Carti Eseuri

Stigmatizare & exterminare: Anii Urii, de Horia-Roman Patapievici

”Anii Urii”, de Horia-Roman Patapievici
Editura Humanitas, București, 2019

Răsfoind cartea și văzând ce conține, intenționam să-mi încep cronica astfel: „Volumul  este construit pe baza articolelor publicate săptămânal (joia) în Evenimentul Zilei, între 2006 și 2010”. Aș fi continuat cu o serie de considerații de principiu, gen: „În mod normal e de dorit ca forma unui text să fie adaptată suportului care îl găzduiește. Aceeași idee va fi prezentată diferit pe o pagină de net sau pe un blog, într-un cotidian sau o revistă de cultură. Și, desigur, într-o carte. Totul în funcție de publicul țintă și de specificul suportului. De aceea am unele rezerve față de practica prin care un autor își strânge în volum articolele – cel mai adesea politice – publicate de-a lungul timpului în ziare și reviste. Percep gestul ca pe o tentativă de transcendere a efemerității, ceea ce e bine, dar fără necesarul efort de adaptare la noul format. Ceea ce e mai puțin bine” etc.

Citisem majoritatea articolelor la vremea lor în ziar. Familiarizat cu scrisul și opiniile lui H-R Patapievici – pe care le împărtășesc în bună măsură – nu contam pe surprize majore și interesul meu pentru carte consta mai mult în rememorarea etapelor unei malversațiuni pentru care Anii Urii îmi părea a fi un nume foarte potrivit. Căci au fost anii în care s-a pus la cale distrugerea prin orice mijloace a prestigiului politic al lui Traian Băsescu. De ce? Ce vini i s-au găsit? Scria autorul în septembrie 2008:

„Spre deosebire de Ion Iliescu, căruia jurnaliștii alergici la Băsescu nu îi reproșează nimic, Traian Băsescu nu a organizat nici mineriade, nu a generat nici conflicte sociale și nu ne-a dat pe mîna rușilor (în sfera de influență a cărora eram și azi dacă URSS nu dispărea); spre deosebire de Emil Constantinescu, care e un vid pompat și pe care toată lumea îl ascultă cu reverență, Traian Băsescu nu a așteptat să fie înfrînt de securitate nici pentru a trimite către CNSAS dosarele fostei Securități, ceea ce a făcut, nici pentru a condamna oficial comunismul, ceea ce iarăși a făcut. Nu a avut nevoie de un conflict extern sângeros, ca Emil Constantinescu, pentru a se manifesta pro-occidental; nici nu a provocat un conflict intern sângeros, ca Ion Iliescu, pentru a reinventa Securitatea prin SRI. Nu a ucis, ca Iliescu, nu a produs seisme în relațiile noastre internaționale, ca Tăriceanu, nu a avut nici o ezitare în fermitatea alianței strategice cu Statele Unite, spre deosebire de majoritatea politicienilor noștri. Statul nu a avut de suferit de pe urma lui, cum s-a întîmplat cu declarațiile neglijent antisemite ale lui Ion Iliescu privitoare la proprietățile evreiești. Cu toate astea, „dictator”, „securist” și „comunist” e Băsescu, nu Iliescu. Ai zice că pînă la el România a cunoscut numai perfecțuinea. Cu el, doar eșecul și derelicțiunea.

De ce, așadar? Răspunsul e simplu: Tocmai de aceea! Câștigând în 2004 președinția în dauna lui Adrian Năstase, Traian Băsescu a întreupt brutal, în stilul său dezinhibat, frumoasa poveste de dragoste care se țesuse între vechii securiști și membrii liniei a doua a nomenclaturii, a căror unică preocupare era să-și transfere în conturile proprii averea statului prin controlarea cât mai totală a funcționării acestuia. Totul era pregătit pentru Năstase, omul lor, și pac, a câștigat Băsescu! Păi cum să nu-ți ieși din fire și să nu „faci totul” ca să-l discreditezi, când vezi pe ce căi a apucat-o și că nu poți trata cu el decât după regulile lui? Ca să nu mai vorbesc de acel hăhăit atât de enervant… Cele de mai sus sunt știute și de cei mai înrăiți detractori (sau mai ales de ei,; dar și de mine, și de aceea spuneam că nu mă așteptam la surprize majore. Însă „Anii Urii” devine o carte în sine, perfect actuală, doar prin adăugarea unei prefețe consistente și a unui interviu (acordat Ramonei Ursu), ambele din 2018 și însumând 104 pagini. Care personalizează evenimentele din perspectiva de acum fără ca autorul să intervină în corpul articolelor și unde acestea devin un fel de anexă ilustrativă a celor două texte esențiale. Iată, mi-am zis, că mai există o manieră de a republica pe care nu o avusesem în vedere!

Istoria uriașului efort de compromitere a lui Traian Băsescu ne apare acum ca fiind relatată din unghiul de vedere al uneia dintre principalele victime colaterale, ceea ce încă nu era la vremea la care și-a scris articolele. De ce însă un intelectual, cu o operă solidă în spate, s-ar implica în politică cu riscurile și dezagrementele aferente? Laolaltă cu alții asemenea, primind dinspre diverși frustrați numele de „Intelectualii lui Băsescu” nu pentru că n-ar fi fost recunoscuți ca intelectuali (asta se lămurise deja când aceiași le conferiseră titlul la fel de injurios în ochii lor de „Boieri ai minții”), ci insinuând că s-ar fi vândut unuia care a declarat cu seninătate că nu auzise de Cărtărescu? Vânduți deci, contra privilegii, și fără nici un fel de altă afinitate! Nu politicienii au inventat asta, n-au ei atâta snagă, ci tot intelectualii. Însă politicienii au profitat din plin. Nu cumva, totuși, „intelectualii lui Băsescu” s-au implicat în politică, în politica lui Băsescu, pentru că  l-au simțit pe acesta având atât bune intenții cât și personalitatea capabilă să le fructifice? Chiar fără să fi auzit el de Cărtărescu?

Și, spune autorul în prefața amintită, mai ales fiindcă „Există undeva o minciună și sunt dator, față de cei care nu o văd ori se complac în ea, să o scot la iveală – sau, mai bine spus, să o dau în vileag. Cu acest sentiment am scris multe dintre articolele cuprinse în această carte”. Căci diverse personaje dubios îmbogățite peste noapte, între care Dan Voiculescu ori S-O Vântu, nu au fost descurajate de faptul că n-a ieșit cine trebuia și au decis să meargă oricum pe mâna învingătorului. Urmând ca ulterior să prezinte nota de plată prin care să-și securizeze averile ilicite. Însă cum nota aia a lor nu a fost onorată, au schimbat imediat macazul. Mai ales primul dintre cei doi care, prin televiziunile sale, a devenit vârful de lance al asaltului împotriva președintelui nerecunoscător. Și așa a început circul.

*

Adevărul e că mi-e vag inconfortabil să țin pe birou o carte intitulată „Anii Urii”. Cum eu însumi sunt incapabil de ură, mă simt total dezarmat atunci când trebuie s-o înfrunt. Chiar și cuvântul care o desemnează îmi cade rău, deși cuvântul în sine, săracul, nu are nici o vină. Dar dacă totuși nu e vorba de ură aici, nu din partea celor care au orchestrat totul, ci de un calcul rece, cu obiective precise? Nu cumva m-am grăbit când am considerat titlul acesta ca fiind cel potrivit? Așa s-ar zice, la prima vedere, și exact asta rezultă din lectura articolelor din volum: o acțiune pusă la cale sine ira însă cu studium cât cuprinde. Dar această acțiune premeditată a condus către un fenomen care, inițial,  nu a fost apreciat corect de către autor. El și-a închipuit că dacă dă în vileag minciuna pentru uzul celor care nu o văd sau se complac în ea, aceștia vor înțelege și își vor revizui atitudinea. Ei bine, nu s-a întâmplat așa, dovadă clară că instigatorii își cunoșteau mai bine „clienții”. Instigatori, dar la ce? La ură, firește. Așadar nu m-am înșelat: despre ură este vorba aici, iar titlul cărții este cel potrivit.

Însă ura cu pricina a ajuns să dea pe dinafară nu față de cel în primul rând vizat, Traian Băsescu, ci față de H-R Patapievici. Lumea-și zicea: „Cu toate relele lui, Băsescu este totuși de-al nostru, mai ales că nici el n-a auzit de Cărtărescu. Are defecte ca și noi: bețiv, muieratic și pe deasupra și chior. Poți înțelege un astfel de om, chiar dacă nu-l iubești pentru că ți se spune pe toate canalele că e Diavolul însuși. Și, ce dacă? Am mai văzut noi diavoli din ăștia și ne-am înțeles până la urmă. Nici chiar Ceaușescu nu fusese prea rău, fiind și el unul dintre ai noștri. Plus că era patriot și a făcut atâtea pentru țară. Dar Patapievici? După ce că are un nume nu tocmai românesc, ne mai și denigrează pe unde-apucă din funcțiile la care s-a dedulcit. Și s-a legat de însuși Eminescu, numindu-l schelet. Scheletul din dulap! Dacă ni-l ia pe Eminescu, noi ai cui rămânem? Nu, așa ceva nu putem înghiți!” etc. etc. Aceste enormități au fost picurate zi de zi, ceas de ceas, în mințile celor care simțeau că ceva nu e-n regulă cu viața lor, dar nu găsiseră vinovatul. Ei bine, acum l-au găsit! Cum să nu-l urăști pe acela care îți spune că tu ești cel care greșește și îți arată ce-ar trebui să faci, când ție ți-e mai bine dacă nu faci nimic? Ba să-l urăști din tot sufletul tău!

Am descoperit ura veritabilă, care e ura față de tine ca om, odată cu primul scuipat în față … Cine nu a fost scuipat, urmărit, calomniat, amenințat cu moartea, nu știe ce este ura. Când te duci la mormântul părinților tăi și descoperi că crucea tatălui tău a fost profanată cu inscripții care reproduc minciunile spuse despre tine, te clatini pe picioare, ești năucit: pe moment neputința depășește durerea; sentimentul de pângărire covârșește indignarea; iar gustul de cenușă al zădărniciei dizolvă dorința de a face ceva.”

Cumplită concluzie!

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Libertatea.ro)

Articole similare

Capcana sclaviei moderne: ”Trenul din Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu”, de Boualem Sansal

Carmen Florea

Interviu Marius Chivu: ”Scriind şi călătorind nu fac decît să suprapun două dintre cele mai mari plăceri ale mele şi, astfel, fiecare cîştigă, datorită celeilalte, în intensitate”

Jovi Ene

Pitagora şi Misteriile Antichităţii, de Jean Mallinger

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult