Faust (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), de J. W. Goethe
Regia: Silviu Purcărete
Distribuție: Ofelia Popii (Mephisto), Miklos Bacs (Faust)
Unul din puținele lucruri bune din liceu, în materie de învățătură, au fost cei doi ani în care am studiat literatură universală și în care, obligat, dar și de multe ori de plăcere, am citit marile opere ale literaturii din toate timpurile, de la tragediile grecești până undeva la Marcel Proust. Una dintre cărțile pe care le-am citit în acea perioadă, undeva în clasa a XII-a, a fost „Faust”-ul lui Goethe, iar confruntarea dintre Mefistofel și Faust mi-a rămas în minte mulți ani după aceea. (Sigur, e nevoie de o recitire cu mintea de acum.)
Ani mai târziu, am tot auzit ecouri despre Faust-ul lui Silviu Purcărete, iar prietenii spectatori de teatru mi-au zis că e un spectacol musai de văzut. Ba chiar am ascultat o intervenție a lui Constantin Chiriac (președinte FITS) la Vorbitorincii, în care vorbea despre Faust și despre încercările rare de a fi montat și în alte locuri din lume, de cele mai multe ori nereușite, pentru că era nevoie de o anumită scenă și de anumite decoruri.
N-am înțeles prea bine și nici n-am avut curiozitatea de a citi recenzii și prezentări, am vrut să văd totul de la fața locului și să-mi formez propria părere. Și, dacă la FITS 2025, n-am reușit să ajung în sală, de data asta am intrat și pot să dau dreptate și celor care spuneau că e un spectacol must see, și celor care spuneau că e o experiență unică, una care nu se poate replica ușor în afara ambianței și decorului de la Sala Faust de la Fabrica de cultură din Sibiu. [Dincolo de orașul Sibiu, superb, plin de cultură și de personalități, inclusiv de turiști culturali, nu mă pot abține să nu mă gândesc cât de multe orașe din România nu dețin hale dezafectate care pot fi transformate în săli multi-culturale, dar primarii n-au nici viziune, nici fonduri, ba chiar nici spectatori!]
Nu vreau să povestesc nici ceea ce a conceput Goethe, nici ceea ce a transpus în scenă Silviu Purcărete: este clar că este ceva unic, de la decoruri și o viziune a Iadului absolut electrizantă, de la zecile de figuranți până la urcarea lor în scenă, de la un mesaj bine alcătuit despre diferențele între bine și rău și ceea ce alegem, vremelnic sau definitiv, atunci când ni se oferă alternativă, fie de către forțele binelui, fie de către Mefistofel, până la transpunerea scenică a acestor forțe, de la interpretările extraordinare ale celor doi interpreți ai protagoniștilor (niciunul mai prejos decât celălalt, Ofelia Popii și Miklos Bacs sunt extraordinari) până la efectele vizuale spectaculoase care alcătuiesc treptat un tot unitar, imposibil de privit altfel decât ca un tot. În plus, e un show real, fără să ducem deloc în derizoriu acest cuvânt, și care-și poate dezvălui la fiecare vizionare un alt mesaj, alte detalii, alte surprize.
După asemenea spectacol, nu pot spune decât: FABULOS! Este o punere în scenă care trebuie văzută și revăzută, la care spectatorii pot găsi nuanțe și interpretări diferite, noi, la fiecare vizionare, dar poate produce admirație și uimire și la prima vizionare, ca în cazul nostru.
Nu sunt un spectator obișnuit al sălilor de teatru, dar sunt sigur că n-am văzut și poate nu voi vedea niciodată ceva mai magnific în materie de teatru, fabulosul FAUST al lui Purcărete! Sper doar să-l revăd, de câte ori voi putea!
(Fotografii de Gabriel Sarkadi și Mihail Nistor)
