”Toamna”, de Ali Smith
Editura Litera, Colecția Clasici Contemporani Litera, București, 2018
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
Motto: ”Nu-mi place când se duce vara și vine toamna.” (pag. 128)
2016 a fost anul Brexitului, pentru că referendumul care a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a avut loc pe 23 iunie 2016. 2016 a fost și anul în care scriitoarea scoțiană Ali Smith a început o tetralogie a anotimpurilor, primul roman fiind ”Toamna”, cu un titlu care poate fi considerat o referire directă la Brexit, așa cum există și multe referințe indirecte și în conținutul acestuia, plin de ziduri și garduri ridicate la propriu și la figurat.
Dincolo de referințele politice, într-o carte destul de încâlcită, plină de flash-back-uri, am descoperit o prietenie destul de neobișnuită, între Elisabeth Demand (aflată undeva în the mid-thirties) și Daniel Gluck (care tocmai a împlinit 101 ani și se află pe patul de spital, dormitând continuu). De ce neobișnuită? În primul rând, după cum se poate observa, pentru că există o diferență de vârstă evidentă. În al doilea rând, pentru că ea nu a apărut ca urmare a unei necesități, Daniel nu i-a fost nici profesor, nici învățător, nici bunic sau străbunic. Prietenia lor a apărut brusc, îndată ce Daniel a devenit vecinul ei, dar a fost o prietenie binevenită, de vreme ce Elisabeth nu avea tată, iar mama era mai curând distantă decât apropiată.
Așa cum vom descoperi pe parcursul cărții, unde Elisabeth își reamintește, stând pe marginea patului lui de spital, cu o carte în mână, cei douăzeci de ani de prietenie, Daniel a devenit rapid, după ce mama l-a rugat să aibă grijă în unele zile de fiica sa (un fel de bonă neplătită), un mentor pentru tânăra domnișoară în calea spre maturitate. El este cel care vorbea toată ziua cu ea, în timpul unui plimbări prelungite, el este cel care o ruga să citească tot timpul, el este cel care îi descria imagini sau cântece atemporale, el i-a imprimat lui Elisabeth cursul în viață și în meserie:
”Salut, zise el. Ce citești?
Elisabeth îi arată mâinile goale.
Pare că aș citi ceva?
Mereu să citești ceva. Chiar și când nu citești fizic. Altfel cum să citim lumea? Gândește-te la asta ca la o constantă.” (pag. 64)
Din toate aceste lucruri învățate, se desprinde una care devine și dizertația lui Elisabeth, dar și personajul laitmotiv al romanului: este vorba despre Pauline Boty, singura reprezentantă feminină a curentului Pop Art din Marea Britanie, o creatoare inovativă, o frumusețe blondă diafană, o femeie care a ars intens și s-a stins prea repede, la doar 28 de ani. Tablourile sale sunt analizate, controversele stârnite de câteva dintre acestea sunt descrise cu acuratețe. De asemenea, nici moartea sa tragică nu este ignorată: Pauline Boty a rămas însărcinată și, la un control de rutină, i s-a descoperit o tumoare canceroasă; a refuzat să facă avort, a refuzat să facă chimioterapie și a născut un copil sănătos, dar Pauline a murit câteva luni mai târziu. Lucrările ei au fost redescoperite în anii 1990, iar o parte din povestea lor este spusă aici.
”Toamna” este o carte despre descoperiri și redescoperiri (nu numai Pauline Boty este evidențiată, ci și Christine Keeler sau o melodie necunoscută cântată de Mike Ray and the Milky Ways), o carte despre prietenie, dar pe care nu toată lumea o poate digera cu aceeași intensitate, poate datorită stilului, poate datorită unor subiecte insuficient explicate sau greu de pătruns.
