Carti Carti de fictiune Recomandat

Rosteste-i numele, de Francisco Goldman

Rosteste-i numele, de Francisco Goldman
Say Her Name
Editura Polirom, Colectia Biblioteca Polirom, Iasi, 2012
Traducere din limba engleza si note de Mihaela Negrila

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Un roman surprinzator prin felul extrem de modern, dar si cu adancimi ancestrale, in care developeaza trairile si sentimentele omenesti.

Poate pentru ca autorul si personajul sau principal au radacinile infipte atat in lumea noua cat si in mistice, misterioase si vechi taramuri: Francesco Goldman a crescut in Boston si Guatemala, Aura Estrada a trait in Mexic si in New York.

Goldman vine in fata cititorului si  cu  sinceritate vibrand de emotie etaleaza o bogata experienta de viata ridicata la inalt nivel intelectual si senzitiv. Nu numai misterul descoperirii iubirii: “It was like my indispensable other self“, ci si contopirea profunda a celor doua entitati in aceasta iubire: “There is the way I portray myself” se releva in  interviul publicat de Lyla Biock in TheParisReview.

Romanul lui Francisco Goldman nu este numai povestea unei iubiri dintre o femeie si un barbat, ci este si o fresca analitica, plina de culoare si de informatii bogate a umanitatii, a aspiratiilor intelectuale, a societatii, cutumelor si sperantelor unor oameni traind in Statele Unite si in Mexic, in mediul academic, in cel literar sau in viata de zi cu zi. O incursiune intr-un amestec ciudat de misticism istoric si pragmatism contemporan, care invaluie profunzimea relatiilor interumane. O fina analiza psihologica a acestor relatii interumane, relatii care construiesc si definesc lumea fiecarui individ in parte, pornind de la parinti si ajungand la partenerul perfect de cuplu… mereu in cautarea echilibrului. Dezechilibrul in relatia parinte-copil, conduce la cautarea unei balante in relatia iubit-iubita / sot-sotie. Si e un dar de la Dumnezeu, faptul ca cele doua personaje ale acestei zguduitoare povesti reale se descopera si  isi gasesc echilibrul perfect unul in celalalt. Un dar pe care Dumnezeu, din ratiuni numai de el stiute, il limiteaza in timp. Un timp scurt, care insa inchide in el experienta veacurilor.

Francisco Goldman

Sa descopere iubirea rotunda si plina de mister, este – in sfarsit – pentru Francisco/Frank/Paco Goldman – experienta suprema si plina de raspundere a vietii, la o varsta coapta si cu un ecart de peste douazeci de ani fata de partenera sa si intr-o subtila concurenta cu mama Aurei:

Discutia aceea mi-a oferit o noua banuiala cu privire la profunzimea legaturii Aurei cu mama ei, asemanatoare cu ceva depozitat intr-un seif dintr-o banca, la douasprezece etaje sub pamant, la care numai ele stiau combinatia. Nu aveam raspunderea sa impartasesc o parte din ceea ce simtea Aura pentru mama ei, din acel amestec de mila, veneratie si admiratie recunoscatoare? Chiar impartaseam acel sentiment, cel putin partial. Acest grad de intimitate si incredere si solicitarile pe care le implica erau ceva cu totul nou pentru mine: o expansiune a atentiei si o concomitenta ingustare a concentrarii pentru a fi in stare sa inregistrez tot ce puteam, trecut si prezent, in interiorul razei vietii Aurei; sa incerc sa inteleg macar, atat cat dorea ea sa imi permita; sa fiu in stare sa anticipez si sa protejez, sa fiu mereu pregatit. Ma credeti sau nu, iubirea esra ceva nou pentru mine. Cum de-am ajuns sa am mai bine de patruzeci de ani fara sa fi aflat despre iubire sau sa o fi descoperit? Iar mai tarziu, la putin peste un an de la moartea Aurei, simteam panica de a pierde sau de a fi pierdut deja aceasta capacitate de a tine la altcineva in acest mod.”

Pierderea brusca si profund nedreapta a partenerei sale, durere nevindecata de trecerea timpului, pierderea propriului Univers, se reflecta in pasaje emotionante: “In majoritatea zilelor, cand deschid ochii dimineata, prima imagine pe care o zaresc, proiectata din creierul meu si prin orbitele oculare ca niste raze laser ale groazei, este Aura cand mi-au spus ca e moarta si m-am napustit la patul ei sa o vad. Sau bandajul lat alcatuit din spuma oceanului care se retragea, lasand la iveala trupul ei plutind cu fata in jos, iar eu intotdeauna strig: NU!”

Coperta editiei americane

Si amintirea ei revine obsedanta: “…am mers mai departea pe poteca, spre laguna aceea ascunsa, unde ne-am asezat pe un doc jos din lemn; nu mai era nimeni prin preajma. In scurt timp, priveam pastelurile irizare ale apusului intinzandu-se peste apa si stralucind pe cerul de deasupra fasiei de jungla dintre noi si ocean. Peste tot se auzeau tipete de pasari, de parca fiecare copac si fiecare planta incandescenta ascundeau o pasare zgomotoasa sau doua. Ne-am simtit amandoi coplesiti de ganduri noi umplandu-se de un sentiment de uimire mistica si singuratate impreuna. Era de parca tocmai ne casatoriseram in cadrul unei ceremonii secrete, acompaniate de pasari. Uneori cred ca ca, daca cenote-le sunt cu adevarat intrari in lumea de dincolo, iar eu pot sa intru pe una ca sa fiu din nou cu Aura,  atunci malul acelei lagune din jungla e locul unde voi iesi si o voi gasi asteptandu-ma.”

Alaturi de prietenii comuni, Francisco Goldman incearca  sprijin in emotiile care il framanta: “Incercam, cu totii sa o gasim pe Aura unul in altul, presupun, desi nu cred ca ne dadeam seama de asta. Eram singuri, inca in stare de soc, speriati.”

Psihologic si determinat, autorul cauta sprijin si la nivel documentar, isi diseca durerea si si trairile:  “Niciodata in viata mea nu mai iubisem pe cineva atat de mult cat o iubisem pe Aura, nici macar de departe, nici vreun parinte, frate ori vreo iubita anterioara, nici pe prima mea sotie; poate nu iubisem pe nimeni cu adevarat inainte de Aura. Eram convins ca o iubeam pe Aura asa cum trebuie un sot sa-si iubeasca sotia, in cel mai sacru  mod conjugal si mult mai mult. Literatura despre durerea pierderii unei persoane apropiate, toate studiile stiintifice despre vaduve si vaduvi pe care le cautasem in biblioteci si online, erau derutante in aceasta chestiune   (…) Daca sotul/sotia ta era ceea ce se numea o <figura de atasament> – cineva pe care il considerai cauza fericirii tale si a propriei tale identitati ca om fericit in mod rezonabil si functionand responsabil in lume -, atunci erai in mod deosebit terminat.”

Pentru ca Moartea face parte acum din Viata: “Momente de despartire temporara, absenta sau chiar pierdere care erau precum niste mici repetitii pentru ceea ce avea sa vina. Nu premonitii, ci adevarate incercari, moartea venind prin portalul ei, luand-o pe Aura, aducand-o inapoi, retragandu-se inapoi in gaura ei.”

Departe de a se lamenta, autorul constata de-a lungul anilor care nu ii ostoiesc durerea, ca: “Fiecare zi, o ruina fantomatica. Fiecare zi, ruina zilei care ar fi trebuit sa fie. Fiecare secunda de la ceas care ticaie inainte, orice fac, vad sau gandesc, totul e facut din cenusa si cioburi carbonizate, ruinele viitorului. Viata pe care urma sa o traim, copilul pe care urma sa il avem, anii pe care urma sa-i petrecem impreuna, totul a fost de parca viata aceea aexistase deja cu milenii in urma, intr-un oras secret pierdut in jungl, acum prabusit in ruine, acoperit de vegetatie, cu locuitorii nimiciti, niciodata descoperiti, povestea lor niciodata spusa de vreo fiinta umana din afara lui – un oras pierdut cu un nume pierdut, pe care numai eu mi-l amintesc – Soobway.”

Si constata “cumplita ciudatenie si lipsa de sens” a Adevarului pe care trebuie sa il accepte si cu care trebuie sa traiasca: “Un accident atat de neobisnuit si groaznic i s-a intamplat unei singure persoane. (…)Aura a fost deosebit de nenorocoasa. A murit pentru ca eu m-am purtat asa cum imi e firea, ca un etern adolescent, un ninote. A murit deoarece, dand pe dinafara de dragoste, m-am dus dupa ea in apa. Insa toate acestea sunt, de asemenea, o ocolire a ADEVARULUI, fata de care relatarea mea sarguincios construita se prabuseste ca un val urias de nimic. Faptul ca m-am purtat asa cum imi e firea nu ar fi trebuit sa fie de ajuns sa o ucida pe Aura. De asemenea, faptul ca Aura s-a purtat asa cum ii era firea, avantandu-se in valul ala pentru indiferent ce motiv, n-ar fi trebuit sa fie suficient ca sa o ucida. Cumplita ciudatenie si lipsa de sens a acestui fapt – asta este ADEVARUL.”

Umbre

Pe de alta parte, Goldman evoca  amintirea unei fotografii emblematice si  intelegem mesajul sofisticat al nemuririi umbrelor:

“Fotografia alb-negru de pe invitatiile noastre de nunta  (…) facuta pe o strada din apropierea apartamentului (…) din Montmartre. O infatiseaza pe Aura de la mijloc in jos, in palton si cizme, un picior al meu e in partea stanga si ne tinem de maini in m ijloc; esenta fotografiei este reprezentata, insa, de umbrele noastre complete, tinandu-se de maini, care cad pe piatra cubica luminata de soare.”

Mantra lui Francisco Golman devine acest “rosteste-i numele”. Refugiat pe scara exterioara de incendiu a locuintei new-yorkeze, acolo unde Aura isi fuma in liniste tigara, barbatul isi decripteaza aceasta mantra:  “Imi vreau prietena inapoi, mi-am zis in sinea mea; vorbeam in semne si formam o echipa grozava. Poate ca m-am saturat de oameni care nu pricep cum e, dar nu e ca si cum as dori ca toata lumea sa treaca prin asta. (…) Daca o ai, nu-i da drumul, tine-o strans, m-am gandit. Asta e sfatul meu pentru toti cei in viata. Simte-i mirosul, vara-ti nasul in parul ei, inspir-o adanc. Rosteste-i numele. Va fi intotdeauna numele ei. Nici macar moartea nu poate rapi asta. Acelasi in viata, ca si in moarte, mereu. Aura Estrada.”

…Pana cand moartea ne va desparti…o sintagma dureroasa, dar care, iata, cata lumina si iubire imbraca in cuvinte suferinta si talentul lui Francisco Goldman. Si cata frumusete si nemurire  ii confera muritoarei Aura Estrada.

O carte pe care o recomand pentru frumusetea literara pe care a conferit-o autorul unei tragedii personale cu valente universale.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom.

Articole similare

Topuri vânzări Polirom și Cartea Românească la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Filmul surd în România mută, de Cristian Tudor Popescu

Jovi Ene

Dezbatere pe marginea cărţii lui Andrei Oişteanu, „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură” (II)

Jovi Ene

1 comment

Roberto 9 iunie 2012 at 21:37

Editua Polirom, mereu ne uimeşte cu multe cărţi bune!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult