Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (6-12 decembrie 2010)

Pe blogul sau Memorie, libertate, moderatie, Valentin Tismaneanu abandoneaza pentru un moment polemicile politice si disputele istorice si relateaza impresii de la Festivalul de Film romanesc „A New Beginning” desfasurat recent la New York cu participarea unor regizori, actori si scritici de film romani.

Un incitant dialog intre Alex. Leo Serban si Andrei Gorzo apare in Dilema Veche sub titlul ‘Critica de stînga faţă cu „reacţiunea” din cinema.

Blogul Angelei Furtuna anunta expozitia ‘Eikon Symbolon Eidolon’ – Expozitie – Instalatie de Icoane a parintelui Emilian A. Gavrilean.

Pe Biblioteca Babel un interesant articol se ocupa de subiectul ‘Cum sa faci o lansare de carte’.

Pe bookblog.ro Alice Teodorescu isi prezinta impresiile la citirea sau recitirea ‘Principelui’ lui Eugen Barbu, editia 1977 in Biblioteca pentru Toti. Nu stiu daca romanul lui Eugen Barbu a fost reeditat recent, dar cred ca o editie publicata la sfarsitul lui 2010 ar trebui sa beneficieze de o  reevaluare critica si o punere in context, cartea declansand in epoca (prima editie a iesit in 1969) unul dintre cele mai rasunatoare scandaluri literare datorita acuzatiilor de plagiat.

Cornel Chiriac

In Jurnalul Alex Revenco semnaleaza aparitia cartii „Metronom – o emisiune de Cornel Chiriac” scrisă de Mircea Udrescu, de fapt a doua carte a autorului dedicata celui care de la Europa Libera a educat generatia mea in muzica si in libertate. Sper sa primesc in curand cartea si sa o pot recenza si pentru Filme-carti.ro.

In ‘Revista 22’, Andrei Oisteanu publica fragmente din jurnalul sau care marcheaza 30 de ani de la asasinarea lui John Lennon.

In ‘Observatorul Cultural’, Carmen Musat comenteaza pe marginea nostalgiei pentru miscarile de extrema dreapta din perioada interbelica cu observatii declansate de recentul interviu televizat in emisiunea Eugeniei Voda cu Ion Cristoiu. Este mentionat aici si Mihail Sebastian cu ‘Jurnalul’ sau – Sebastian va fi unul dintre primii scriitori caruia ii vom dedica un nou ciclu de articole sub genericul ‘Scriitorul saptamanii’.

(Dan)

Interesanta si de suflet ideea celor de la raluk.ro, care vin cu clasament al celor 10 titluri de carti ce pot fi oferite/primite in dar de sarbatori, iar doua dintre propuneri mi-au starnit interesul. O carte pe care am citit-o cu ani in urma si face parte din lungul sir de volume Stephen King din biblioteca mea: “Jocul lui Gerald, de Stephen King. Ed. Nemira – pentru iubitorii genului horror, Stephen King reuseste inca o data sa bage spaima in cititori. Un roman cu doar 3 personaje (asta daca includem mortul din primele pagini!), a carui actiune se petrece intr-o singura camera, si care se joaca atat de bine cu psihicul nostru incat veti dori sa dormiti cu lumina aprinsa”.

Si o carte pe care imi propun sa o citesc cat de curand: Casa spiritelor, de Isabel Allende. Ed. Humanitas – am citit romanul dupa ce am vizionat filmul (cu Meryl Streep, Antonio Banderas si Winona Rider) si nu as putea spune care este mai bun. Cert este ca Isabel Allende ma uimeste de fiecare data, iar Casa Spiritelor este un roman excelent cu personaje si situatii memorabile. Allende este o scriitoare chiliana care mai are multe de spus!

MyMagicStar vine cu un anunt important pentru amatorii si iubitorii originalei GORRILAZ. Si iata ce ne aflam de la ei: „Dupa cum anunta Damon Albarn in noiembrie, cei de la Gorillaz vor face un cadou special fanilor de acest Craciun, urmand sa lanseze noul lor album. In Ajunul Craciunului va fi prezentat un videoclip, iar ziua urmatoare, pastrand spiritul Craciunului, intreg albumul va putea fi downloadat gratuit de pe site-ul oficial al trupei britanice. Albumul a fost inregistrat in intregime pe ipad in timpul turneului sustinut in perioada precedenta de Gorillaz. Dupa spusele lui Albarn, piesele au o influenta americana puternica, departandu-se astfel si mai mult de perioada cand acesta era membru in trupa Blur. Pana de Craciun, prin Advent Calendar, Gorillaz  pune la dispozitia fanilor mai multe bunatati (walpapere, video-uri) in fiecare zi.”

Ion Vianu

De la bookblog.ro am citit cu mult interes recenzia volumului „Amor intellectualis. Romanul unei educatii” al lui Ion Vianu, aparut la editura Polirom in anul 2010” si din care citam cuvintele Mihaelei Butnaru: „Cartea lui Ion Vianu este o intoarcere in copilaria si tineretea sa, cu ochii adultului care vede tabloul intreg. E cartea unui om care nu priveste inapoi cu manie catre anii ‘40-’50, perioada care a insemnat o schimbare dramatica pentru multi oameni. Totusi, au fost si anii formarii generatiei autorului, ani de crestere si dezvoltare. Am apreciat nuantarea povestii pe care o spune Ion Vianu, reconstituirea amintirilor, luciditatea. Apare un paradox in rememorarea anilor in care s-a instaurat comunismul: pe de-o parte, este vorba de distrugere si intensa propaganda, pe de alta parte, este vorba de supravietuirea valorilor unei lumi care inca mai crede in ea insasi. <Cum sa crezi, crescuti în spiritul onestitatii, ca binele nu va invinge?> Cum sa crezi, cand ai cunoscut eleganta comportamentului, devotamentul, caldura umana, ca grobianismul si teroarea vor face regulile? Ce te poate ajuta sa faci fata distrugerii, daca nu valorile solide învatate in familie si apreciate pana atunci? Asta pare a fi drama pe care Ion Vianu o scrie cu eleganta, fara patima acuzatoare: ce se intampla cand ceea ce stii ca e bun si drept nu-ti foloseste in fata unei lumi intoarse pe dos.

(Delia)

Radu Naum este un comentator sportiv pe care l-am apreciat intotdeauna. Ultimul sau articol pe care l-am citit pe Liternet ma face sa il apreciez si mai mult pentru ca, in recenzia unui film romanesc – Portretul luptatorului la tinerete – apeleaza la propriile sentimente decat la o critica propriu-zisa: „O soluţie ar fi să renunţăm la critica de film în acest caz şi să încercăm o critică a propriilor sentimente dinaintea acestei pelicule. Recunosc, e o metodă personală, care nu le respinge în nici un fel pe cele demolatoare „pe text”. Cele care susţin că scenariul e „subţire”. Exact. E subţire. Exact ca scenariul naţiei noastre.”

Solutia cartilor electronice este din ce in ce mai discutata, fiind o posibilitate demna de luat in calcul de cei comozi sau de cei care nu au mereu timpul si locul necesar pentru a citi o carte obisnuita. M-am gandit si eu deseori la acest lucru, i-am admirat pe cei care scoteau dispozitive de citit electornic din geanta. De aceea, articolul lui Micawber despre readerele pentru iPad este binevenit si foarte interesant.

The Club of Serial Readers ne semnaleaza ca in 2011 va aparea un volum care va reuni scrisorile de dragoste ale lui Vladimir Nabokov: „O editura americana va dezvalui anul viitor o ipostaza intima a celebrului scriitor de origine rusa – cea de autor de scrisori de dragoste. Acestea vor aparea in volum, la prestigioasa editura Knopf, sub titlul „Letters to Vera“ („Scrisori catre Vera“).”

(Jovi)

Contributori: Dan, Delia, Jovi

Articole similare

Sorgul rosu, de Mo Yan

Dan Romascanu

Vieți paralele: Biblioteca de la Miezul Nopții, de Matt Haig

Dan Romascanu

“Dincolo de limite”, dar si “Trecutul pandeste dincolo de usile inchise”: Dovlatov (2018)

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult