Filme Filme europene

Thriller german întunecat: Die Vierhändige (2017)

Die Vierhändige (2017)
Regia: Oliver Kienle
Distribuția: Frida-Lovisa Hamann, Friederike Becht, Christoph Letkowski, Agnieszka Guzikowska, Detlef Bothe

‘Die Vierhändige’ (‘Four Hands’ în engleză) este un film de autor, scris și regizat de cineastul german Oliver Kienle. Este un film care m-a surprins (în bine) prin calitatea și expresivitatea imaginii și prin intensitatea jocului actorilor. Cere atenție pentru a fi urmărit și există pericolul să-și piardă pe la mijloc o parte dintre spectatori, mai ales pe cei care sunt obișnuiți cu intrigile logice, deterministe și povestite liniar ale filmelor detective germane. Autorii au pus accent pe partea psihologică și pe traumele suferite de personaje, iar gradul de ambiguitate al poveștii permite interpretări diferite după perspectiva personală a fiecăruia dintre spectatori. Nu este un film ușor de urmărit, dar este destul de interesant și de bine făcut pentru a merita vizionarea. Cei care vor trece cu mai multă sau mai puțină ușurință de momentele dificile ale povestirii vor fi recompensați.

Este unul dintre acele filme despre a cărui acțiune poți spune doar foarte puțin pentru a nu răpi plăcerea și interesul spectatorilor din viitor. Două surori sunt martore în fragedă copilărie la asasinarea brutală a părinților lor. Experiența le traumatizează și le leagă una de cealaltă pentru tot restul vieților lor. Când asasinii sunt eliberați – după ce își ispășiseră pedeapsa de 20 de ani – destinele lor sunt din nou dramatic influențate.

Scenariul lui Oliver Kienle propune o combinație interesantă și originală. Filmul are doar câteva personaje semnificative (surorile, un asistent medical care se împrietenește cu una dintre ele, criminalii care apar într-o singura scenă fiecare) și totuși întreaga acțiune se petrece în mijlocul orașelor aglomerate și în instituțiile Germaniei contemporane. Apare și o casă, ciudat plasată în peisaj, sugerând lucrurile stranii care se petrec in ea. Imaginea semnată de Yoshi Heimrath este concepută în stil post-Hitchcockian, combinând drama de cameră cu scene halucinante în exterior, în spitale, în discoteci, în săli de concerte. Este mult întuneric în acest film, culorile când apar sunt și ele încețoșate. Dezorientarea eroilor se transmite și spectatorilor împreună cu o senzație de nesiguranță în legătură cu înțelegerea a ceea ce vedem pe ecran. Frida-Lovisa Hamman și Friederike Becht crează roluri memorabile incarnându-le pe cele doua surori. Christoph Letkowski le dă replica în rolul personajului care ar trebui dar nu reușește întotdeauna să reprezinte un punct de stabilitate emoțională. Muzica joaca un rol important în film, și banda sonoră creata de Heiko Maile completată cu fragmente de muzica clasică interpretate la pian contribuie la crearea atmosferei de suspense și incertitudine. ‘Die Vierhändige’ este un bun thriller psihologic, unul dintre filmele reușite în acest gen pe care le-am văzut în ultima vreme.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Lecția culpabilității. „25 Years of Innocence” (2020)

Corina Moisei-Dabija

Despre rușinea de a fi prea bătrân: The Ballad of Narayama (1958)

Adriana Ruta Neagoe

Admission (2013)

Mihaela

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult