Concert in memoria unui inger, de Eric-Emmanuel Schmitt
Concerto à la mémoire d’un ange
Editura Humanitas Fiction – 2012
Traducere din limba franceza de Simona Brînzaru
In virtutea faptului ca, din clipa in care l-am descoperit pe Eric-Emmanuel Schmitt, am devenit o admiratoare a scriituri sale (primul volum pe care l-am citit a fost Monsieur Ibrahim si florile Coranului – dupa ce am vazut superbul film omonim al lui Francois Dupeyron cu Omar Sharif), dar si pentru ca nuvela – ca gen literar – este o piatra de baza a preferintelor mele (inca din vremuri imemoriale, adica din scoala 🙂 ), spun ca m-am bucurat sa primesc – spre recenzare – acest volum, prin bunavointa Libris.ro.
« Nuvela este un roman epurat, un roman redus la esential. Acest gen literar nu iarta tradarea ». Sunt cuvintele autorului, exprimate in « Jurnal de scriitura », jurnal care inchide emotionant acest volum, cu explicatia « Mi-am facut un obicei sa includ in a doua editie a cartilor mele jurnalul de scriitura care le-a insotit si am descoperit ca cititorii ii apreciau continutul. Pentru prima oara adaug aceste pagini primei editii. Este vorba despre fragmente referitoare la cartea pe care tocmai o scriam. »
In primul rand – titlul incitant al acestui buchet care aduna laolalta patru nuvele legate de firul rosu al unui mesaj comun. Mesaj profund uman, reflectat ideatic in sensuri religioase, psihologice si filozofice. Ne nastem buni, ne nastem rai sau ne nastem deopotriva buni si rai, in anumite momente ale vietii urmand cararea gresita, dar rascumparandu-ne. Redescoperirea drumului drept, acceptat deopotriva moral si etic de catre societate si de catre sinele personajelor, asumarea si recunoasterea greselii, reprezinta un demers cu subtile si complexe transformari psihologice.
Titlul volumului, revelat de cea de-a doua nuvela « Concert in memoria unui inger », face referire la concertul pentru vioara al lui Alban Berg, compus in anul 1935 si interpretat pentru prima data in 1936 de catre Louis Krasner (cunoscut pentru interesul sau in trasmiterea muzicii contemporane dodecafonice a lui Berg si Schoenberg), sub bagheta lui Hermann Scherchen. Pentru edificare, iata concertul in interpretarea lui Itzak Perlman cu Boston Symphony Orchestra.
Probabil ca autorul a reunit aceste scrieri sub mantia titlului ales si din marea sa afinitate pentru muzica, caci spune in nuvela omonina ca « Sunetele concertului « In memoria unui inger » se inaltau printre copaci pentru a se alatura cerului, cetii tropicale, trilurilor de pasari, norilor pufosi. Axel nu interpreta bucata muzicala, o traia ; inventa melodia ; schimba starile sufletesti, accelerarile, incetinirile de ritm ii apartineau, antrenand orchestra cu ele, creand, de la o secunda la alta, un cant modelat de degetele sale pentru a exprima gandirea. Vioara se transforma intr-o voce, o voce care tanguieste, ezita, isi recapata fermitatea, se incordeaza ».
Memoria unui inger, in mesajul lui Schmitt il reprezinta Sfanta Rita, cea haruita intru devotiune drept “Sfanta imposibilitatilor”, cea care reintoarce miraculos “gresitii” pe drumul bun, salvandu-i de pe buza prapastiei morale.
Daca in « Criminala » (cea mai bogat argumentata nuvela a volumului, convingatoare si cu valente cinematografice puternice) demersul pocaintei prin asumarea vinei este ratat, iar in final eroina, Marie Maurestier « a stiut imediat cum avea sa-si petreaca anii ce vor veni ; isi va ingriji gradina, isi va hrani pisica, va merge mai rar la liturghie si va tacea pana la moarte », este pentru ca fundamentarea in mentalul acesteia a recunoasterii greselilor este stramba. Personajul isi recunoaste crimele in confesiuni fata de tanarul preot. « Se innebunea dupa aceste nuante : in timp ce ani de zile trebuise sa se limiteze la versiunea nevinovata, explorarea versiunii vinovata ii permitea sa sesizeze complexitatea comportamentului sau, nesfarsitele irizari ale intentiilor sale ; Marie era fericita sa se descopere atat de bogata, de diversa, de profunda… Ii fusese daruita o calitate suplimentara : nu numai ca exercitase un drept de viata si de moarte asupra oamenilor, dar acum exercita un drept al adevarului asupra actelor sale, rascolind, reexaminand, distrugand clisee, ca o romanciera. » Insa premizele pentru care « abandonandu-se, Marie se odihnea in sufletul sau », premizele pentru care din diavol voia sa devina un inger, sunt gresite. Sfanta Rita nu poate face minuni cu sufletul si mintea oricarui om. Imposibilul face parte din viata.
Cea de-a doua nuvela, « Intoarcerea », mai putin dramatica si mai mult aplecata catre mesajul sperantei si al descoperirii intoarcerii catre familie, nu mi-a lasat o impresie deosebita, din pacate, cu exceptia unui superb exercitiu descriptiv al toamnei, in consonanta cu aceste zile de la noi ; « Pe uscat, toamna era in toata splendoarea ei dupa o vara secetoasa ; arborii pareau in flacari datorita tonurilor vii de galben si de portocaliu ; frunzele mureau sublim ca si cum, prin aceste culori intense, multumeau si restituiau in ultimele clipe de viata surplusul lor de soare ».
Ca si « Criminala », si cea de-a treia nuvela din carte are valente cinematografice. « Concert pentru un inger » reuneste destinele a doi tineri muzicieni, Axel si Chris, sub umbrela parabolei biblice a lui Cain si Abel, dar in ideea ca « orice om este responsabil fata de alt om, fata de fratele lui, fata de ceilalti. Sa ucizi inseamna sa uiti asta. Sa fii violent inseamna sa uiti acest lucru ».. Si in ideea ca in viata, daca semeni vant, culegi furtuna. Si punand intrebarea « Cand devenim cei care trebuie sa fim ? In tinerete sau mai tarziu ? » Si cand si de ce un om bun se transforma in gunoi – si reciproca ! Un copil bun, un inger, poate ajunge un monstru, un damnat, un inger decazut si reciproca ! Schmitt ne pune aici, cu mare stiinta a dozarii, problema mantuirii. Care este drumul urcarii la suprafata ! Cum poti « sa eviti sa fii propria victima « ! Raspunsul este : doar salvandu-l pe celalalt, te salvezi pe tine !
Un demers subtil, inteligent si puternic sustinut prin ritmul dezvoltat de intriga. Si asa cum spune autorul : « La douazeci de ani suntem produsul educatiei noastre, la patruzeci de ani suntem, in sfarsit, rezultatul alegerilor noastre – daca am facut alegeri in viata noastra. »
Si in fine, ultima nuvela, “O iubire la Élysée”, va las sa o descoperiti singuri, pentru ca veti avea surpriza unei emotionante povesti despre “firul secret” care coase vietile a doi oameni care s-au iubit. Iubirea si ura sunt doua fatete ale prisosului mintii si sufletului omenesc. Depinde de noi carei fatete in dam sens in viata si ii oferim loc in inima.
Si repet aprecierea ca si aceasta nuvela am citit-o vazand-o ca pe un film, un film cu Catherine Deneuve! 🙂
Patru nuvele ilustrand natura umana in ipostaze inedite.
Haideti sa il ascultam pe Eric-Emmanuel Schmitt prezentandu-si singur “Concerto à la mémoire d’un ange”.
Pe situl sau veti putea gasi impresii ale criticilor de specialitate privind aceasta carte:
1 comment