Editorial

”În fiecare zi priveşte lumea ca şi cum ai face-o pentru prima oară”: lansare de carte “Razbunarea iertarii”, de Eric-Emmanuel Schmitt

Lansarea volumului “Razbunarea iertarii” de Eric-Emmanuel Schmitt la Libraria Humanitas  de la Cismigiu

Prima mea intalnire cu Eric-Emmanuel Schmitt a fost “la doua maini”, pot sa spun. Prin anii 2010, am citit “Oscar si tanti Roz si am vazut filmul “Domnul Ibrahim si florile Coranului”, cu magistralul Omar Sharif. A fost cuvantul scris si a fost cuvantul rostit. Si am fost subjugata, in concordanta cu ideea exprimata de acest citat “Dumnezeu are un fel special de a-i vizita pe oameni. El ii viziteaza in gand. In spirit.” Schmitt a devenit pentru mine un fel de Dumnezeu al carui cuvant ma viziteaza in ganduri si a carui perspectiva asupra omului si a lumii ma viziteaza in spirit. De atunci ma leaga un fir nevazut de fiecare dintre scrierile sale aparute in Bucurestiul meu si am avut si marea placere de a-l intalni si a-l asculta in persoana, in minunatul lacas al culturii, Ateneul Roman, in 9 decembrie 2005, la conferinţa Eric-Emmanuel Schmitt în dialog cu Marina Constantinescu, un eveniment realizat în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, unde cei doi au dialogat despre literatură, religie, muzică şi dragoste. Prilej cu care am obtinut si un autograf pe volumul “Femeia in fata oglinzii”. Dar nu orice fel de autograf, am mai spus-o, pentru ca acel “Pour Delia” a fost scris privindu-ma atent si adanc in ochi.

De neuitat!

Un nou volum de nuvele a vazut lumina tiparului la Editura Humanitas Fiction in “seria de autor” coordonata de catre Denisa Comanescu, in traducerea din franceza (si note) apartinand lui Laurentiu Malomfălean – ”Razbunarea iertarii”.

A fost foarte multa lume la aceasta lansare – miercuri 20 februarie 2019 – si auzeam o singura respiratie in sala, a publicului. Public venit in librarie, sanctuarul cartii, pentru inca o carte minunata a lui Eric-Emmanuel Schmitt.

Un buchet de patru nuvele, o experienta repetata a scriitorului, care ne impartaseste in timp ca: «Nuvela este un roman epurat, un roman redus la esential. Acest gen litarar nu iarta tradarea ». Sunt cuvintele autorului, exprimate in «Jurnal de scriitura», jurnal care inchide emotionant volumul «Concert in memoria unui inger» (scris in 2010 si aparut la noi in 2012), cu explicatia «Mi-am facut un obicei sa includ in a doua editie a cartilor mele jurnalul de scriitura care le-a insotit si am descoperit ca cititorii ii apreciau continutul. Pentru prima oara adaug aceste pagini primei editii. Este vorba despre fragmente referitoare la cartea pe care tocmai o scriam.»

Au prezentat cartea “Razbunarea iertarii” Chris Simion – Mercurian, regizoare, Cristina Stănciulescu și Horea Ghibuțiu – jurnaliști, actrița Marcela Motoc pigmentand interventiile acestora cu  câteva fragmente citite exact din acele nuvele la care s-au referit mai apasat vorbitorii. Moderatorul întâlnirii a fost Raluca Popescu, redactor-șef Humanitas Fiction.

Ideea generala cuprinsa in expunerile fiecaruia dintre vorbitori a fost aceea a oximoronului, a acestei figuri de stil subtila, care alatura, asociaza in mod paradoxal, doi termeni aparent incompatibili: “razbunare” si “iertare”… “razbunarea iertarii”.

Si fiecare dintre vorbitori, referindu-se cu aplicatie la cate una dintre cele patru nuvele, a exprimat cam ceea ce am observat si eu (scriind in recenzia la “Concert in memoria unui inger”) si anume ca Schmitt leaga printr-un fir rosu mesajul nuvelelor sale dintr-un volum: “Mesaj profund uman, reflectat ideatic in sensuri religioase, psihologice si filozofice. Ne nastem buni, ne nastem rai, sau ne nastem deopotriva buni si rai, in anumite momente ale vietii urmand cararea gresita, dar rascumparandu-ne. Redescoperirea drumului drept, acceptat deopotriva moral si etic de catre societate si de catre sinele personajelor, asumarea si recunoasterea greselii, reprezinta un demers cu subtile si complexe transformari psihologice»

Emotionanta, fascinanta si atat de neasteptata «razbunarea iertarii » asupra lui Werner von Breslau, personajul nuvelei «Deseneaza-mi un avion»! Subliniaza si Marcela Motoc, dar si Raluca Popescu… tema «Micului Print» – mereu si mereu prezenta la Eric-Emmanuel Schmitt.

Emotionante, fascinante si de mare simtire si sinceritate cuvintele regizoarei Chris Simion Mercurian, care constata ca atata lume prezenta in librarie reprezinta dovada unei rezonante comune la scrierile lui Schmitt. Si continua cu povestea propriei rezonante, ajunsa aproape dependenta… incepand cu urcarea pe scena a dramatizarii la «Oscar si tanti Roz» (performanta cu indelunga rezonanta la public – vorbim de rezonanta, nu?), continuata cu «Domnul Ibrahim si florile din Coran». Povestind apoi regizoarea despre multele, dar multele e-mailuri trimise catre Eric-Emmanuel Schmitt – toate ramase fara raspuns. Apoi despre «alinierea astrelor», adica despre faptul ca ajungand pentru o singura zi la Paris (o intalnire cu Pascal Bruckner) si ajungand la Theatre Rive-Gauche (teatrul scriitorului-regizor Schmitt, infiintat de acesta – cu un imens credit de 3 milioane de Euro – pentru a-si pune in scena textele refuzate cu neintelegere si parcimonie de alte teatre), trimite lui Schmitt un bilet in sala de repetitii si obtine 20 de minute pretioase de intalnire si discutie face-to-face cu acesta. Si nu din economia de timp a scriitorului-regizor, ci pentru ca, asa cum spuneam, «s-au aliniat astrele». Schmitt se afla si el la Paris in acea zi, numai pentru o zi! Regizoarea romanca venise din Romania la Paris pentru o zi, regizorul franco-belgian venise din Belgia la Paris pentru o zi. Acea zi binecuvantata!. Timpul are uneori semnificatii speciale! Cele doua personaje, Chris Simion Mercurian si Eric-Emmanuel Schmitt si-au descoperit reperele comune, simtirea comuna… Schmitt a fost astfel in sala la premiera de la Teatrul Metropolis, al celui de-al treilea proiect «Schmitt», al regizoarei, «Copilul lui Noe». Credeti ca se va opri Chris Simion? Va pune punct «adictiei Schmitt» ? Ar fi vrut ea, insa nuvela «Surorile Barbarin» nu-i da pace 🙂 . Castigul va fi al nostru, al iubitorilor de teatru bun! Asteptam!

Jurnalista Cristina Stănciulescu ne-a povestit despre cum s-a apropiat ea de Dumnezeu, avand cu acesta in prealabil, o corespondenta speciala, adresandu-i-se in scris si apoi vorbind cu ea insasi, cu Eul sau. Si-a continuat apoi cuvantul, vorbind despre “iertare”, un act care reprezinta din punct de vedere psihologic si filozofic un abandon, o atitudine greu de asumat, spre deosebire de “razbunare”, care are gust, un gust bun care il multumeste pe cel ce practica acest act. Insa finalurile neasteptate ale acestor povestiri-nuvele i-au revelat faptul ca exista si o alta dimensiune a iertarii, exista o putere a razbunarii prin iertare si iubire. In nuvela “Razbunarea iertarii”, femeia-mama il intoarce la umanitate pe criminalul care ii luase viata fiicei sale (si multe alte vieti nevinovate), prin iertare. Prin aceasta iertare, criminalul se umanizeaza si invata – la randul sau – ce inseamna suferinta.”Iertarea de sine si a celuilalt”. Ce este mai greu de suportat pentru un om?

La randul sau, jurnalistul Horea Ghibuțiu a avut o abordare interesanta a nuvelelor cuprinse in volumul de fata, referindu-se in mod special la “Surorile Barbarin”. Jurnalistul s-a referit la problema alegerii numelor pentru copiii ce se nasc intr-o familie, despre responsabilitatea parintilor in fata abordarii acestei sarcini. De curand chiar am discutat intr-o conferinta despre normele si recomandarile alegerii numelor in iudaism, foarte complexa si interesanta tema. Horea Ghibuțiu a sesizat – cu aplecare asupra nuvelei lui Schmitt – faptul ca numele influenteaza (sau pot influenta) traiectoria vietii unei persoane, pot reprezenta consecintele faptelor sale si pot determina in bine sau in rau caracterul acestei persoane. Si influenta schimbarea destinului ei.

Abia astept sa vina randul lecturii acestei proaspete aparitii la Editura Humanitas Fiction, dupa ce, de curand, m-am desfatat cu volumele “Adolf H. Doua vieti” si “Omul care vedea dincolo de chipuri”.

Am avut parte de o seara minunata, printre carti si iubitori de literatura de calitate si parca undeva, intr-un colt al librariei Humanitas de la Cismigiu, zambeau fin Eric-Emmanuel Schmitt si personajul sau minunat, Monsieur Ibrahim, cu ale lui cuvinte: “Sufletul omului e o pasare inchisa in colivia trupului”. Ibrahim (recte Eric-Emmanuel Schmitt) ne invata cum sa eliberam pasarea sufletului, in comun accord cu intimitatea trupului nostrum.

Si nu uitati ce ne impartaseste autorul:”În ciuda a ceea ce se crede, o carte de povestiri este o carte adevărată, cu o temă şi o formă. Povestirile au o autonomie care le permite să fie citite separat, dar fac parte dintr-un proiect global, cu un început, un mijloc şi un final. Ideea cărţii precedă nuvelele, ea convoacă şi creează nuvelele în imaginaţia mea (…) Nu alcătuiesc un buchet din flori de ici-colo, caut florile în funcţie de buchet“ – Tot din Concert în memoria unui înger.

Si ca bonus, iata cateva linkuri utile pentru a vi-l aduce mai aproape pe Eric-Emmanuel Schmitt: 

Articole similare

Cele mai vândute 80 de cărți Penguin ale tuturor timpurilor [infografic]

Jovi Ene

Un beau dimanche (2013)

Delia Marc

Capcana sclaviei moderne: ”Trenul din Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu”, de Boualem Sansal

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult