Carti Carti de fictiune Recomandat

O vară fără bărbați, de Siri Hustvedt

O vara fara barbati”O vară fără bărbați”, de Siri Hustvedt

Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2013
Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu

Sunt sincer întotdeauna în privința cărților primite, chiar dacă acestea sunt trimise de partenerii blogului nostru. La fel voi face și cu ”O vară fără bărbați”, romanul lui Siri Hustvedt apărut în reeditare la Editura Polirom în anul 2013, care, o spun deschis, nu m-a entuziasmat. Povestea a curs prea lin și a fost prea simplistă și schematizată, spre deosebire de romanul precedent citit, ”Tristețile unui american”, despre care am scris acum câteva săptămâni.

Siri Hustvedt a încercat aici să își forțeze întrucâtva posibilitățile, scriind un roman cu un titlu spectaculos (mai toată lumea care m-a întrebat ce citeam, au fost curioși atunci când le-am spus titlul și au cerut amănunte suplimentare) și care are un iz puternic feminist. Bărbații aproape că nu există în romanul lui Siri Hustvedt – doar este vorba despre ”o vară fără bărbați” –, aceștia fiind îndepărtați din punct de vedere fizic, existând doar în mediul virtual, prin intermediul SMS-urilor, mesajelor electronice sau al telefonului.

Mia, personajul principal, se îndepărtează de căsnicia cu Boris, deși nu își dorește neapărat aceasta. Are peste cincizeci de ani, când el decide să ia o pauză de la mariajul, până atunci, fericit: Pauza este însă o persoană de sex feminin în carne și oase, de care el s-a îndrăgostit și cu care speră să pornească la drum într-o nouă viață, mai palpitantă și mai senzuală, perfectă pentru un bărbat trecut de cincizeci de ani. Mia însă este zdruncinată psihic de toată această tevatură, de această întorsătură ciudată și neașteptată a vieții sale, are loc imediat o depresie psihică, pe care o reconstituim fragment cu fragment din amintirile sale de peste vară: ”Frânturile de strigăte, urletele, țipetele și râsetele fără motiv nu erau neobișnuite în secție și cele mai multe dintre ele treceau neobservate.. nebunia este o stare de profund egocentrism. Este nevoie de un efort extrem numai pentru a îți ține sinele sub control, iar revenirea la starea de echilibru mintal se petrece în clipa în care permiți unei bucățele din lumea exterioară să revină la tine, când un om sau un lucru trece prin poartă. Chipul lui Bea. Chipul surorii mele.”

r234290_940140Decizia pe care o ia este să se retragă în orașul tinereții sale, unde încă locuiește mama sa la un azil modern de bătrâni, și să încerce să își revină departe de bărbații din viața sa. Aici toată lumea pe care și-o construiește este alcătuită, mai mult sau mai puțin, din femei: o avem pe mama sa și pe celelalte bătrâne care o înconjoară, femei inteligente, care se reunesc și discută despre toate cele, inclusiv despre cărțile pe care le citesc săptămânal, într-un simpatic Club al Lecturii; le avem pe cele câteva fete de liceu, adolescente abia înmugurite, care participă la Cursul de Poezie neconvențional, la care predă chiar Mia; o avem pe fiica acesteia, Daisy, care apare abia la finalul cărții, dar care este prezentă indirect în tot restul poveștii, dorind să fie liantul care să unească din nou familia destrămată; nici sora Bea nu este prezentă mare parte din acțiunea romanului, dar, similar cu Daisy, ea este factorul care îi liniștește gândurile personajului principal, ea este cea care a ajutat-o din punct de vedere mental să treacă peste clipele cumplite ale spitalului de boli psihice.

Dacă acțiunea romanului este, așa cum am spus, statică și parcă fără viitor, nu există o motivație suficientă pentru a empatiza cu personajele sau cu acțiunile lor, interesantă a fost abordarea feminină a infidelității: cât de mult poate ierta o femeie părăsirea de către bărbat a căminului conjugal pentru o altă femeie, mai tânără și, prin urmare, mai frumoasă. La început, îndepărtarea Miei de locul pe care îl numea ”acasă” este datorată mai mult încercării de uitare decât de bucurie a revederii locurilor copilăriei. Scrisorile lui electronice îi sunt indiferent și perioadă de timp ea nu răspunde și nu dă niciun semn de viață: ”Dragă Mia”, mi-a scris Boris. ”Indiferent ce s-a întâmplat între noi, pentru mine e foarte important să știu cum ești. Trebuie să comunicăm – și de dragui lui Daisy. Te rog, răspunde-mi când primești scrisoarea.” Ce rezonabil, m-am gândit eu. Ce prozaic: să comunicăm.”

Coperta editiei americane
Coperta editiei americane

Cu timpul, legătura se restabilește, iar Mia nu mai consideră că îndepărtarea este un lucru atât de potrivit pentru o iubire care încă există. El a fost la rândul său părăsit și acest lucru provoacă alte întrebări, alte îndoieli cu privire la viitor, conștientă că dorința lui de a restabili relația poate să fie doar un sentiment temporar al celui părăsit, așa cum a gândit și ea cu prea puțin timp în urmă. Cu toate acestea, acceptă ca el să reînceapă să facă pașii necesari spre ea, să o curteze. Întrebările însă rămân și probabil vor rămâne toată viața: ”Oare chiar îl pot condamna pe Boris pentru Pauza lui, pentru nevoia lui de a trăi momentul, de a întinde mâna și-a înhăța pauza ce i se oferise câtă vreme mai era timp, încă mai era timp pentru vetustul în care se transforma el cu rapiditate? Nu merităm cu toții se ne zbenguim, să ne-o tragem și să mergem mai departe?”

Nu știu dacă finalul vă va oferi răspunsuri la toate întrebările, dar mi s-a părut clar de la început că Siri Hustvedt și-a dorit o astfel de desfășurare a evenimentului, care să culmineze cu un alt fel de happy-end. Pentru mine, a fost o carte ușurică, ce a fost dorită de autoare pentru a mai bifa încă un roman, și fără a oferi suficientă profunzime personajelor, care sunt schematice și previzibile. Peste toate, ar trebui să dezbatem următorul citat: citesc numai femeile literatură ficțională sau, în ultimul timp, s-au apucat și bărbații?

”Clubul cărții e mare. Se înmulțise ca proverbialele ciuperci prin tot locul și e o formă culturală dominată aproape complet de femei. De fapt în zilele noastre lectura scrierilor de ficțiune este considerată adesea o preocupare feminină. Multe femei citesc ficțiune. Majoritatea bărbaților nu o fac. Femeile citesc ficțiuni scrise de femei și de bărbați. Majoritatea bărbaților nu o fac. Dacă un bărbat deschide un roman, îi place ca acesta să aibă un nume masculin pe copertă. Asta e, într-un fel, reconfortant. Căci nu se știe ce ți s-ar putea întâmpla cu organele genitale externe dacă te-ai cufunda în fapte imaginare scornite de cineva care-și ține socotelile în interior. Mai mult, bărbaților le place să se fălească cu faptul că ignoră scrierile ficționale: ”Eu nu citesc literatură, dar nevastă-mea, da”. Se pare că imaginația literară contemporană emană un parfum feminin distinct.”

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Polirom sau de aici, în ediție electronică.

Articole similare

Prin blogosfera literara (6-12 decembrie 2010)

Dan Romascanu

Concurs: Câștigă un pachet de trei cărţi, oferit de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (27 ianuarie – 2 februarie 2014)

Dan Romascanu

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult