Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (29 noiembrie – 5 decembrie 2013)

suplimentul-de-culturaÎn această săptămână, am citit din revistele Suplimentul de cultură, România literară, Timpul, 22, Dilema veche.

Suplimentul de cultură”, nr. 418/16-22 noiembrie 2013. Numărul anterior al Suplimentului de cultură are în prim plan cartea lui Adelin Petrișor, ”Țara cu un singur gras”, și despre aventura lui prin Coreea de Nord. Într-un interviu fascinant realizat de Alex Savitescu, Adelin Petrișor face următoarea constatare, cu totul adevărată: ”Televiziunea nu a educat si niciodata nu va educa oamenii. Educatia se face in cei sapte ani de acasa, se face in scoala, se face in biblioteca, la teatru, nicidecum nu se face la multiplex sau la televizor! Daca te bazezi pe educatia de mall sau de televizor, s-ar putea sa ai probleme foarte mari. Problema noastra nu e ca avem presa tabloida. Problema noastra e ca avem doar presa tabloida. Drama noastra e ca nu mai avem „presa quality“, iar cei care se intituleaza asa… Cind intri pe paginile lor de net, dai tot peste titluri de genul: „Da click si-o sa orbesti!“. Problema noastra e ca avem un public captiv, fara bani si fara prea multa cultura, care asta cere in momentul asta. Oamenii sint prinsi la televizor, pentru ca asta e cea mai ieftina distractie.”

Alex Savitescu scrie în editorialul său, ”Adelin Petrișor, totul de admirat”, tot despre Adelin Petrișor (ați ghicit!) și concluzionează: ”Cred ca v-ati dat seama ca nu este nici o urma de nostalgie in amintirile astea. Singura nostalgie pe care o poate avea astazi un fost jurnalist este aceea ca sint tot mai putini „petrisori“ in Romania. Au ramas foarte putini oameni, care inteleg ca nu poti ajunge citit, urmarit, admirat pentru ceea ce faci, daca nu fac un lucru elementar: sa stie tot timpul ca umbra sta in spatele lor si se confunda cu audienta. Iar peste asta nu poti sa sari.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 48/29 noiembrie 2013. Editorialul lui Nicolae Manolescu din această săptămână este demn de menționat. El discută despre filmul documentar al lui Pascal Plisson, ”Pe drumul școlii”. Trebuie să îl vedem și să luăm aminte cât de mult își doresc unii copii să ajungă la școală, să învețe, să devină oameni: ”Un kenyan de 12 ani și sora lui mai mică sapă o groapă în nisip ca să dea de apă și să-și spele puloverul de păr de cămilă și ghiozdanul de iută, ca să poată apuca, apoi, drumul spre școala aflată la 15 kilometri, care le ia 4 ore la dus și 4 la întors. Scriu cu cifre spre a face sacrificiul cât mai evident. Cinci copii sunt călcați în picioare în fiecare an de elefanți pe acest drum. Și tot atâția, răpiți de oameni înarmați și vânduți în Sudanul vecin.”

Gabriela Gheorghișor semnează o recenzie a romanului recent apărut ”Negru și Roșu” al lui Ioan T. Morar (despre care am scris și eu pe Filme-carti.ro). Concluzia ei este: ”Negru și Roșu este un roman despre prejudecățile rasiale, despre atrocitățile din spatele teatrului de război, despre culisele marilor întorsături ale istoriei, despre fanatism și fascinația utopiei. Un roman scris ”ca la carte”, care lasă însă, de multe ori, senzația de deja lu. Nu te bulversează estetic, dar te impresionează prin valoarea documentară”.

În final, vă las cu o însemnare marca Livius Ciocârlie: ”Și nu mă satur de netrebnicia mea. Îl iau în mână pe, să zicem, cutare poet. Citesc și după aceea îmi zic ia să vedem ce scrie acela, criticul acela, care o fi, despre el. Înțeleg că n-am înțeles mare lucru. Da’, de plăcut mi-a plăcut.”

(Jovi)

timpul-Revista TIMPUL merita citita! Mai ales ca poate fi accesata gratuit pe Internet in format PDF, si asta de multi ani (spre deosebire de alte publicatii care ofera prima pagina numai sau nici macar atat). Din numarul actual am remarcat raspunsul polemic al lui Michael Shafir din pag. 2, cronicile lui Alexandu Petria din pag. 4, o poezie a lui Emil Brumaru, traduceri din Valerie Josephs, un interviu cu Adelin Petrisor – autor al unei carti despre Coreea de nord cu care m-am intors si eu in traista saptamana aceasta de la Bucuresti, un dosar din istoria TIMPULUI, un articol despre Alice Munro. Totul frumos scris.

(Dan)

Revista-22-logo-In Revista 22, nr.48, 3-9 decembrie 2013, aflam doua ipostaze ale Securitatii din Romania, cea veche, criminala, pentru ca, pur si simplu, ucidea oameni cu nemiluita, intr-o forma sau alta, in mod direct si cea de la sfarsitul anilor `80, din ajunul Revolutiei din decembrie 1989 care urmarea tot ce facea un ambasador olandez, picat dintr-un alt cer (chiar daca el fusese ambasador si in Cuba comunista) fata de ceilalti si care nu ezita sa cunoasca, sa se implice, sa fie altfel. Altfel chiar decat ar fi dorit-o cei din Centrala Regatului de Jos. Numele lui: Coen Stork.

Este interesant si sa descoperim punctual/factual “Cum ucidea Securitatea. Cazul ofițerului Mihail Kovács” un articol semnat de Liviu Plesa (CNSAS “Imediat după instalarea comunismului, în regiunea Cluj au acționat doi dintre cei mai duri ofițeri de Securitate: Mihail Patriciu, şeful Securității din regiunea Cluj, și Mihail Kovács, șeful Serviciului Judeţean al Securităţii Poporului Turda. Cei doi au participat la angrenajul criminal comunist, primul din poziția de comandant sadic, iar al doilea în situația de executant zelos. După ce l-am prezentat pe Patriciu într-un articol anterior, acum vă spunem povestea lui Mihail Kovács, cel care a fost implicat direct în uciderea mai multor persoane identificate drept „dușmani“ ai noii ordini comuniste. Kovács avea profilul unui executant conștiincios, capabil de duritate extremă și exces de zel. Faptele sale au rămas nepedepsite și nici măcar nu sunt prea bine cunoscute.

La scurt timp după înfiinţarea Securităţii, Kovács a primit de la superiorul său di­rect, col. Mihail Patriciu, şeful Securităţii din regiunea Cluj, ordinul de a comite pri­mele asasinate, operate pentru început con­tra membrilor organizaţiilor de rezis­ten­ţă deja arestaţi, dar împotriva cărora nu existau probe concludente care să ga­ranteze condamnarea lor la moarte în jus­tiţie. Prima sa crimă a fost Andrei Meşter, liderul unui grup de rezistenţă din Valea Ponorului, pe care l-a împuşcat după o anchetă infructuoasă ce a durat trei luni de zile. Kovács a coordonat personal des­fă­şurarea execuţiei.

Desigur, activitatea represivă a lui Kovács nu a rămas nerecompensată de către re­gimul comunist. În vara lui 1949 a fost avan­sat la gradul de maior la „excep­ţio­nal“, pentru ca peste numai câţiva ani să primească gradele de locotenet-colonel şi apoi de colonel. De asemenea, un exe­cu­tant atât de prompt al dispoziţiilor pri­mi­te nu mai putea fi ţinut la conducerea unui simplu judeţ. La 1 ianuarie 1951, cu ocazia primei raionări, a fost numit şef al Direcţiei Regionale Hunedoara. Kovács nu s-a remarcat prin vreo activitate deo­se­bită la Hunedoara, mai ales că a stat o pe­rioadă scurtă, fiind nevoit să-şi canalizeze eforturile în direcţia rezolvării cu succes a numeroaselor probleme de natură or­ga­ni­zatorică, întrucât unitatea era nou înfiin­ţată. În plan informativ-operativ şi-a adus un aport mai scăzut, cu excepţia luptei împotriva rezistenţilor din Munţii Ha­ţe­gu­lui (organizaţia Lazăr Caragea), domeniu în care a obţinut rezultate apreciabile, do­ve­dind că era un specialist în această pro­blemă.” Doar unul din criminalii Securitatii. Macar daca nu li s-a intamplat si nu credem ca li se va mai intampla mare lucru, sa le cunoastem activitatea criminala, nuemele celor ucisi, imprejurarile si contextul larg. Poate astfel intelegem de ce ne-am afundat atat de mult in mlastina morala si, de asemenea, ajungem sa apreciem gestul desecretizarii a 24 de kilometri de arhiva a Securitatii.

DosarRazvan Braileanu a fost prezent la lansarea cartii „Dosarul de securitate al unui ambasador-Coen Stork” in ziua de 13 noiembrie, la Libraria Humanitas de la Cismigiu, o carte aparuta acum cateva luni insa s-a asteptat probabil participarea chiar a celui impricinuit si urmarit.

Sunt rezumate interventii interesante iar dosarul nu avea valoare fara un interviu cu fostul diplomat olandez. Acesta marturiseste deschis: „Înainte de a pleca la Havana şi, ulterior, la Bucureşti, am primit de la serviciul nostru secret un instructaj sumar, ceva de genul „fii atent, telefonul îţi poate fi ascultat etc.“, dar, sincer, nu prea mi-a păsat. Adică m-am gândit că, dacă o să-mi pese prea mult de lucrurile astea, nu o să mai pot duce o viaţă normală. Apoi, nu credeam că am prea multe de ascuns, aşa că nu m-a deranjat prea tare când Securitatea m-a urmărit – eram chiar amuzat uneori şi făceam glume cu securiştii, cărora probabil că nu le plăcea asta. Odată, eram cu bicicleta şi am reuşit să-i pierd pe urmăritori pe nişte străduţe înguste, apoi am ieşit în faţa lor ostentativ şi le-am notat numărul de înmatriculare.(…) Când mergeam pe stradă, românii vedeau imediat că sunt străin, după îmbrăcăminte, şi se uitau în altă parte. Majoritatea oamenilor erau speriaţi să fie văzuţi având orice fel de contact, fie şi vizual, cu un străin, mai ales cu un diplomat. Asta nu m-a făcut să-mi schimb atitudinea sau comportamentul, dar era trist să constat lucrul ăsta, mai ales că veneam din Cuba, unde nu era aşa ceva. Singura situaţie similară a fost când am fost convocat la Havana, aşa cum am fost convocat şi la Bucureşti, de autorităţi, care mi-au reproşat că îmi fac prieteni oameni lipsiţi de importanţă.”

CĂTĂLIN STRAT (editorul cărţii, redactor la Humanitas) a explicat anatomia si geneza cartii “Cartea aceasta cuprinde 215 documente, toate sunt extrase din dosarul de ur­mă­rire informativă pe care Securitatea l-a deschis d-lui Coen Stork. Dosarul a intrat în lucru la Direcția a III-a a Securității, Direcția de Contraspionaj, și cuprinde cam toate speciile posibile într-un act foarte elaborat de urmărire informativă. Avem note informative, note de studiu, note de filaj, transcrieri de convorbiri ascultate sau interceptate de băieții de la Tehnică Operativă și chiar și fotografii. Toate acestea alcătuiesc un material foar­te interesant, din care putem reconstitui o Românie de sfârșit de ani ‘80 destul de sumbră și de tristă, cu niște oameni care păreau că nu mai nutresc niciun fel de speranță și că s-au resemnat că nu se va mai întâmpla nimic. În atmosfera asta ce­nușie apare ambasadorul Olandei, care nedumerește pe toată lumea, în primul rând pe cei de la Securitate, care s-au ma­nifestat în privința aceasta spunând de mai multe ori în documente că se con­fruntă cu un caz cu totul și cu totul aparte. Vă las dvs. plăcerea de a des­co­peri vaietele Securității, nevoită să alerge literalmente după Coen Stork, care mer­gea cu bicicleta prin București, un lucru cu totul și cu totul neobișnuit pentru un ambassador”

SORIN ALEXANDRESCU, profesor la Univeristatea din Amsterdam, marturisea ca „l-am cunoscut pe Coen Stork şi prin intermediul a patru publicaţii. Dincolo de dosarul de Securitate despre care am vorbit până acum, mai e o carte numită Ambasadorul roșu – Secolul XX văzut prin ochii lui Coen Stork, care sunt me­moriile lui Coen, scrise de Peter Henk Steenhuis, apărute în Olanda. Cartea este scrisă în mod alternativ: sunt amintiri din tinerețe, din copilărie chiar, alternate cu amintiri din diversele locuri în care a lucrat ca membru al corpului diplomatic. Altă carte care a apărut, de fapt prima, este Cel mai iubit dintre ambasadori, un dialog între Coen Stork și Gabriel An­dre­escu, în 1993, extrem de interesantă. În ul­timul rând, un număr din revista Se­colul XX, despre Olanda, la care eu am fost un fel de coordonator, dar am in­trodus și un portret de ambasador, cu articole scrise de Ştefan Augustin Doinaș, de mine, de Micaela Slăvescu și de Andrei Pleșu, cu celebra lui formulă cu care în­cheie acest articol: „Coen Stork este pri­mul ambasador român al Olandei în Ro­mânia“.

dilema-veche-Din Dilema Veche, numarul 512, 5-11 decembrie, remarcam dosarul dedicat celui mai important regizor roman, Lucian Pintilie, la care contribuie si H.R. Patapievici cu articolul “O opera rezistenta la oficializare”.

Contributori: Jovi, Dan, Codruț.

Precizări:

1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil :)

2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

Puterea lui Don Quijote, de Florin Dochia

Jovi Ene

Buddha din podul casei, de Julie Otsuka

Jovi Ene

Un film făcut 50 de ani prea târziu: Pompeii (2014)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult