Mai exista si alte targuri de carte in lume decat cel de la Paris, de exemplu London Book Fair, la care a participat Anca Fronescu, intervievata pentru Observatorul Cultural de Adina Dinitoiu: ‘AD: Ce ne poţi spune despre standul României şi despre titlurile propuse de români? AF: România e prezentă la London Book Fair pentru a şasea oară. Dacă anul trecut standul României a trecut drept unul dintre cele mai atrăgătoare din tîrg, adunînd pe canapeaua colorată crema cremei editoriale britanice, fiind curtat de echipe de filmare, printre care cea a Joannei Trollope (care a dat un interviu la standul românesc pentru că i-a plăcut cum arată), anul acesta, pe la standul României a trecut lume, însă incomparabil mai puțină față de anul trecut.’
Judy Florescu ia pentru liternet.ro un interviu regizorului Radu Afrim: ‘J.F.: Aţi stârnit controverse încă de la debut, acum 15 ani, când se dorea exmatricularea dumneavoastră din teatru. Totuşi, acum, percepţia publică s-a mai schimbat în bine. Credeţi că România s-a mai deschis puţin la minte şi suflet în ceea ce priveşte arta contemporană? R.A.: România n-a fost niciodată în mare amor cu arta contemporană. Cotele valorice ale artiştilor contemporani români se stabilesc în Vest. În Berlin şi în New York. Ca să mă refer doar la artiştii vizuali. Sau performeri. Contemporani cu noi, nu cu Tristan Tzara. Eu consider că un adevărat patriot e acela care nu lasă să treacă o zi fără să spună: „Doamne, ce bine că Brâncuşi a plecat la timp din România!”. Altfel el n-ar fi existat pentru arta universală şi nici măcar pentru cea naţională.’
Despre ‘Un singur cer deasupra lor’ al Ruxandrei Cesereanu a scris recent si Raluca Duna in Romania Literara: ‘Nu am fost niciodată un fan al prozei practicate până acum de Ruxandra Cesereanu, mi se părea de la un punct încolo prea barocă, poetizantă, artificială, prea autoficţională, epatantă într-un fel care devine obositor. Nu m-aş fi gândit vreodată că Ruxandra Cesereanu va scrie o carte realistă. Ei, iată că a scris-o. Poate că fanii literaturii ei fantastice vor fi dezamăgiţi, dar eu mă declar de astăzi un fan iremediabil câştigat. M-am apucat de citit seara şi până spre dimineaţă nu am lăsat cartea din mână. Surprinzătoare reuşita formulei realiste pe care Ruxandra Cesereanu o adoptă în romanul Un singur cer deasupra lor, absolut surprinzător stilul, naturaleţea, neutralitatea „autorului” şi libertatea personajului. La drept vorbind, construcţia narativă nu este specifică romanului, sunt proze scurte, povestiri care nu se leagă narativ, ele însele un fel de cadre din viaţa personajului care concentrează o întreagă biografie, cu semnificaţia ei individuală şi tipologică. Ce uneşte aceste cadre, apoi aceste povestiri, între ele, alcătuind „romanul” unei ţări, este viziunea. Şi aici cred că Ruxandra Cesereanu a dat lovitura, ea a reuşit, cu mijloace stilistice în mod voit reduse la minimum, în felul unui cronicar, fără găselniţe narative sau focuri de artificii stilistice, doar înşiruind poveştile unor oameni „obişnuiţi”, în fond, nişte tipuri umane din România anilor 1945-1991, să obţină o frescă nu doar foarte complexă, dar şi foarte vie, emoţionantă. Toate povestirile te ating într-un chip tulburător, deşi sunt poveşti pe care le ştim, majoritatea, poveşti reale sau legende de pe vremea lui Ceauşescu. ‘
Rontziki a citit ‘Viata amoroasa’ a Zeruyei Shalev si a scris despre carte la ‘Evantaiul memoriei’: ‘Îmi vine destul de greu să scriu despre prima carte din trilogia din care mai fac parte Soţ şi Soţie şi Thera, pentru că e cam târziu să o percep individual, aşa încât, înainte de a scrie despre Viaţa amoroasă, nu pot să nu povestesc puţin despre efectul Zeruya. Romanele nu au legătură între ele, dar, pe măsură ce te afunzi în stilul Zeruyei, poveştile, deşi diferite, au cedat în faţa stilului scriitoarei, în faţa analizelor şi disecărilor care parcă-mi disecau realitatea proprie. Rândurile Zeruyei Shalev mi-au creat dependenţă. Am simţit că-mi intră în sânge şi n-o să mă mai pot desprinde vreodată de luciditatea şi pasiunea personajelor, mi-a fost greu să citesc altceva după cele trei romane şi încă mă chinui să mă abţin de la a citi Fărâme de viaţă. M-am trezit imaginându-mi o bibliotecă numai cu cărţi ale scriitoarei israeliene şi pe mine trăindu-mi viaţa prin ele.’
Anamaria Blanaru scrie la BookMag despre ‘Tinerete’ al lui J.M.Coeetze: ‘Până unde poate duce această inadaptabilitate a spiritului fin în ale artei în faţa societăţii de consum este, de fapt, întrebarea pe care o lansează cartea lui Coetzee şi pe care, de altfel, o lasă deschisă şi la finalul cărţii. În volumul Tinereţe se vor regăsi cu siguranţă mulţi tineri pe jumătate artişti pe care împrejurările i-au dus, fără voie, departe de artă, de spirit şi mai aproape de trepidanta dezvoltare a unei societăţi deosebit de pragmatice.’
Literatura politista din tari mai putin cunoscute in gen este o pasiune a mea, despre ea se scrie mai rar in blogosfera, asa incat m-am bucurat sa gasesc la suspans.ro o cronica a lui Liviu Szoke la ‘Ochiul de jad’ al lui Diane Wei Lang: ‘Este acesta un roman poliţist reuşit? Nu prea. Căci mi-am dat seama după prima sută de pagini că autoarea a folosit intriga poliţistă mai mult pentru a zugrăvi o frescă a unei Chine în curs de modernizare, o ţară ai cărei locuitori au suferit enorm timp de sute de ani, cu o istorie zbuciumată, dar care pare acum că începe să-şi revină (şi trebuie ţinut cont de faptul că romanul a fost scris în 2007, când lumea nu auzise încă de marea criză financiară, când unele ţări încă nu erau confruntate cu falimentul, iar autoarea nu ştia că ţara ei natală va fi prima care va ieşi din criză şi că va deveni ţara cu cea mai rapidă creştere economică de după marea criză). Iar ancheta poliţistă pe care o desfăşoară Mei este un pretext excelent pentru autoare de a scoate la iveală dedesubturile comerţului clandestin cu opere de artă de mare valoare cu care nu se confruntă doar China, ci şi alte ţări cu istorie bogată.’
(Dan)
Cum tocmai am dat si eu iama in cartile Editurii Paladin (am început cu Ray Bradbury), am inceput sa urmaresc si recenziile din blogosfera despre cartile SF/fantasy ale anului 2013. Printre ele, o recenzie a lui Val Ceau despre „Mitago”, de Robert Holdstock, aparuta pe SemneBune.ro: „Pădurea Ryhope m-a atras din prima, poate și pentru că în general pădurile sunt locuri numai bune de desfășurare a unei saga fantasy. Au toate elementele necesare: mister, densitate, luminișuri, ascunzișuri, pârâuri, tot felul de plante, animale, ecouri, umbre, toate numai potrivite pentru a-ți stârni imaginația. Evul Mediu a profitat din plin de imaginarul pădurii și a făcut din adunătura de copaci un loc ascuns, unde trăiau vrăjitori, unde se comiteau crime, se îngropau cadavre, se țineau întâlniri tainice, unde fugeau bandiții sau unde se întâlneau adulterii. În pădure omul și-a găsit un aliat, fie că a fost pus pe fapte murdare sau bune. S-au scris sute de pagini despre pădurea ca loc sacru și magic și cred ca Robert Holdstock a citit o mare parte din ele fiindcă a creat o pădure perfectă pentru o carte fantasy, una pe care o poți visa după ce închizi cartea. „
Dan-Liviu Boeriu ofera pe blogul sau o analiza atenta a romanului Florinei Ilis, „Vietile paralele”, despre care a scris pe Filme-carti.ro si colegul nostru Dan aici. Cronica de pe blogul „Cu cartile pe fata” este intitulata „O pedalare in gol„, titlu ce sintetizeaza intr-un fel opinia autorului: „Demn de respect prin eforturile pe care scriitoarea le-a depus pentru a strânge laolaltă documente, impresii, note de lectură, jurnale, manuscrise, romanul Vieţile paralele îşi ratează grandios ţintele tocmai din pricina unei emfaze şi a unei exhaustivităţi fără discernământ. Cu destule părţi interesante şi valide, cartea îi dă cititorului senzaţia, după parcurgerea celor aproape 700 de pagini, că n-a aflat, de fapt, nimic nou. E o uluitoare pedalare în gol, o imensă punere în scenă a unor elemente disparate şi inedite dar care, însumate, nu răspund niciunei întrebări esenţiale cu care orice cititor onest se înarmează la întâlnirea cu un astfel de proiect livresc.”
Pe blogul Libris, gasim un interviu interesant cu Gabriela Adamesteanu. Iată ce răspunde scriitoare la întrebarea „Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?”: „De curând, o doamnă cu o vârstă apropiată de a mea şi care nu se omorâse cu lectura la viaţa ei mi-a spus că a început s-o facă, din teama de Alzheimer. E drept că îşi programase să se afunde în lectura magazinelor. Cred că se decisese cam târziu şi era o lectură prea uşoară ca s-o protejeze. Deci acesta este sfatul meu pentru nu neapărat tineri: şi nu doar fiindcă lectura ar încetini distrugerea celulelor nervoase, ci şi pentru că ea le face viaţa mai atractivă, mai largă decât devine ea de la un moment dat înainte. Necitind, tinerii îşi retează şansa de a comunica mai uşor, vocabularul se tot restrânge dacă nu citeşti, conversaţia devine tot mai limitată etc. În toate mediile profesionale, azi, când socializarea este obligatorie, există momente când cărţile citite te ajută să ai o imagine mai bună de sine şi o imagine bună în ochii celorlalţi.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„O vara fara barbati”, de Siri Hustvedt
–“Evadarea tăcută. 3000 de zile singură în închisorile din România”, de Lena Constante
–“Un singur cer deasupra lor”, de Ruxandra Cesereanu
–Ruxandra Cesereanu – interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro
-“92 de poveşti cu cărţi”, de Ştefan Caraman
-“Tentaţia fascismului în România interbelică”, de Alexandra Petrescu
–“De ce? Prima mea carte de întrebări”, de Amy Shields