Un beau dimanche (2013) – O duminică frumoasă
Regia: Nicole Garcia
Scenariul: Jacques Fieschi , Nicole Garcia
Distributia: Pierre Rochefort, Louise Bourgoin, Dominique Sanda
Incep sa dezvolt o oarecare adictie pentru filmele franceze din ultima perioada, care pornesc de la fapte aparent minore de viata, de la personaje anoste la prima vedere si de la un bagaj minim de informatii, pentru ca, pe masura derulari actiunii, sa fii coplesit de magia unei lumi mici incorsetata in regulile unei lumi mari. Si de multe ori, aceasta lume mica iti da adevarate lectii de viata, de morala, de speranta.
Cam acesta este si cazul acestei duminici frumoase, undeva in sudul Frantei, in lumea mica a tinerilor Baptiste (profesor suplinitor pe termene scurte) si Sandra (chelnerita si mama, plina de bune intentii, dar perdanta la greu). La care se adauga Mathias, pustiul Sandrei si elevul lui Baptiste.
In singuratatea lor, personajele alearga mereu in cautarea libertatii, calatoresc in cautarea cunoasterii oamenilor, pierzandu-i de multe ori pe cei dragi…
Destinul ii reuneste pe cele trei personaje … trei singuratati unice in felul lor … in ziua de Rusalii … o zi in care multumirea si iubirea isi au talcul lor biblic.
Si povestea fiecaruia dintre ei incepe sa se dezghioace, simplu, cu parcimonie, in fata spectatorului. Poate uneori, istorvitor de zgarcit, lent, trenant. O tripleta … entitati marcate de experiente de familie si de viata, care le-au tarat evolutia.
Un extrem de promitator intru formatie universitara si cariera academica, Baptiste se simte intr-o zi sufocat, depasit, blocat, incapabil sa continue, pentru a satisface asteptarile familiei sale nobile si bogate. Se refugiaza intr-o libertate a strazii, a nomadismului, a frondei fata de familie si societate … cu greu revine la formatia intelectuala si porneste un alt fel de nomadism … din scoala in scoala (nivel gimnazial), fara a-si permite siesi vreo radacina capabila sa se prinda in vreun loc.
O tanara plina de pofta de viata, frumoasa si bine functionand drept chelnerita, Sandra, cu un background trist familial, larg penduland intre puncte geografice pline de farmec exotic … Mauritius, Maribel, un Arles in viitor, un sot/fost sot dezinteresat si un pusti inca echilibrat normal intr-o viata nitel cam anormala …
Unde este locul fiecaruia? Alaturi de cine vor alege sa-si continue viata si sa-si implineasca visele simple ale cuiva care vrea sa fie cineva, acel cineva pentru altcineva?
Si spectatorul intelege personajele, empatizeaza cu ele si simte fluiditatea care se naste intre ele, acea unica si speciala forta centripeta interumana, dincolo de secrete si traume din trecut. Exista o speranta si un viitor comun pentru cele trei personaje ale povestii … Baptiste, Sandra si Mathias.
Vornim despre familie, una dintre conditiile implinirii umane. Si in acest moment trebuie sa vorbim despre legatura mama- fiu din acest film, adica despre Nicole Garcia – scenarista/regizoare si Pierre Rochefort – fiul acesteia cu “actorul Jean Rochefort (peste 150 de roluri, Premiul Publicului la Veneţia 2002 pentru cel mai bun actor în L’homme du train).”
Spicuind din prezentarea Independenta Film, aflam ca “Într-un interviu recent, regizoarea Nicole Garcia face o paralelă între fiul ei (actorul din rolul principal, Pierre Rochefort) şi Baptiste, personajul pe care acesta îl interpretează, arătând că între cei doi există o seamă de similitudini. <Personajul pe care l-am scris se revoltă împotriva presiunii familiei, împotriva acelui principiu prostesc cum că părinţii ar trebui să-i decidă copilului destinul şi calea în viaţă. El refuză în mod explicit moştenirea. Se poate refuza o moştenire? Văzând filmul astăzi, cred că el (fiul ei, Pierre – n.red.) era singurul care putea juca acest rol. El cunoaşte cel mai bine chestiunea. Este exact precum Baptiste din film: mereu indecis şi cu simţul aventurii>, spune regizoarea Nicole Garcia.”
Mie mi-a placut chimismul dezvoltat intre cele trei personaje principale, respectiv actorii Rochefort, Bourgoin si Mathias Brezot, trist-enigmatic, trista-dar-plina de speranta, trist-dar-eminamente-un copil-bun, efortul fiecaruia, subtil si tacut-comprehensiv, de a tese inteligenta si rafinata panza a povestii atat de umana … tristete, speranta si pe alocuri unde de umor fin si timid. Si asa cum s-au exprimat unii critici de specialitate, Rochefort are potential pentru un viitor serios cinematografic. Interactiunea personajelor, cu “mama” Dominic Sanda, este exemplara, atat ca scriitura, ca replici, cat si ca interpretare. Mi-a facut placere sa o revad pe Dominic Sanda si sa-mi amintesc de partitura ei atat de tragica din Gradinile Finzi Contini sub regia lui Vittorio de Sica.
O cinematografie bogata, plastica (cu intelegere pentru lumea mica si nefericirile mari ale personajelor), semnata de Pierre Milon (aflam ca locurile de filmare au fost in Montpellier, Palaveas les Flots-Herault, Loubens, Crampagna, Ariège, Midi-Pyrénées, Seilh, Haute-Garonne ) si coloana sonora semnata Eric Neveux (genericul de final al filmului, semnat Les Surf), au un aport important la acest film inteligent si agreabil, distribuit in Romania de Independenta Film.
Nota: 6.5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=X9T0A-k1NcY’]
