Carti Carti de fictiune

Lista lui Varian Fry: „Portofoliul fugii”, de Julie Orringer

„Portofoliul fugii”, de Julie Orringer
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere și note de Alina Cârâc

Între romanul de debut (‘Podul invizibil’) și cartea următoare a scriitoarei  americane Julie Orringer au trecut nouă ani. Publicat în 2019, romanul ‘Portofoliul fugii’ are toate semnele unei documentari temeinice, a unei gândiri bine structurate în construirea edificiului epic și a grijii pentru ritmarea narațiunii și șlefuirea sa stilistică. Apărut în 2021 în traducere românească în colecția ‘Raftul Denisei’ al Editurii Humanitas Fiction, ‘Portofoliul fugii’ justifică pe deplin timpul dedicat pregătirii și scrierii. Este unul dintre cele mai interesante și mai incitante romane americane publicate în ultimii ani.

Cartea lui Julie Orringer propune un mixaj interesant între istorie și ficțiune. Eroul principal este un personaj istoric, ziaristul american Varian Fry, care, în primii ani ai celui de-al doilea război mondial, a reprezentat în Franța, la Marsilia,  Comitetul de Intervenție de Urgență (Emergency Rescue Committee), organizație patronată de Eleonor Roosevelt, care a salvat viețile a mii de europeni, în majoritate artiști, scriitori, politicieni antifasciști. Acționând împreună cu vice-consulul american Hiran Bingham IV și în pofida supravegherii regimului colaboraționist de la Vichy, Fry și un mic grup de voluntari au ascuns oamenii la Villa Air-Bel până când aceștia au putut fi scoși legal sau ilegal din Franța. Peste 2.200 de persoane au fost trimise pe mare prin Martinica, sau transportați peste graniță în Spania și apoi în siguranța Portugaliei neutre, de unde au plecat spre Statele Unite. Pentru faptele sale Varian Fry a fost primul american căruia Institutul Yad VaShem și Statul Israel i-au acordat titlul de Drept Între Popoare.

Romanul lui Julie Orringer ar putea fi deci o biografie literară a activității lui Fry între iunie 1940 și septembrie 1941, dar nu este doar atât. Scriitoarea a adăugat un fir narativ paralel, cel al unei povești de dragoste între Varian Fry și Elliott Grant, iubitul său din tinerețe, cu care se regăsește în acea perioadă la Marsilia. Pe lângă faptul că este homosexual în vremuri în care aceasta orientare sexuală era încă ostracizată social și chiar criminalizată, Grant mai are un secret – este pe jumătate negru. Cele două filloane narative, cel real istoric și cel de ficțiune romantică, avansează în paralel. Grant este un personaj imaginar, dar ideea are o bază reală, confirmată de familia lui Fry. Acesta era într-adevăr și homosexual, ducând o viață dublă (a fost căsătorit de două ori, a avut doi copii). Combinația celor două povești, a celor doua fațete ale personalității lui Varian Fry funcționează foarte bine literar, însă a și stârnit, cum era probabil de așteptat, controverse în rândul cititorilor cărții.

Când Varian Fry a ajuns la Marsilia avea 3000 de dolari ca fonduri și o listă de peste o mie de persoane pe care Comitetul intenționa să le salveze. Un fel de listă Schindler, dar care includea unele dintre cele mai luminate personalități ale Europei, condamnați la exil pentru a-și salva viețile, alternativa fiind moartea în mâinile călăilor care îi considerau dușmani pentru arta și literatura lor ‘degenerată’, pentru opiniile lor politice, sau pentru simplul fapt că se născuseră evrei. Lista a mai fost completată în timp, ea incluzând nume ca Hannah Arendt, Victor Brauner, André Breton, Marc Chagall, Max Ernst, Leon Feuchtwanger, Wilfredo Lam, Jacques Lipchitz, Jacques Hérold, Alma Mahler, Heinrich Mann, Victor Serge. Ca notă de subsol – Brauner și Hérold erau originari din România, amândoi născuți în Piatra Neamț, amândoi supra-realiști. În biografia reală a lui Fry a mai existat încă un personaj originar din România, Marcel Verzeanu, coleg la CIU și ‘neobosit salvator de vieți omenești’ cum îl numește Julie Orringer în postfața cărții. Nu a fost inclus însă ca personaj în roman.

Unele dintre celebritățile de pe listă au ezitat să plece, temându-se de riscurile călătoriei și dezrădăcinării sau crezând că prestigiul lor îi va apăra de persecuții. A fost cazul cu Marc Chagall și cu André Gide, cu care Fry a trebuit să duca discuții îndelungate încercând să-i convingă să se salveze. I-a salvat pe Marc și Bella Chagall, pe André Gide nu a reușit să-l convingă, acesta ajungând până la urmă în Tunisia în 1942. Câțiva dintre cei de pe listă au plătit ezitările și întârzierile cu arestarea, deportarea și în final cu viața. Iată un dialog elocvent intre Fry și Chagall:

‘- Nu-i puțin lucru să traversezi oceanul, declara Chagall. Se pot pierde mai mult decât pânze și vopsele. Artistul trebuie să fie martor, monsieur Fry. Nu poate întoarce spatele, chiar dacă ar vrea-o.

– Un artist mort nu poate fi martor.

– Comitetul de Intervenție de Urgență, grăi pictorul scoțându-și pălăria și aranjandu-și-o pe genunchi, nu trebuie să se mai preocupe de bunăstarea noastră. Păstrați-vă fondurile pentru cei care au cu adevărat nevoie. Max Ernst, bunăoară, se zvonește că s-ar afla într-o tabără de concentrare la Gurs. Sau Jacques Lipchitz, prietenul meu din Montparnasse. Cine știe unde o fi fugit acum? Sau Lev Zilberman, care a realizat niște picturi murale enorme la Berlin.

– Da, cunosc opera lui Zilberman. Alfred Bar s-a luptat să-l pună pe lista noastră.

– Atunci nu sunteți pe o cale totalmente greșită. Ajutați-l pe Ernst, ajutați-l pe Zilberman. Nu pe mine.’ (pag. 14)

Pentru a-și atinge scopul și a salva cât mai mulți oameni, Varian Frey nu a ezitat să folosească aproape orice mijloc: a recrutat fonduri de la expatriați americani bogați inclusiv de la Peggy Guggenheim, a coordonat falsificarea de acte de identitate și de vize de ieșire sau de tranzit, a mituit polițiști și funcționari guvernamentali. Vila Air-Bel pe care a închiriat-o la marginea Marsiliei a devenit un adăpost care îi ferea pe artiști de urmăritori și o pepinieră de creație. Aici aceștia au decis să participe la efortul relocării lor creând o colecție unică de lucrări de artă și literare, care, daca era vândută amatorilor și cunoscătorilor putea deveni sursa unei părți a finanțării activităților. Acesta este ‘Portofoliul fugii’ care a dat titlul cărții. Din păcate, mapa care includea cea mai mare parte a lucrărilor s-a pierdut, fiind sacrificată ca mită pentru eliberarea unora dintre artiștii și activiștii angrenați în efortul de adăpostire și trimitere spre libertate a refugiaților.

‘Câteva dintre desene se adunaseră prin colțurile casei de la sosirea lor: unul al lui Jacques Hérold de la un joc de după cină, înfățișând un băiat alergând fară cap, în mare viteza, printr-o pădure în flacări; altul, aparținând lui Masson, reprezenta un Messerschmitt roz dând drumul unei încărcături de șerpi. Și încă unul, clar al lui Chagall, numai linii pale hașurând un cer negru că tăciunele, imagine întrezărită din adăpostul de la Gare de Noailles în timpul raidului aerian. Sub aceste desene se zăreau altele, un teanc dezordonat.

– Ce propuneți să faceți cu astea? vru să știe Varian.

– Să le eliberam din Franța, își ridică Zilberman tichiuța că să-și netezească parul. Să ajungă în State! Artiștii au căzut deja de acord să-și doneze operele. Chagall are mulți prieteni la New York, iar soția mea are legături la Boston. Hai să transportam lucrările astea în America, să punem pe picioare o sumă de expoziții. Să arătăm tuturor ce riscă. Ce s-ar putea pierde. E posibil să se strângă bani, domnule Fry? Am putea face litografii, un set, într-o mapă. Și i-am spune ‘Portofoliul fugii’. (pag. 292)

Julie Orringer scrie atât de bine încât unele pagini care descriu Marsilia acelor ani și sentimentele de teamă ale eroilor provoacă o experiență de lectura de-a dreptul imersiva. Descrierile evenimentelor petrecute în vila Air-Bel – astăzi dispărută, dar care poate fi vizitată virtual pe net -, a petrecerilor organizate cu diferite ocazii în pofida lipsurilor datorate războiului, prilejuiesc câteva dintre paginile cele mai reușite ale volumului. Personaje reale și imaginare stau împreună la masă, discută, dansează și interacționează: 

‘Mai devreme, sorbind cocteiluri în bibliotecă, Breton îi făcuse cadou lui Miriam o broșă formată dintr-un bondar înțepat într-un ac; îl găsise mort pe pervaz în aceeași dimineață. … De cealaltă parte se afla Walter Mehring, palid și parcă intrat la apă, într-un smoching de împrumut și o cravată albă de mătase, după ce reușise pentru eveniment să-și înfrângă atât de falsa maladie, cât și temerile justificate. … Alături de acesta se găsea Théo Bénedite, cuminte ca o tânără contesă, în rochia de culoarea smaraldului, cu Danny, subțire și corect lângă ea, lustruit la culme; apoi ațoșii Serge, pere et fils, Jean Gemahling, nervos, cu umeri lati, torturând cu degetul mare o delicată lingură de supă; Lev Zilberman studiind adunarea prin lentilele ochelarilor săi cu ramă de baga; și un grup mic de suprarealiști din vecinătate: Wilfredo Lam cu ochi enormi și iscoditori și mâini alungite; André Masson, masiv și direct, cu o eșarfă pepit; pictorul spaniol Oscar Dominguez și prietenul său cu un ochi, Victor Brauner; Jacques Hérold, ale cărui tablouri erau tot atât de precise pe cât erau de ciudate,ca și cum cineva ar fi îndreptat un aparat de fotografiat spre iadul lui Dante; și finalmente, în capul mesei, Breton, înveșmântat într-o haină de catifea albastră…’ (pag.228) 

Întocmirea listei nu este lipsita de dileme morale. Se aflau în pericol în acea vreme în Europa viețile a milioane de oameni. A-i selecta pe unii și a-i ignora pe alții după criterii de meritocrație intelectuală sau artistică – era aceasta o opțiune morală? Întrebarea îi frământă pe unii dintre eroii cărții, fără a-și găsi un răspuns lipsit de ambiguitate.

‘- Ascultă, Varian, despre chestia asta. Miriam își aprinse o altă țigară, a nu stiu câta dintr-un sir. Nu crezi că e o prostie? Și nu numai o prostie, dar și o judecata greșită sau poate o simțire greșită? Criteriul, vreau să zic, pentru a decide cine trăiește și cine moare? Pentru că, să fim cinstiți, în multe cazuri la asta se va ajunge. Nu crezi că un artist mediocru merită la fel de mult o șansă ca unul mare?’ (pag.220)

 

‘- Crezi că vreau să hotărăsc? Chiar crezi asta despre mine?

– A fost ideea ta să salvăm artiști și scriitori. Cu predilecție.

– Ideea mea? Trebuie să-ți explic, sau să-mi apar proiectul în fața ta? N-a fost doar o toană. Nu am fost singurul care s-a gândit că tezaurul intelectual al Europei nu trebuie risipit sau distrus. Numele de pe listă înseamnă ceva. Fiecare dintre ele. Înseamnă ceva și pentru mine.

– Oricine înseamnă ceva pentru cineva.’ (pag. 222)

Cartea descrie și o furtunoasă poveste de dragoste, dar nu una obișnuită în acele vremuri. Curajul de a lega cele două fire narative atât de diferite este salutabil. Problema identatii sexuale este pusă în termeni care nu existau în literatura epocii, și Julie Orringer a trebuit să inventeze un limbaj care să reflecte sentimentele și dilemele eroilor fară a aluneca în contemporaneizare trivială.

‘ … se trezi invidiindu-și clientul, pe Walter Mehring, dintre toți, fost dușman al statului german, care fusese urmărit, persecutat, silit să se ascundă într-o cameră de hotel la Marsilia, sărindu-i inima din loc la fiecare bătaie în ușă ce ar fi putut însemnă sfârșitul fugii sale. Acum, în posesia unor vize și a unui bilet de vapor, Mehring putea pur și simplu să se îmbarce pentru America unde avea să fie bine primit, cel puțin relativ vorbind, și să-și construiască o viață și o casă. În timp ce el, Varian Fry, copil din Ridgewood, New Jersey, fiu răsfățat de agent de bursă newyorkez, absolvent de Harvard, recent editor al Headline Books – daca accepta ce este, și cum putea să n-o facă acum, când dovezile erau strigătoare la cer? -, nu putea găsi nici o națiune pe pământ, nici un țărm primitor, nici o statuie a Libertății ridicându-și torța în port. Nu exista stradă pe care să poată păși fară teama de a fi descoperit, nu exista un sfârșit al diasporei sale. Grant era singura lui țară și avea să rămână cât timp trăia.’ (pag. 405)

Există totuși o legătură psihologică strânsă intre cele doua fațete ale personalității lui Varian Fry așa cum sunt descrise în carte. În niciun moment nu este dezvăluit mecanismul care a declanșat acțiunile lui Fry și riscurile imense pe care și le-a asumat acesta. O călătorie în Berlinul primilor ani ai nazismului contribuiseră la trezirea și formarea sa ideologică, dar asta nu explica eroismul și imensa compasiune umană care îi susțineau faptele. S-ar putea că secretul să se găsească tocmai în asumarea condiției de minoritate oprimată, care își găsea corespondența în persecuțiile rasiale promovate de puterea care cucerise aproape întreaga Europă. Acest punct de vedere mi se pare mai plauzibil decât o interpretare a acțiunilor lui Fry împreună cu Grant, partenerul său, în termeni care corespund concepțiilor pro-gay și antirasiale ale secolului 21.

Personajul istoric al lui Varian Fry îi tentează pe scriitorii care încearcă să-l facă erou literar, ca fiind posesorul unei biografii exemplare. Este de necontestat faptul că salvarea a mii de oameni în decurs de ceva mai mult de un an și odată cu ei a unui tezaur spiritual care aparține Europei și întregii lumi este o realizare excepțională. În același timp, biografia personală a eroului se prezintă ca mult mai complexa. Întors acasă, Fry nu s-a bucurat de prea multe onoruri, exceptând recunoștința celor salvați, într-o Americă încă neintrata în război, și dominată de prejudecați și rămășițe de legislație rasiste și antisemite. A divorțat la un an după revenirea în America, s-a recăsătorit, a urmat o carieră mediocră și a trăit o viață personala convulsionata și bântuită de probleme psihologice. Concentrându-se asupra perioadei petrecute în Franța, Julie Orringer propune o explicație care ar putea sta la originea a ceea ce s-a întâmplat cu Fry mai târziu, după perioada în care se petrece acțiunea cărții. Putem argumenta în legătură cu credibilitatea analizei, dar nu putem nega faptul că din punct de vedere literar construcția este solidă. Julie Orringer a scris o carte pasionantă, un roman istoric și o dramă psihologică, excelent documentată, plină de suspans și cu eroi care ne atrag și ne fac să ne pese de soarta lor. Cât despre Fry, cuvintele care-i caracterizează cel mai bine atitudinea sunt rostite tot de personajul Marc Chagall:

‘Adevărata greșeală ar fi fost să nu fi venit deloc. Să fi rămas la New York cu restul newyorkezilor. Să nu fi încercat!’ (pag. 505)

Lectură recomandată!

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, https://www.radcliffe.harvard.edu/people/julie-orringer)

Articole similare

Istoria care se repetă: The Emigrants (1971)

Dan Romascanu

Concert in memoria unui inger, de Eric-Emmanuel Schmitt

Delia Marc

Prin blogosfera cinefila (12 – 18 septembrie 2011)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult