Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (3 – 9 aprilie 2015)

rl-headerÎn această săptămână, am citit revistele România literară, Suplimentul de cultură, Cultura.

România literară”, nr. 14/3 aprilie 2015. Printre primele recenzii apărute în reviste cu privire la romanul ”Manuscrisul fanariot”, de Doina Ruști, este aceea a Luminiței Corneanu din România literară. Ea face o paralelă interesantă între această carte și Aferim!: ”Desigur, felul în care este valorificată tema în aceste două opere e altul, premisele sunt diferite, însă citind Manuscrisul fanariot, este imposibil să nu te gândești la Aferim!. Dacă în film, al cărui scenariu e scris de Radu Jude împreună cu Florin Lăzărescu, este vorba despre un rob fugit de pe moșie, deoarece în urma unei legături trupești cu stăpâna e urmărit de boier, care vrea să-l omoare, la Doina Ruști avem de-a face cu o poveste de dragoste în toată regula între un ”vlaș” din Salonic ajuns într-un București de sfârșit de veac XVIII și o tânără țigancă, roabă la un mare boier de pe malul Dâmboviței.”

În sfârșit, sunt și eu de acord cu o recenzie a lui Alex Ștefănescu din noua sa rubrică ”Noul val”. De data aceasta, despre controversatul titlu ”Suge-o, Ramona!”: ”Într-un mod similar reacționează Andrei Ciobanu, jubilând la menționarea celor 1.000.000 de cititori. Dacă au fost într-adevăr atâția, ar trebui să ne alarmăm, nu să ne bucurăm, fiind vorba de o catastrofă la fel de înfricoșătoare ca becalizarea României. Dintre românii cu care sunt contemporan și pe care îi iubesc fără să îi cunosc, numai pentru că sunt români, 1.000.000 citesc texte puerile-scatologice, ca romanul lui Andrei Ciobanu! Ce trist!”

suplimentul-de-culturaSuplimentul de cultură”, nr. 477/28 martie-3 aprilie 2015. Radu Pavel Gheo face diferențele necesare dintre România și alte state, chiar și în privința problemelor rutiere, într-un articol intitulat ”Lege și putere”: ”Intr-una din primele zile petrecute in Elvetia iesisem si eu sa casc gura prin targul Zug (altfel, unul din cele mai prospere orase de aici) si ma tot opream sa ma uit in stanga si in dreapta. La un moment dat, cand cobor privirea de la un turn medieval, vad pe sosea, aproape de mine, o masina care statea. In urma ei a mai oprit una si o a treia a incetinit din spate. Cum veneam din Romania, nu pricepeam care-i problema lor. Apoi m-am uitat mai bine si mi-am amintit. Mai patisem asta si altadata, in Viena: cum umblam asa, teleleu, ma oprisem in dreptul unei treceri de pietoni. Soferul ma vazuse si, fara sa se intrebe daca vreau sau nu sa trec, oprise reflex, fiindca asa e legea. Acum, in Zug, am prins privirea soferului din masina si mi-a fost rusine sa fac altceva decat astepta, asa ca am trecut strada, multumindu-i cu un gest din cap. Si dupa aceea, mai incolo, la alta zebra, am trecut inapoi.”

Eli Bădică îi ia un interviu Ancăi Vieru, căreia i-a apărut de curând cartea ”Felii de lămâie”. Iată părerea ei despre promovarea proprie a scriitorilor. Întrebare: ”Esti activa pe blogul tau (http://ancadevieru.blogspot.ro/) – ai scris despre lansare, ai facut un dosar de presa cu recenziile de pana acum la Felii de lamaie, ai lasat fragmente din cateva povestiri din volum –, pe contul personal de Facebook, pe pagina de Facebook a cartii. Cat de importanta crezi ca e promovarea realizata de autor, ca acesta sa fie cat mai prezent si mai activ online?” Răspuns: ”Online-ul a ajuns o a doua lume, la fel de importanta, pentru multi, ca cea reala si cred ca e o mare greseala sa il neglijezi atunci cand e vorba de promovare de orice fel. Pe de alta parte, online-ul poate deveni o arma cu doua taisuri, pentru ca scoate prea mult autorul la lumina. Eu zic ca un autor nu ar trebui sa se „livreze“ cu totul cititorilor, ci sa pastreze o nuanta de mister, sa fie cunoscut in principal prin ceea ce scrie.”

CulturaCultura”, nr. 6 (504)/19 februarie 2015. Cristina Rusiecki ne vorbește despre catharsis, cu referirea la viteza în care se trăiește viața în această perioadă. Iată un pasaj cu care sunt complet de acord: ”Nu în ultimul rând, trăim mediat. Nu vorbim, ne dăm mesaje pe telefoane, pe mail sau pe FB. Oricum, suntem striviţi de câte mesaje primim şi la câte avem de răspuns. Nu trăim, ci discutăm în eter în timp ce ne uităm la alţii cum trăiesc. Adică la filme. Creierul ne e invadat cu poveşti care se întâmplă aici şi acum, turnate după aceeaşi reţetă, pe toate canalele TV. Puzderie de eroi, virtuţi tradiţionale şi valuri de dragoste ne bombardează în orice producţie de doi lei. Toate pun mână de la mână să-l decredibilizeze complet pe bătrânul aici şi acum. Nu mai avem nevoie de poveştile noastre câtă vreme poveştile altora, născociri pseudo-artistice, intră în noi cu ghiotura. Băltim cât e ziua de lungă într-o realitate mediată, aranjată de alţii, manipulată, care ne strecoară prin vine anestezia şi pasivitatea.”

Valeriu Gherghel continuă eseurile sale cu tentă filosofică, de data aceasta despre lipsa bunei dispoziții în timpurile moderne (din nou, a se vedea și articolul de mai sus!) și face referire și la preferatul său, Flaubert: ”Flaubert a sesizat devreme un adevăr simplu: că există lucruri (extrem de puţine) care stau în puterea noastră şi că există lucruri (cele mai multe, majoritatea absolută) care nu depind câtuşi de puţin de noi. Iată o diviziune stoică! Dacă vrem să schimbăm ceea ce nu stă în puterea noastră, ne chinuim degeaba. Nu putem opri crivăţul, venirea întunericului, succesiunea anotimpurilor, grindina, moartea. În schimb, putem modifica mult-puţinul de care dispunem: opiniile noastre cu privire la tot ceea ce nu depinde de noi. Cu oarece efort, cu puţin exerciţiu, chiar putem. Nu este mare filosofie la mijloc… Ce spun şi cred alţii despre noi îi priveşte direct şi precis pe alţii, nu pe noi. Când vom învăţa oare acest adevăr mediocru? Îmi veţi aminti, desigur, răutatea infernală a celorlalţi, viclenia luciferică a duşmanilor, ipocrizia amicilor, faptul că specia umană a fost croită greşit  încă de la începutul începutului, prostia. Nu neg. Cum mi-aş putea permite să neg evidenţa? Afirm în treacăt acest postulat: omenirea este mai degrabă indiferentă decât diabolică. Nu-i pasă decât de sine.”

Cultura”, nr. 7 (505)/26 februarie 2015. Foarte interesant și cu amănunte inedite este articolul lui Cezar Stanciu despre monumentul dedicat eroilor sovietici din Germania, din Treptower Park-Berlin: ”Pentru a administra frustrările şi nemulţumirile populaţiei, autorităţile sovietice şi cele est-germane au răspândit povestea conform căreia statuia din centrul memorialului fusese ridicată în cinstea sergentului sovietic Nikolai Masalov, care, în timpul bătăliei Berlinului, şi-ar fi riscat viaţa pentru a salva un copil german prins între focuri. Povestea s-a răspândit cu uşurinţă, deşi sculptorul Evgheni Vucetici însuşi a negat că ar fi fost inspirat de o asemenea poveste. În 1964, ziarul est-german Junge Welt a declanşat chiar o anchetă de presă pentru identificarea soldatului şi a copilului reprezentaţi în statuia din centrul memorialului, deşi ancheta a rămas fără rezultat. Legenda lui Nikola Masalov persistă încă printre berlinezi, care o mai povestesc uneori turiştilor străini, atunci când au ocazia.”

Articole similare

Revista presei culturale (3 – 9 iulie 2015)

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în august 2019

Jovi Ene

Cărți pentru copii: ”Hoțul de cuvinte”, de Hans Joachim Schädlich

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult