nimic n-o putea domoli. Nici pescarusii, nici splendoarea asfintitului, nici cea mai rara dintre scoici.

Trecu un an. Singuratatea deveni mai cuprinzatoare decat putea indura. Tanjea dupa vocea cuiva, dupa o prezenta, dupa o atingere, dar si mai mult voia sa-si apere inima.”

Si trecura anii…  Atata putere si totusi, atata durere!

Suntem deja in anul 1963, Kya are 19 ani, e frumoasa si atat de singura incat platosa ei devine vulnerabila. Traind intr-o comuniune atat de stransa cu natura, stie ca aceasta isi cere drepturile. Intr-un grup de tineri, fete si baieti, aceeasi intalniti cu ani in urma, il revede pe Chase. “Il urmari, mai ales pe el, pana pe tarm. Mintea ei se uita intr-o directie, iar dorinta intr-alta. Cu trupul il privea pe Chase Andrews, nu cu mintea.”

Desi “viata o facuse expert in inghesuirea simtamintelor in spatii de depozitare limitate (…) singuratatea are o busola a ei. Asa ca se duse in cautarea lui, pe plaja, si-n urmatoarea zi. Si in ziua de dupa.”

Precum un fluture in cautarea flacarii inselatoare a lumanarii… precum un licurici “usor de pacalit” in capcana “ochilor albastri, ca de gheata”. Caci de gheata este si sufletul masculului Chase.

Daca Tate renuntase la iubirea pentru Kya, pentru a-si implini chemarea catre constructia sa intelectuala si profesionala, pradatorul-june Chase actioneaza ca un sarpe care isi hipnotizeaza prada, cu rabdare, cu viclenie, fara scrupule.

Kya insa, nu este o prada slaba si lipsita de discernamant. Este atenta si realista; “Stia ca Chase alesese sa nu se duca la facultate si in schimb sa lucreze pentru tatal lui. Era bine-stiut in orasel, se distingea de ceilalti ca un curcan printre curci. Si undeva, in sinea ei, Kya se temea ca nu cumva sa fie si ea o cochilie de pe plaja, o curiozitate pe care-o invarti o data in maini si o lepezi la loc pe nisip/ (…) Daduse o sansa iubirii; acum nu mai voia decat sa umple spatiile goale. Sa-si domoleasca singuratatea si sa-si usureze inima.”

Nadajduise si ea sa fie cu cineva, sa fie dorita, sa fie atinsa. Insa mainile acelea grabite voisera doar sa apuce, nu sa imparta, ori sa ofere.”

Pana la urma, vorbim – si Kya invata si intelege – nu despre “partea intunecata a naturii”, ci despre “cai ingenioase de a se perpetua (specia) cu orice pret”. Si omul face parte dintre speciile din natura, insa omul=Chase, trebuie – si e hotarat – sa ramana aliniat si aliat cu cei de-o seama cu el, din lumea lui… Kya este doar obiectul de care se foloseste cat timp ii satisface orgoliul si nu il incomodeaza. Iar Kya stie ca cel mai sarac atribut al lui Chase este sufletul. Dar momeala e acolo, la nasul ei… promisiunea casatoriei. Pe de o parte momeala, pe de cealalta “ frica. Frica de a sti ca avea sa fie iarasi singura. Probabil pentru totdeauna. O condamnare pe viata.”

Tradarea lui Chase – desi intuita, este o noua lovitura pentru Kya. “Stia ca nu pe Chase il jeleste, ci ca plange o viata definita de respingeri (…) Trebuie sa-mi duc singura viata (…) Stiu de o groaza de timp ca oamenii nu raman langa mine”,

O raza de lumina in aceasta durere… aparitia in peisaj a fratelui Jodie, cel ce “o invatase despre cocori si libelule”. Iar reintalnirea lor e intermediata de aparitia primei lucrari a Kyei, o editura preluand aceasta sarcina soldata cu un real succes. “Scoicile de mare de pe coasta estica” de Catherine Danielle Clark. Un real prieten, editorul  Robert Foster. Prima lucrare dintr-un lung sir de realizari.

Tradarea lui Chase, “Sa facem curatenie in inima / Sa punem la pastrare Iubirea / Nu ne mai face trebuinta / Pana-n Vesnicie” (Emily Dickinson) …

“Cine hotaraste vremea mortii?”

Precum in fiecare pagina a acestui roman tulburator, amestec sclipitor de dureri, sperante, intelepciune si simbioza cu toate elementele si fapturile biosferei in mijlocul careia se petrece actiunea,  autoarea reuseste o rezolvare a povestii, valabila atat pentru mintea, cat si pentru sufletul cititorului.

Delia Owens ne impartaseste  taine emotionante de dincolo de bine si de rau, de dincolo de moarte, de la o faptura care “mare parte din ce stia invatase din salbaticie. Natura o hranise, o educase si o protejase cand nimeni altcineva n-ar si facut-o (…) Devotamentul lui Tate o convinse in cele din urma ca dragostea oamenilor e mai mult decat ciudatele competitii pentru imperechere ale lighioanelor baltii, dar viata o invatase si ca stravechile gene dedicate supravietuirii inca persista sub forme indezirabile printre serpuirile si contorsiunile codului genetic uman”.

Citesc mult si de foarte multa vreme… si de fiecare data cand am emotia speciala a unei lecturi precum acest “Acolo unde canta racii”, ma simt binecuvantata. Sentiment pe care il doresc cat mai multor cititori.

Astept cu nerabdare ecranizarea promisa, producatoare fiind Reese Wintherspoon, in speranta ca si filmul va reusi sa transmita emotie, frumusete si “lectii de viata” precum acest roman, debut in beletristica al autoarei, despre a carei pregatire profesionala si cariera puteti sa va informati de pe site-ul Delia Owens.

Vreau sa inchei cu cateva cuvinte dintr-o scena de mare sensibilitate, din ultimele pagini ale romanului:

Tate, la mormantul tatalui sau, isi aminteste cum definea acesta barbatul: “cineva care-si poate ingadui sa planga, care simte poezia si opera in suflet si care face tot ce e necesar ca sa apere o femeie”. Si vizita lui Tate la cimitir se incheie cu asezarea unui picup cu baterii langa mormant si vocea de argint a Milizei Korjus inaltandu-se de pe placa de vinil, printre copaci.

Si ca o concluzie finala, ma gandesc ca avem fiecare nevoie sa ne retragem uneori intr-un loc ca acela “unde canta racii”.

Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Candva la Baneasa, de Alexandru Grigorescu

Delia Marc

3+1, de Bogdan Hrib

Jovi Ene

“M-am născut singur, am rămas singur… Sunt Singular”: AG Weinberger, The Jewish Troubadour

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult