Stiri

Nichita Stănescu – 80 de ani de la naștere. Expoziție omagială

afisNichitaStanescuUna dintre liniile directoare majore privind promovarea României culturale, pe care este structurată strategia cadru a Institutului Cultural Român în anul 2013, este cea care valorizează creativitatea românească.

Aniversările şi comemorările semnificative ale acestui an, din perspectiva promovării însemnătăţii creaţiei unor personalităţi ale culturii române în contextul patrimoniul creativ universal, îi aduce în prim plan pe scriitorul Nichita Stănescu, pe pionierul aviaţiei Aurel Vlaicu, pe artista Maria Tănase şi pe compozitorul Constantin Silvestri. Având în vedere cele de mai sus, Institutul Cultural Român consideră necesară iniţierea unei serii de evocări,  prezentări şi contextualizări ale personalităţii şi creaţiei acestora în cadrul unor acţiuni de promovare concertată, desfăşurate simultan în întreaga reţea a Institutelor culturale ale României în străinătate.

Primul eveniment propus de ICR în această serie este celebrarea a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, eveniment care va fi marcat în toate filialele ICR, din ţară şi străinătate.

Cu această ocazie, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui expoziţia omagială “Nichita Stănescu- 80 de ani de la naştere”. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 10 aprilie – 10 mai 2013, de luni până vineri, între orele 10:00 – 15:00. Aceasta cuprinde lucrări de grafică semnate de Mircia Dumitrescu, însoţite de versurile lui Nichita Stănescu traduse în limba ebraică de Simon Haran.

De asemenea, studenţii cursului de limba română, nivel avansat, organizat de ICR Tel Aviv vor discuta, în cadrul următoarelor întâlniri, despre opera lirică a poetului şi vor analiza din punct de vedere lingvistic câteva dintre cele mai importante lucrări ale acestuia.

nichita1Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 aprilie 2013, ora 17.00, la sediul ICR Tel Aviv şi va fi urmat de o seară literară dedicată creaţiei lirice a poetului.

Programul include:
• Cuvânt introductiv: dr. Gina Pană, director ICR Tel Aviv
• Comunicare despre personalitatea marcantă a poetului, locul ocupat de creaţia sa lirică în literatura română şi stadiul actual al traducerilor: Dr. Florenţa Simion, reprezentantă a Institutului Limbii Române şi lector asociat la Universitatea din Tel Aviv- Secţia de Limbă Română
• Lectură bilingvă (română-ebraică) de poezie Nichita Stănescu

Opera lirică a lui Nichita Stănescu este recunoscută a fi una extrem de originală, profundă şi cu impact major asupra publicului cititor român şi nu numai, mărturie stând şi cele două prestigioase premii internationale: 1975 – Premiul Internaţional „Gottfried von Herder” şi 1982 – Premiul „Cununa de aur” a Festivalului internaţional de poezie de la Struga (Macedonia iugoslavă). Printre cele mai cunoscute volume de versuri ale poetului se numără: „Sensul iubirii“, „O viziune a sentimentelor“, “Dreptul la timp”, „11 elegii“, „Roşu vertical“, „Oul şi sfera“, „Laus Ptolemaei“, „Necuvintele“, „În dulcele stil clasic“ şi „Epica Magna“.

Articole similare

Întâlnire cu traducătorii colecției Ficțiune Fără Frontiere

Jovi Ene

Programul Zilelor Filmului German, ediția a X-a

Jovi Ene

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Gândește ca un artist”, de Will Gompertz, oferite de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult