Tentaţia fascismului în România interbelică, de Alexandra Petrescu

”Tentaţia fascismului în România interbelică”, de Alexandra Petrescu

Editura Paralela 45, Colecția Universitaria, Pitești, 2010

Este foarte greu de înţeles ce a dorit Alexandra Petrescu atunci când a contopit două articole (unul apărut în revista Historia şi celălalt în revista Studia Politica. Romanian Political Science Review), alături de o contribuţie la un volum colectiv (Deschideri post-moderne în ştiintele politice, Editura Lumen, 2009)[1] într-un fel de broşură intitulată pompos “Tentaţia fascismului în România intrebelică”[2]. Evident, termenul de broşură l-am folosit noi, căci ce autor doreşte să publice broşuri şi nu cărţi ? Însă cum poate fi numită carte o înjghebare de nici 70 de pagini, o materie a textului paginată foarte larg, la care se mai adaugă alte câteva anexe, pentru a se depăşi totuşi obsesiva bariera de 100 de pagini ? De ce a acceptat totuşi o editură prestigioasă şi decentă o astfel de întreprindere, chiar daca ea nu  este specializata pe editarea cărţilor de analiză istorică ? Mister.

Am fi profund necinstiţi dacă, fortaţi de împrejurări, am considera tentativa doamnei Alexandra Petrescu altceva decât o încercare de introducere, cel mult, în materia istorică a Mişcării Legionare şi aceasta, mai ales, pentru studenţii care nu urmează facultăţi de istorie, căci, pentru aceştia, obligatorie rămâne studierea şi conspectarea (cu aferentele fişe) a lucrării fundamentale a lui Armin Heinen, Legiunea Arhanghelului Mihail[3], poate cea mai vasta şi interesantă lucrare dedicată acestui misterios şi, într-o oarecare măsură, ilogic fenomen care a fost Mişcarea Legionară?  Care, dovedeşte şi autoarea prin preluarea masiva a citării unor autori consacraţi în studierea fenomenului de extremă-dreapta atât din România, cât şi din întrega Europă, a fost un conglomerat fascinant de credinţe, idei, tendinţe foarte largi care au îmbrăţişat o paletă destul de largă a societăţii româneşti interbelice (autoarea citează că, în anul 1937, Mişcarea ajunsese să numere nu mai puţin de 257.000 de membri, ceea ce era foarte mult la o populaţie de aproximativ 18 milioane de locuitori, din care peste 80% locuiau la ţară).

Şi această însumare de citate vine să ne re-confirme faptul că participarea României la Holocaust nu a apărut din senin, ea fiind consecinţa a cel puţin două decenii de antisemitism deschis, în care echivalarea evreului cu comunistul era destul de răspândită, astfel încât uciderea fără discriminare a unui evreu echivala cu cea a unui comunist. Aceasta simplificare reprezintă poarta deschisă pentru multe excese care-şi găsesc rapid justificări, după modelul putem ucide evrei pentru ce ei sunt comunişti, iar comunismul doreşte distrugerea României. După cum se observă, cea de a două parte a acestui raţionament era perfect adevărat şi a fost pus în practică cu minuţiozitate de către Uniunea Sovietică după 1945, distrugând bucată cu bucată vechea Românie (şi oricum ar fi făcut-o indiferent dacă Armata Româna nu ar fi ucis nici un evreu la Odesa în octombrie 1941 sau în Transnistria), însa prima parte a lui este complet fals, căci şi evreii puteau şi credeau într-o paleta de idealuri politice. Şi, în general, să ucizi pentru că un om crede în anume idei este abominabil, imprescriptibil.

Oarecum mai puţin cunoscută este prezenta factorului feminin din componenţa Mişcării Legionare care, chiar dacă a fost minoritară faţă de cea a celui masculin, compensa prin fanatism. De altfel, închisorile comuniste au fost populate din plin de femeile legionare şi aceasta o atestă şi mărturia Lenei Constante[4], care a fost vecină intr-una din celulele închisorilor sale cu patru femei legionare. Trebuie să recunoaştem şi că femeile legionare au fost atrase în mod deosebit de figura bărbatului frumos prin excelenţă care era Căpitanul. Virgil Gheorghiu, în memoriile sale, apărute totuşi la mare distanţă de evenimentele descrise (1990) ii face un portret fizic  in culori deschise. Cel putin din punct de vedere fizic el impunea -dar ce folos?- « Codreanu e un bărbat frumos. Are treizeci şi noua de ani. Il văd pentru prima oara, dar îl recunosc dupa portretele lui. Chipul sau, mersul, talia si gesturile sale sunt cele ale actorului principal dintr-un western hollywoodian. Codreanu pare prototipul eroilor din filmele americane de aventuri : cel care e brav, drept, curajos, care nu e invins niciodata. (…) Conrneliu Zelea Codreanu este inalt, suplu si drept ca arborii si oamenii din nordul Moldovei si din Bucovina. Se spune ca nu este un bun orator. Dar electrizeaza intotdeauna prin simpla sa prezenta. Cand apare printre tineri, e un delir. » La acest nivel, al efectului asupra celor din jur, ne intrebam cu cine mai poate fi asemuit in istoria contemporana a Romaniei caci, in general, toti liderii ţării au beneficiat de aparatul propagandistic de stat pentru a-si promova imaginea, in timp ce Codreanu, indiferent de balonul toxic de sapun pe care l-a reprezentat, nu avea pe nimeni in spatele lui. In continuare, autoarea recenzeaza cartea lui Radu Gyr Femeia in eroismul spiritual, moral si national aparuta in 1937 (Gyr considera ca…Gyr isi continua prezentarea…Gyr propune etc.). Delirant este si ca Gyr propunea crearea unor echipe misionar-ortodoxe prin care tinerele romance, alaturi de maicile lor, sa desfasoare o vie activitate impotriva sectelor si infiriparii nucleelor comuniste[5] In cartea lui Gyr mai regasim un numar de truisme ideologice (prin propaganda ei spiritual-crestina, cei socotiti drept pierduti pentru biserica se pot reintoarce la credinta. etc.)

În final, se publică mai multe documente din arhive. Ne-am fi aşteptat la mai mult de la Alexandra Petrescu, a cărei biografie este destul de bogată. A beneficiat de mai multe burse prin străinătate, este doctor în ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti (ca şi cum acest titlu ar mai avea cine ştie ce valenţe academice…), autor a mai multor volume. Nu este nevoie de o prea mare îndemânare intelectuală pentru a prelua citate din diverse surse interne sau externe (marea majoritate nici măcar traduse şi în limba română!) şi de le aranja într-o oarecare logică. Cert este că publicarea Tentaţiei fascismului în România interbelică nu poate reprezenta decât eventual o însemnare în CV-ul academic (cât de jalnic a devenit şi acesta, nu ?). Alexandra Petrescu nu s–a oprit la această înjghebare din 2010, ci şi-a continuat activitatea editorială cu alte trei volume (două în 2011 şi încă unul în 2012)[6]. Ce ne paşte în 2013? Încă nu ştim şi ne îndoim că o vom afla. Oare acest stahanovism editorial poate aduce rezultate? Nu credem. Puţină (auto)reflexie nu strică şi aceasta se învârte întotdeauna în jurul întrebării à quoi bon ?