Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (14 – 20 ianuarie 2019)

Adriana Gionea de la PostModern recomanda ’19 titluri pe care le gasesti in librarii, in ianuarie 2019‘. Primul pe lista ei este ‘Ca din întâmplare, femeie‘ al lui Dario Fo care apare in colectia Raftul Denisei de la Humanitas: ‘Romanele istorice ale scriitorului distins cu premiul Nobel, Dario Fo, oferă genul de lectură savuroasă, care îmbină biografiile personalităţilor controversate din trecut şi perspectiva satirică asupra secolului nostru. După Fiica papei şi E-un rege nebun în Danemarca, va apărea în limba română şi cartea despre nonconformista regină Cristina a Suediei. Considerată una dintre cele mai educate femei din secolul al XVII-lea, regina Cristina a devenit apropiata filosofilor Descartes şi Blaise Pascal, precum şi a dramaturgului Moliere. Imaginea ei a devenit un simbol al luptei pentru libertatea de exprimare.’

Din aceeasi lista recomand si cartea de istorie ‘Fauritorii pacii’ semnata de Margaret McMillan care apare in Editura TREI, o carte pe care am citit-o si care constituie in opinia mea o lectura esentiala a istoriei tratatelor de la Versailles, si a lumii de dupa Primul Razboi Mondial: ‘Istoria este precum un film palpitant, cu multe intrigi şi decizii care dau peste cap toate previziunile spectatorului. Oamenii influenţi care au schimbat graniţele Europei la finalul Primului Război Mondial au confirmat această impresie. Cartea aminteşte de Conferinţa de Pace din 1919, care a transformat Parisul în centrul lumii. Aici s-a aflat şi Regina Maria a României, pregătită să negocieze într-o lume (încă) a bărbaţilor. Capete încoronate, preşedinţi consideraţi zei, viitori dictatori, mulţi guru ai lobby-ului, jurnalişti unşi cu toate alifiile, idealişti şi oportunişti s-au adunat pentru a lua parte la cea mai grea negociere dintr-o Europă care i-a luat pe toţi prin surprindere.’

Pentru cei interesati de cartile pentru copii, Andreea Morar de la Raftul cu Idei a citit ‘Micul Rege Decembrie’ de Axel Hacke aparuta in traducere la Editura Pandora: ‘Povestea lui Hacke ne trage tandru de maneca pentru a ne aminti ca ii suntem datori copilului din noi de a ne lua o zi liberă de realitate, de a inchide ochii si a trai chiar si pentru cateva secunde viata la care am visat dintotdeauna. Lumea exterioara e un taram strain de visuri, de bucurii sincere, dar Micul rege Decembrie de ofera un respiro indispensabil.’

Sever Gulea scrie la Libris despre ‘Doamna Fletcher’, carte aparuta in traducere la Editura Polirom: ‘…romanul lui Tom Perotta e puternic ancorat în sursele tensionale ale secolului pe care îl traversăm:  de la provocările virtuale (interacțiunile prin noile media, telefoane, rețele de socializare și de dating – care destramă inhibiții și stimulează curajul explorativ la orice vârstă, felul în care virtualul se amestecă cu realul și ne face să trecem peste o serie de tabuuri morale), la provocările de gen (ce mai înseamnă să fii bărbat sau femeie? Ce înseamnă să fii cisgender/transgender și cum modifică aceste mutații complexitatea interacțiunilor interumane și sexuale?), la provocări social-politice (relația albi, heterosexuali în raport cu ceilalți, raportul bărbați –femei în epoca corectitudinii politice și a nonviolenței, în care chiar și câteva cuvinte murdare în timpul unui act sexual pot fi interpretate politic agresiv), la problemele mentale (copiii autiști, bătrânii dezinhibați cu demență, victimile bullyingului de la școală) – iată doar câteva realități pregnante care își fac simțită prezența și lasă urme în configurarea relațiilor din romanul lui Perrotta. Elementul comun care traversează destinele protagoniștilor și pe care Perrotta îl evocă plin de talent, cu umor negru dar și cu precizie rămâne presiunea reinventării identitare, la orice vârstă,  privilegiată de o depășire a tuturor limitelor și rolurilor predeterminate social, prin tehnologie și prin emancipare ideologică.’

Liviu Szoke de la bookblog nu a fost prea entuziasmat de romanele lui Alice Broadway aparute in traducere la Editura TREI: ‘… marea mea nedumerire și întrebare de o sută de puncte: de ce tu, ca autoare, după ce presari toată cartea doar indicii vagi, doar fărâmele de informații, la sfârșitul celor două volume lași și cliffhangere care doar sporesc misterul, în loc să-l elucideze? Din dorința de-a impulsiona cititorul să citească și următorul volum, doar ca să nu rămână cu ochii în soare? Sau doar atât ai putut și poate mai scornești ceva până la anul, ori poate primești niscaiva idei de la cititorii pe care i-ai păcălit să-ți citească primul, poate și-al doilea volum?’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Cavalerii timpului – Misterele piramidei, vol. I”, de Stanislas Grimler, Hélène Duchateau, Candice Roger

-”Cavalerii timpului – Jocurile Olimpice, vol. I”, de Stanislas Grimler, Hélène Duchateau, Candice Roger

-”Toamna”, de Ali Smith

-”Dragi fanatici. Trei eseuri”, de Amos Oz

-”Omul care a cucerit timpul”, de Elan Mastai

Articole similare

De pe ecran pe scenă – National Theatre Live: All About Eve (2019)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (29 iunie – 5 iulie 2015)

Dan Romascanu

Uitând și iertând: Gui lai (2014)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult