„Teatrul de la malul mării”, de Joanna Quinn
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2025
Traducere din engleză şi note de Sînziana Dragoş
Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori (William Shakespeare)
Una dintre preocupările celei ce am fost odată era aceea de a observa discret oamenii, tresărind cu seninătate sau îngrijorare în faţa bucuriilor sau tristeţilor şi dorindu-mi să pătrund în tainele lor. Şi tot pe atunci obişnuiam să privesc ore în şir diverse poze şi amintiri de familie, ştiind prea bine că toate sunt pline de poveşti, pe care la început le ascultam cu încântare şi emoţie, iar mai târziu, condusă de valul cuvintelor şi al imaginilor, le consideram, fără să vreau, posibile instantanee dintr-o poveste proprie, care, deşi nescrisă, îmi dăruia puterea să visez.
Anii au trecut, iar pe măsură ce lumea cărţilor şi a filmelor s-a întreţesut cu nenumărate crâmpeie din lumea mea, cea care într-o vreme se juca de-a scenariile a învăţat, printre altele, că o mare parte din clipele petrecute aici pot ascunde sâmburi de mister luminos sau tragic din care una sau mai multe poveşti aşteaptă să prindă viaţă. Şi, chiar sub ochii noştri, fiecare fir de nisip prins în carapacea sticloasă a clepsidrei devine, pe rând, geană de umbră sau rază de culoare dintr-o posibilă producţie cinematografică. Iar în tandem cu acestea, istorii aparent rătăcite prin noianul timpurilor reprind contur, preschimbând fiecare zi într-un veritabil capitol dintr-un roman în spatele căruia se află, poate deloc întâmplător, o mână hotărâtă de femeie. Rând pe rând, o lume considerată demult scufundată în oceanul nesfârşit al lui A fost se retrezeşte, chiar sub ochii noştri, purtându-ne în tainele a cinci dintre actele care croiesc jocurile vieţii. Iar pe această scenă păşeşte, de fiecare dată, ea: Cristabel Seagrave – cea care în copilărie şi-a construit un teatru din oase de balenă, iar astăzi, când a dobândit măiestria de a juca fiecare rol din fascinantul spectacol al vieţii, pare că vrea să ne conducă pe toţi spre tărâmul ei.
La început, totul pare desprins din acel crâmpei de viaţă în care lumea jocurilor nevinovate şi a poveştilor plăsmuite din litere încrustate în făină se împleteşte cu noianul amintirilor păstrate, cu grijă, printre zidurile groase şi reci ale vechiului conac. Din încăperile lui ies, pe rând, mama cea vitregă şi captivă în propriile nostalgii, tatăl mereu morocănos, dar şi un unchi care întregește şirul acelor fraţi rătăcitori, risipitori şi visători, adesea cunoscuţi în înalta societate de acum un secol și mai bine. Şi fiecare, de la locul lui, dezgroapă tainele anticelor mituri cu neveste triste, servitoare triste sau femei frumoase şi triste, din pricina cărora se stârnesc războaie, purtându-ne către un primitor sălaş al lumii. Aici străjuiesc cărţile – călăuze statornice către acele tărâmuri care, dintre coperte şi semne scrijelite cu negru pe pagini albe, se strecoară afară şi se aşează peste geografia vieţii. Iar pe măsură ce protagoniştii se lasă iniţiaţi în tainele tuturor acelor roluri menite a fi interpretate cu naturaleţe şi încredere, portalul greu către lumea cea mare şi scufundată în prejudecăţi se deschide, vrând parcă să ne facă pe toţi cei dornici să intre în scenă prizonieri ai tradiţiilor şi legilor nescrise dar extrem de reci.
Inevitabil, marea vieţii devine una zbuciumată, cu valuri înnegrite de zgomotele războaielor, de vaierul sfâşietor al morţii care zboară, ameninţătoare, deasupra capului, survolând, cu nonşalanţă, străzile unui oarecare oraş întunecat ca o pădure dezgolită de viaţă şi scufundată sub vălul apăsător tăcerii. Şi totuşi, chiar şi în această lume în care o cât de mică tentaţie de a gândi la viitor se confundă cu o goană după un lux imposibil de atins, o rază de speranţă se întrezăreşte, reîntorcându-ne pe tărâmul acelor poveşti despre mări învolburate şi vapoare spulberate de maluri de nisip. Căci spărgând acel nor de tăcere pe care toţi oamenii o au după o mare prefacere, adaptându-se la ceea ce a rămas în urmă şi asemănâdu-şi acţiunile cu mişcările arheologilor care înlătură praful cu mare atenţie, vocea aceleiaşi protagoniste ne aminteşte, printre altele, că în fiecare mână se poate afla o armă pe cât de nevăzută, pe atât de nepreţuită în călătoriile aspre prin viaţă.
Apropiată acum, ca vârstă, de personajele feminine pe care le descoperise citind nemuritoarele Iliada şi Odiseea, Cristabel ne descifrează, pe rând, paginile străjuite de nonconformista Doamnă Bovary, precum și de acele eroine care şi-au scris poveştile la umbra mândrelor prejudecăţi guvernate de raţiune și deopotrivă îmblânzite de nevinovatele tresăriri ale inimii. Și în vreme ce toate acele formule magice ţesute din cuvinte, culori, sunete şi alte vibraţii ale artelor ne redau încrederea în adevăratele frumuseţi, teatrul cel mare al lumii se înveşmântează într-o mantie de lumină.
Păşind printre decoruri, nu putem să trecem prea uşor pe lângă şiragul de case goale, rămase fără moştenitori, ca nişte mausolee pustii, în care nu se mai fac auzite decât bătaia răzleaţă a ceasornicelor neîntoarse şi foşnetul cărţilor groase din birou, care nu mai pot vorbi decât între ele. Dar chiar aceste edificii ale amintirilor se retrezesc, acum, găzduind coridoare şi odăi traversate de alţi oameni, care au propriile chei, care cunosc acest loc doar ca noua lor locuinţă, care pun întrebări despre apa caldă sau despre cum pot folosi grădina. Şi fără îndoială, piesa de rezistenţă rămâne acelaşi vechi teatru clădit, odată ca niciodată, din oase de balenă. De dincolo de vis, el îşi redeschide porţile, mai primitor ca niciodată, deopotrivă exuberant şi ridicol, proaspăt vopsit şi decorat cu litere roşii cu auriu. Iar la intrare îl păzește nimeni alta decât o balenă care, în vreme ce împroaşcă un şuvoi de apă, îi entuziasmează pe micii spectatori şi le reaminteşte adulţilor că au fost şi ei cândva copii.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.mprnews.org/, https://www.facebook.com/humanitas.fiction.)
