Carti Carti de fictiune

„Gara Malma”, de Alex Schulman – (despre) efectul coroziv al neputinţei

„Gara Malma”, de Alex Schulman
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, 2024, București
Traducere: Andreea Caleman

Gara Malma este un roman al traumelor, al conflictelor și al neputințelor. Alex Schulman abordează aceste trei teme – printre altele complementare – oferindu-ne o radiografie a vieții de familie care se întinde pe două generații. Fiecare dintre ele se străduiește să ducă pe umeri propriile provocări, la care se adaugă cele nerezolvate de părinții lor. Schulman navighează cu lejeritate și pricepere prin tema-umbrelă a romanului, și anume a traumelor de familie, dând dovadă că înțelege în profunzime subtilitățile durerilor nealinate la timpul lor.

Cele două generații sunt după cum urmează: Harriet în ipostaza de copil, având o relație tensionată atât cu părinții, cât și cu sora ei, Amelia, apoi Harriet adult, împreună cu partenerul ei, Oskar, în ipostaza de părinți ai Yanei și apoi Yana, copil și adult, care pare să trăiască o parte din traumele prin care a trecut mama ei în copilărie. Harriet a fost martora certurilor frecvente dintre părinții ei, iar Yana trece printr-o experiență asemănătoare, fiind afectată de profunda nefericire a releției mamei sale cu tatăl ei, iar ulterior de dispariția lui Harriet.  Povestea explorează în profunzime viața interioară a personajelor, individualizându-le destul de bine. Harriet este personajul cel mai pregnant, dens, centrul de greutate al întregii povești, catalizatorul relațiilor celorlalte personaje.

Gara Malma este nodul de întâlnire a celor două generații, având o valență simbolică. Gara Malma este locul în care și spre care personajelor li se dezvăluie structura interioară.  Călătoriile spre Malma au fost numeroase și întinse pe o perioadă îndelungată:

Prima a avut loc în anii ’70. Mama era doar o fetiță atunci și a luat trenul cu tatăl ei spre Malma pentru a-l îngropa pe Ninen – un animalde companie probabil? A doua călătorie a fost pe 17 septembrie 2001. Mama era atunci o femeie profund nefericită în relația cu tata. În mijlocul celei mai rele crize a relației lor, când căsnicia era pe cale să se destrame, se hotărăsc brusc să-și lase fetița acasă și să ia un tren către Malma. Mama nu s-a mai întors de acolo.

Răspunsul la întrebarea firească ”De nu s-a mai întors Harriet?”, ni se dezvăluie aproape de finalul romanului, însă luând în considerare construcția personajului, îl intuim din timp.

În primul capitol, aflăm multe despre relația pe care Harriet o are cu părinții ei. Ea este fiica pe care niciunul dintre ei nu o preferă, iar în momentul divorțului lor, fiecare o dorește Amelia. Dialogurile părinților pe această temă mi se par dure, cu multe ascuțimi, atât de tranșante încât uneori par aproape neverosimile. Dincolo de această discutabilă lipsă de veridicitate, ni se sugerează că tot ce urmează să se întâmple cu Harriet după divorțul părințilo ei e ancorat în conștientizarea dureroasă a respingerii și a abandonului.

Povestea de familie este delicată, însă nu cu adevărat spectaculoasă prin originalitate. Tema dramei care se întinde pe mai multe generații este destul de des întâlnită în literatura contemporană (Regina frumuseții din Ierusalim, scrisă de Sarit Yishai-Levi, tradusă în limba română de Monica Pruteanu fiind un exemplu relevant), însă acuratețea cu care Schulman surprinde adâncimea rănilor este cea care ne ține prinși în poveste până la final.

Una dintre rănile cu care am rezonat este chiar pe la începutul romanului, când Harriet și Oskar se întâlnesc pentru prima dată într-un tren spre Stockholm. În dialogul care se leagă între ei, cu stângăciile inerente celor care sunt foarte aproape de a se îndrăgosti, el o întreabă care e cea mai frumoasă frază pe care a citit-o vreodată. Ea îi răspunde ”Uneori îmi aud oasele trosnind sub greutatea tuturor vieților pe care nu le trăiesc.” Harriet este o fire deprimată, ușor melancolică, contemplativă, introspectivă. La foarte scurt timp, când se termină călătoria, cei doi merg într-un bar unde întâlnesc un grup de tineri zgomotoși. După ce Harriet îi învață jocuri de beție din adolescență, de niciunde declară că emfază în fața întregului grup ”Sunt futaiul secolului!”. Dincolo de ireverențiozitatea replicii, este clar că vorbele ei ascund o profundă durere, nemulțumire de sine, un dispreț față de propria persoană. Un punct forte al scenei e reprezentat de răbdarea cu care autorul a pregătit replica personajului. A fost bruscă, la granița dintre previzibilitate și neașteptat. Un strigăt de ajutor clar, strident.

Un cuplu cu a cărei disensiuni de asemenea am rezonat a fost Harriet – Oskar. Harriet a venit cu un întreg bagaj de traume pe care, fără să își propună și fără să fie rău intenționată, le-a revărsat în relația de cuplu. Oskar e o victimă, dar totodată un colac de salvare pentru ea, având în sfârșit pe cineva care să o iubească și cu care să își vindece rănile din copilărie. Oskar e copleșit și, deși o înțelege, încearcă să își revendice partea de relație în care și ceea ce își dorește el contează. Îi aruncă în faț lui Harriet că mereu vrea să fie în centrul atenției, că totul este despre ea. În final, când Oskar ajunge la capătul răbdării și răbufnește, îi atinge lui Harriet un punct nevralgic, iar ea ia o horărâre drastică.

Capitolele romanului sunt dispuse în ordine necronologică, pendulând din trecut în prezent și invers, dizolvând uneori granița dintre cele două. Trecutul este adus în prezent cu toată forța durerilor nevindecate. Totodată, această dispunere a capitolelor are și rolul de a stârni curiozitatea cititorului, de a-i captiva atenția. Fiecare capitol este o gară în sine a itinerarului familiei.

Gara Malma este o poveste în care cred că mulți cititori se pot regăsi. Fără să generalizez, cred că nu există persoană, copil sau adult, care să nu fi trecut prin durerea abandonului, a respingerii. Deși nu cred că Alex Schulman are tendințe moralizatoare, cred că gestul final al lui Harriet dezvăluie multe despre cât de profunde pot fi traumele din copilărie, dar și despre responsabilitatea pe care o avem, în viața de adult, față de noi înșine.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografie autor: https://crimereads.com/author/alexschulman/)

Articole similare

Despre „Poker”, trilogia lui Bogdan Coșa

Jovi Ene

Top 5 cărți despre copilărie

Carmen Florea

Dragoste și speranță la înălțime: ”Biblioteca de pe Lună”, de Francesc Miralles

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult