Stiri

Lansare la Targul International Gaudeamus

Am primit de la autor – cunoscut critic de cinema, urmatoarea invitatie, pe care v-o transmitem si dumneavoastra, cititorilor acestui blog:

“Am onoarea şi plăcerea să vă invit la lansarea noii mele cărţi, “O istorie subiectivă a tranziţei filmice”, cu subtitlul “Al Patrulea Val, restauraţia mediocrată şi refondarea cinema-ului românesc”, volumul 1.

Lansarea va avea loc la Tîrgul Gaudeamus.- Romexpo, pavilionul cel mare, arena centrală, primul stand din dreapta de la intrare, al Editurii Paralela 45, în ziua de vineri, 25 noiembrie, orele 18. 

Actriţa Maria Dinulescu şi actorul Vlad Ivanov vor susţine un dialog sui generis cu citate din carte, iar – dintr-o listă încă deschisă de vorbitori – tineri cineaşti (nu ştiu dacă şi un critic de film), un tînăr istoric şi subsemnatul vom rosti scurte alocuţiuni.
În prealabil sau/şi în încheiere, voi avea privilegiul de a înmîna exemplare din carte cu dedicaţii, voi scrie şi subsemna pe loc dedicaţii pe alte exemplare gratuite, participantelor/participanţilor (nu pot trece cu vederea tocmai predominanta de gen a breslei) pe care le/îi cunosc personal – fie şi dacă am dat o singură dată mîna, dacă le/i-am auzit punînd vreo întrebare la conferinţele de presă ori le/îi admir de la distanţă.

În programul promoţional al editurii, este prevăzută şi o sesiune Q&A-dezbatere pe marginea cărţii, precedată/urmată de distribuirea altor exemplare gratuite şi acordare de autografe, la Librăria Cărtureşti sau la Muzeul Ţăranului Român, în prima jumătate a lunii decembrie, la o dată şi oră ce vor fi anunţate ulterior.”

Autorul ne impartaseste si Ceva despre titlu, în Prefaţă (fragment)

„După speculaţiile postmoderne despre „sfîrşitul istoriei” şi implicit al practicii istoriografice, m-aş revendica de la formulele de supravieţuire a speciei, cu argumentul că textele întrunite sub această titulatură au fost publicate de-a lungul a 12 ani ai unei triple tranziţii: dintre secole, sisteme şi generaţii. O tranziţie care, dacă nu s-a încheiat, şi-a trasat deja acolada. Ceea ce articulează … articolele ca „fractali” ai unei deveniri … istorice. Cît despre subiectivitatea înscrisă în titlu (confundată de unii – deliberat? – cu subiectivismul ori cu subiectivitatea nombrilistă, lipsită de organul criticii profesioniste valorizante şi disjunctive), au consumat prea multă cerneală iluştrii şi inegalabilii înaintaşi ai criticii şi istoriografiei mai ales literare, obligaţi să se apere de o atare „învinuire”, încît îmi permit (sînt nevoit) să fac din acest fost stigmat un soi de blazon afişat la vedere, bineînţeles fără pavăza vreunor ghilimele la … subiectivă, dar şi fără a cuteza un racord cu înalta autoreferenţialitate a postmodernilor beletristici.”

Pe coperta IV a volumului, Angelo MITCHIEVICI sintetizeaza : « O istorie subiectivă a tranziţiei filmice este cartea aşteptată, cartea care lipsea Noului Val, cel de-al Patrulea Val, al unei generaţii care a scos filmul românesc dintr-o lungă tăcere, dintr-o prelungită tranziţie. »

Articole similare

Dragoste in vremea razboiului, eveniment creat de liceeni

Jovi Ene

Ambasada Statului Israel vă invită la film: Retrospectiva Ronit Elkabetz

Jovi Ene

Top 5 filme văzute pe Netflix în mai 2019

Jovi Ene

1 comment

Delia Marc 22 noiembrie 2011 at 13:11

Dl. Valerian Sava ne informeaza ca volumul se va lansa cu o noua coperta datorata unui tînăr grafician de mare talent, Ionuţ Broştianu – de la “editura de cristal”, Paralela 45

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult